Washington, 15 sep /Agerpres/ - Statele Unite
desfăşoară forţe pentru a putea face faţă tulburărilor produse simultan în 17
sau 18 locuri din lumea islamică, a anunţat secretarul american al apărării,
Leon Panetta, citat de AFP
'Trebuie să fim pregătiţi în ipoteza în care aceste manifestaţii nu mai pot fi controlate', a declarat acesta vineri seară pentru revista Foreign Policy, fără a oferi mai multe precizări.
Pentagonul dezbate acum trimiterea a cincizeci de militari pentru protejarea ambasadei americane din Sudan, dar încă nu s-a luat nicio hotărâre în acest sens.
O sută de militari americani au fost deja trimişi în Libia şi Yemen.
Zeci de mii de musulmani au manifestat vineri, în special în lumea arabă, împotriva unui film ofensator la adresa islamului, realizat în Statele Unite, care a declanşat noi violenţe soldate cu şase morţi în Tunisia, Sudan, Liban şi Egipt.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu