ªeful NATO le cere þãrilor europene sã nu-ºi reducã bugetele pentru apãrare

Berlin, 2 feb /Agerpres/ - Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, le-a cerut sâmbãtã statelor europene sã nu foloseascã retragerea forþelor combatante ale NATO din Afganistan ca o scuzã pentru a-ºi reduce cheltuielile militare, transmite AP.

'Trebuie sã construim pe ceea ce am obþinut în teatrele de operaþiuni cum ar fi cel din Afganistan - ºi nu este vorba de bani, aºa cum unii ar putea percepe ca fiind un dividend post-ISAF (Forþa internaþionalã de asistenþã pentru securitate în Afganistan)', a spus Anders Fogh Rasmussen, la cea de-a 49-a Conferinþã de Securitate de la München.

ªeful NATO a avertizat cã orice reduceri ale bugetelor pentru apãrare vor duce la o mai mare insecuritate în viitor.

'În acestã perioadã de austeritate, aceasta pare o opþiune atractivã. Dar ar fi o opþiune greºitã', a afirmat Anders Fogh Rasmussen.

Acesta a adãugat cã, din 2001, cota SUA în cheltuielile de apãrare ale NATO a crescut de la 63% la 72%, în timp ce majoritatea statelor europene ºi-au redus bugetele pentru apãrare.

Al-Qaida ameninţă SUA şi Europa cu noi atacuri teroriste

WASHINGTON (MEDIAFAX) - Un site de promovare a jihadului a publicat o nouă ameninţare din partea reţelei teroriste Al-Qaida, în care aceasta promite să comită atacuri "zguduitoare" împotriva Statelor Unite şi Europa Occidentală, relatează The Washington Times în ediţia electronică.
Mesajul a apărut duminică pe reţeaua Ansar al Mujahidin, cu titlul "Harta Al-Qaida şi viitoarelor sale lovituri", sau într-o altă traducere din arabă "Unde o să fie următoarea lovitură Al-Qaida?"
"Pe scurt, răspunsul este următorul: următoarele lovituri ale Al-Qaida vor fi (...) în inima teritoriului necredincioşilor, America, dar şi în Franţa, Danemarca, alte ţări din Europa, în ţările care au ajutat şi ajută Franţa şi în alte locuri pe care Al-Qaida le va numi cu altă ocazie", se afirmă în ameninţare.
Atacurile vor fi "puternice, serioase, periculoase, zguduitoare şi înfricoşătoare".
Sub o secţiune a mesajului despre modalităţile de acţiune, un utilizator anonim scrie că loviturile vor fi "operaţiuni ale unor grupări sau lupi solitari, în plus faţă de folsirea maşinilor-capcană".
"Toate operaţiunile vor fi înregistrate şi publicate la timpul lor", a precizat mesajul. "Franţa să se pregătească şi adjuvanţii Franţei să se pregătească şi ei, pentru că o să fie un lung război de uzură."
Referirea la Franţa pare legată de planurile de represalii împotriva atacurilor efectuate de armata franceză în nordul Mali, în operaţiunile de îndepărtare a teroriştilor Al-Qaida.
Reţeaua Ansar al-Mujahidin este un cunoscut forum jihadist care a publicat mesaje de propagandă eficiente din partea Al-Qaida şi afiliaţilor ei.
Cu toate că acţiunile antiterorism efectuate de Statele Unite în ultimii 10 ani împotriva Al-Qaida, care au constat în uciderea liderilor organizaţiei prin atacuri cu avioane fără pilot (drone), au slăbit capacitatea organizaţiei teroriste de a mai desfăşura atacuri, ameninţarea rămâne reală, iar grupul continuă să fie periculos. Un oficial american a explicat că ameninţarea este tratată cu seriozitate de administraţia americană.

Rasmussen, îngrijorat de reducerea bugetelor destinate apărării în Europa

Bruxelles, 31 ian /Agerpres/ - Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a avertizat joi ţările europene împotriva discrepanţei care se profilează între aliaţii care continuă să investească în mijloacele lor militare şi cei care le sacrifică pe fondul crizei economice, transmite AFP.

'Costurile militare sunt din ce în ce mai dezechilibrate între aliaţi, nu numai între Statele Unite ale Americii şi ţările europene, dar chiar şi în interiorul continentului european', a declarat Rasmussen, cu ocazia prezentării raportului anual al Alianţei Nord-Atlantice la Bruxelles.

'În timp ce anumiţi aliaţi europeni vor continua să achiziţioneze mijloace militare moderne şi adaptate, alţii ar urma să întâmpine dificultăţi crescânde în acest sens. Această situaţie ar putea afecta capacitatea aliaţilor de a colabora în mod eficient în gestionarea crizelor internaţionale', a adăugat el.

Acest avertisment, notează AFP, vine în completarea celor lansate anterior de oficiali americani, care le cer de mai mulţi ani europenilor să nu lase garda jos.

Doar trei ţări membre NATO - SUA, Marea Britanie şi Grecia - îşi consacră peste 2% din PIB apărării, conform raportului anual al NATO prezentat de Rasmussen. Aceasta în condiţiile în care cei 28 de aliaţi s-au angajat în 2006 să nu îşi reducă sub pragul de 2% bugetul militar, mai notează AFP.

MALI: ÎNTRE ISLAMISMUL DIN TOMBUKTU ŞI EUROPA

de MERKAVA

Tomuktu, 19 ian. /BMTF/ - În Mali, Preşedintele francez, François Hollande, s-a angajat într-un război în care sînt în joc obiective strategice importante pentru Franţa şi Europa şi care beneficiază de sprijinul diplomatic - nu militar - al ONU, SUA, UE şi Rusia. Un conflict în care există noi ameninţări cu pondere uriaşă pentru industria nucleară, dependentă de importurile dintr-o regiune, care a devenit un nou focar mondial de tensiune. Statul Mali, alături de: Maroc, Algeria, Tunisia, Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeş, Guineea, Mali, Mauritania, Niger, Senegal, Togo, Camerun, Republica Centrafricană, Ciad, Gabon, Republica Congo şi Djibuti, Tanzania, Madagascar şi Mayotte, pe coasta de Est, face parte din vastul imperiu african al Franţei. Imperiul colonial francez a început să se destrame în timpul celui de-al doilea război mondial, cînd diferite părţi ale imperiului au fost ocupate de alte puteri. Controlul asupra posesiunilor coloniale a fost restabilit treptat de Charles de Gaulle. Uniunea Franceză, prevăzută în Constituţia Franţei din 1946, a înlocuit fostul imperiu colonial.

Mali se confruntă cu o criză politică fără precedent, una dintre cele mai grave de la cîştigarea independenţei faţă de statul francez, în1960. Statul vest-african este pus într-o situaţie extrem de dificilă pe care, se pare, nu o poate manageria. Rebelii, controlează, în momentul de faţă, partea de nord a ţării, una din cele mai sărace regiuni din lume. Armata a preluat puterea în luna martie a anului 2012, acuzînd guvernul că nu are soluţii destul de eficiente şi măsuri coerente în faţa rebelilor. "Sîntem obosiţi de situaţia din nord" a ţării afectată de o rebeliune a tuaregilor şi de activităţile grupurilor radicale islamiste. Vrem muniţie pentru a merge să luptăm cu rebelii tuaregi, prea mult este prea mult", a declarat un caporal din tabăra din Kati, locul de unde a pornit această rebeliune.

Pînă nu demult statul Mali era lăudat pentru tranziţia sa democratică dar acum a devenit teatrul unui sîngeros război civil şi al unei forme de dezintegrare amintind de scenariul din Somalia. Statul Mali este unul dintre cele mai sărace de pe glob, dar se situează pe locul al treilea în Africa în ce priveşte producţia de aur. Mali se învecinează cu 7 ţări şi are peste 15 milioane de locuitori. Criza fără precedent,  prin care trece Mali, are imense repercusiuni economice şi sociale, îndeosebi la Bamako, capitala din care străinii au plecat masiv şi în care şomajul şi preţurile nu încetează să crească. ”Economia trece printr-o perioadă dificilă. Aflată deja în dificultate din cauza recoltei slabe din 2011-2012, ea a suferit enorm de pe urma loviturii de stat din martie 2012”, observa recent Fondul monetar internaţional (FMI), la capătul unei misiuni de două săptămîni la Bamako. După puciul din 22 martie care l-a alungat de la putere pe preşedintele Amadou Toumani Toure, grupuri islamiste înarmate au preluat controlul nordului ţării, declanşînd o tot mai mare îngrijorare din partea comunităţii internaţionale. „Ocuparea nordului ţării a perturbat serios producţia agricolă şi comerţul. Deteriorarea situaţiei în ceea ce priveşte siguranţa a dus la scăderea drastică a călătoriilor de afaceri în Mali”, arată FMI, care adaugă: „Sectoarele comerţului, hotelier şi de alimentaţie publică au fost grav afectate”. Preţurile carburanţilor, gazului şi produselor de primă necesitate s-au dublat, iar şomajul a atins 17,3%, potrivit Institutului naţional de statistică. Şi industria este grav afectată: 20% din unităţile productive din capitală s-au închis şi 60% au recurs la şomajul tehnic. În sectorul transporturilor, compania naţională Air Mali nu a mai putut rezista şi şi-a suspendat activitatea pentru nouă luni. „Anticipam un echilibru în 2013, dar lovitura de stat a schimbat totul”, arată Soulezmane Szlla, director administrativ şi financiar al companiei la care 66 de salariaţi şi-au pierdut locurile de muncă chiar înainte de Crăciunul trecut.

Dacă în Mali ar fi fost vorba numai despre Mali, probabil că soldaţii francezi n-ar fi ajuns să lupte acum contra miliţiilor islamiste. În această zonă, de Nord, rebelii islamişti au preluat controlul şi au creat un recunoscut stat islamist Azawad, ale cărui frontiere se întind la nord de Mali pînă la vest de Niger, unde industria nucleară franceză are interese strategice importante. Uraniul din Niger alimentează o treime din centralele nucleare franceze, care asigură în cea mai mare parte electricitatea ţării. În 2010, în Niger au fost răpiţi angajaţi ai firmei nucleare franceze Areva, iar patru sînt încă ostatici în Sahel. Algeria, cea mai mare ţară africană şi principalul partener economic african al Franţei, este o mare exportatoare de petrol şi gaze în Europa. Intervenţia militară a Franţei se explică prin faptul că statul-problemă din zona Sahel ameninţă să devină un pericol pentru „Centură africană”. Iar Franţa a intervenit singură întrucît celelalte state europene s-au eschivat. Ceea ce spune multe despre starea actuală a politicii europene comune de securitate şi de apărare!

Situaţia care se manifestă în această zonă a continentului african este deosebit de importantă prin prisma a două aspecte cu impact major asupra securităţii şi stabilităţii din Mali şi a regiunilor din proximitate.

În primul rând, criza politică şi fragmentarea statului reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii din regiune, în condiţiile în care state precum Guineea sau Coasta de Fildeş încă se luptă să facă faţă unor crize recente. Dacă nu este controlată, această criză care bîntuie Mali, se poate extinde către vest în Mauritania şi la est în Niger, Ciad şi Sudan şi poate ajunge chiar pînă în zona Golfului Aden. În aceste areale autoritatea statală este oricum foarte slabă, iar controlul este deţinut de către grupările de crimă organizată. Zona sahariană, uriaşă ca teritoriu şi resurse, este predispusă, la  ebulaţii periodice. Vom aminti doar intervenţia avioanelor franceze JAGUAR în Mauritania vecină, în 1977, împotriva Frontului Polisario – cel care, la 27 februarie 1976, a doua zi după ce ultimele unităţi spaniole au părăsit teritoriul ţării, potrivit acordului tripartit Maroc-Spania-Mauritania din 14 noiembrie 1975, de la Rabat, a proclamat Republica Arabă Democratică Sahariană, recunoscută de 11 membri ai ONU! Sau, ca să ne mutăm mai la est, pe continent, diferendul din 1986 între Ciad şi Lybia Colonelului Ghadafi, cel care visa la „Statele Unite ale Sahelului”.

Pe de altă perte, conservatorismul social şi religios tribal s-au impus ca mod de exprimare şi organizare, în noile societăţi Vest-Africane, devenite „independente” de hegemonul colonial francez. Astfel, „instituţia makhzen”-ului, de pildă, un fel de camarilă a regelui, preşedintelui, şefului tribal, un cerc format, prioritar, din prietenii din copilărie este elementul prin intermediul căruia se exercită puterea, penetrînd instituţiile de orice natură, considerîndu-se „voinţa poporului”. După cum scrie analistul francez Jean-Francois Clement, în „Anuarul de Geopolitică şi Geostrategie 2000 – 2001” al Centrului Beaumarchais pentru Studii Internaţionale (Elaborat sub coordonarea: Arnaud Blin, Gerard Chaliand şi Francois Gere), apărut în aprilie 2000, la „Edition Mille e tune nuits, departement de la Librarie Artheme Fayard, pag. 104, „această intituţie a avut drept funcţie istorică crearea şi menţinerea dezordinii sociale pentru a se legitima ca putere. Oamenii din mekhzen erau cei care păstrau memoria compromisurilor, conflictelor, revoltelor, alianţelor, cei care ofereau mijloacele îmbogăţirii sau le retrăgeau”. În Mali, acest tip de „instituţie” a intrat în conflict cu nomazii Tuaregi care au perceput schimbările democratice ale ţării doar la schimbarea oamenilor şi la rămînerea regulilor ancestrale, o gestionare bazată pe violenţă. Considerîndu-se „cetăţeni de mîna a doua”, tuaregii au creat periodic răzmeriţe. Vom reveni!

A doua problemă majoră care macină ţara se referă la combinaţia de conflicte, instabilitate politică şi criza alimentară, care se extinde şi în regiunile din proximitate şi care a generat deja efecte grave. Mai mult de 260.000 de refugiaţi au fugit din Mali de la începutul anului 2012, cu precădere în Mauritania, Niger, Burkina-Faso şi Algeria. Alte 175.000 de persoane sînt dislocate în interiorul ţării. Deplasarea bruscă a unui număr atât de mare de oameni a avut consecinţe profunde asupra bunăstării acestora, iar agenţiile de ajutor şi asistenţă se luptă pentru a satisface nevoile de bază ale persoanelor aflate în zonele caracterizate de insecuritate.

Anterior un exemplu, aclamat pentru progresele democratice în regiune, Mali nu a putut să asigure o continuitate în acest sens, cu precădere în zona de nord a ţării, caracterizată acum de traficul de arme, narcotice, imigranţi şi ostatici. Partea de nord a statului este acum controlată de militanţi străini Touareg, şi de mişcările radicale islamiste. Revolta tuaregilor n-ar fi atît de gravă, pentru că acest popor nomad din zona Sahelului s-a revoltat des în ultimile decenii, dacă tuaregii nu s-ar fi aliat de data aceasta cu grupuri aparţinînd Al Qaida africane. Ori, în acest moment Europa descoperă cu stupoare că islamismul radical a cucerit de fapt un teritoriu care este mare cît Franţa, şi un oraş simbolic, Tombuktu. În ceea ce priveşte oraşul Tombuktu, unde islamiştii au şi instaurat legea islamică, el era pînă nu demult o destinaţie turistică importantă. Fondat în secolul al XI-lea, Tombuctu a fost un centru comercial şi religios de mare faimă, mai era numit şi “perla deşertului” sau “cetatea celor 333 de sfinţi”. Oraşul a fost plasat de UNESCO pe lista patrimoniului cultural al umanităţii iar în bibliotecile sale sunt stocate zeci de mii de manuscruse, unele datînd din secolul al XII-lea. Puţine oraşe ale Africii se pot lăuda cu atîtea secole de istorie, iată de ce căderea sa în mîna islamiştilor radicali nu poate fi de bun augur. Pentru Al Qaida maghrebiană ocuparea acestui oraş considerat o “capitală africană a culturii islamice” este mai mult decît o victorie strategică, este una mediatică şi morală, extrem de periculoasă, existînd precedentul de la Bamyan – Afghanistan, unde cele mai mari statui ale lui Budha au fost distruse de talibani cu artileria.  Intervenţia armată a Franţei în Mali este, aşadar, un război purtat solitar în numele întregii Europe.

Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest /CEDEAO/, fidelă intereselor Franţei în regiune, a creat o forţă de intervenţie, conform unei rezoluţii a ONU de ajutorare a autorităţilor de la Bamako privind preluarea controlului în nordul Mali, ocupat de grupări islamiste armate care procedează la execuţii sumare, notează joi, 17 ianuarie 2013,  AFP. Misiunea Internaţională de Sprijin în Mali /MISMA/ va fi condusă de generalul nigerian Shehu Abdulkadir şi va număra peste 3.000 de persoane. Aproximativ 2.000 soldaţi sînt aşteptaţi până la 26 ianuarie la Bamako.

Franţa a desfăşurat deja 1.400 militari în Mali, iar numărul acestora va ajunge la 2.500.

Uniunea Europeană a aprobat joi desfăşurarea unei misiuni, care începînd cu jumătatea lunii februarie va proceda la reorganizarea forţelor armate în Mali, compuse în prezent din 450 de militari, din care 200 sînt instructori. Ţările europene ar putea decide depăşirea cadrului logistic şi desfăşurarea de asistenţă militară în Mali, a indicat ministrul de externe francez, Laurent Fabius.

AFP prezintă cele nouă ţări participante şi numărul de soldaţi ce vor fi desfăşuraţi în cadrul forţei de pace în Mali: Nigeria /900 persoane/, Togo /540 persoane, Niger /500 persoane/, Burkina Faso /500 persoane/, Senegal /500 persoane/, Benin /300 persoane/, Guineea /125 persoane/, Ghana /120 persoane/. Ciadul, care nu face parte din CEDEAO a promis un contingent de 2.000 de persoane - un regiment de infanterie şi două batalioane de intervenţie. Marea Britanie, SUA, Danemarca, Belgia şi Germania s-au angajat să susţină MISMA în domeniul transportului aerian şi în plan logistic.

Starea de urgenţă a intrat vineri, 11 ianuarie 2013, în vigoare în Mali, unde armata s-a angajat, cu ajutorul forţelor franceze, într-o ofensivă împotriva grupurilor islamiste armate, a anunţat guvernul, transmite AFP. Franţa a intervenit militar în fosta sa colonie, după ce preşedintele ţării vest-africane, Amadou Toumani Toure, a cerut ajutor pentru a contracara înaintarea spre sud a combatanţilor islamişti, mulţi dintre ei antrenaţi în tabere speciale din Maghreb, Orientul Mijlociu sau chiar Afghanistan.

Jean-Yves Le Drian a subliniat că fără sprijinul misiunii franceze capitala Mali, Bamako, ar fi fost cucerită de islamişti.

În ceea ce poriveşte grupările din Nord, putem spune că, în principal, „francii” luptă cu francizele!

Trei principale oraşe din nordul ţării vest-africane, situate într-o regiune dominată de deşert unde armata franceză şi-a început duminică, 13 ianuarie 2013, intervenţia, sînt controlate de trei grupări jihadiste care se conformează cu stricteţe Sharia, legea islamică. Este vorba de Kidal, Gao şi de oraşul istoric Tombuktu, controlate de Al-Qaida în Magrebul islamic /AQMI/, Mişcarea Tawhid wal Jihad în Africa de Vest /MUJAO/,  şi de Ansar al-Dine. Aceste organizaţii au preluat controlul asupra respectivelor oraşe de la rebeli separatişti tuaregi, care au rupt orice legătură de „prietenie” cu cele trei grupări jihadiste, anul trecut, pe 6 noiembrie.  AQIM este o „franciză Al-Qaida”care s-a numit, înainte, Grupul Salafist pentru Predică și Luptă. Existenţa sa a fost alimentată de contrabandă şi răpiri de occidentali. AQMI a beneficiat din plin de destabilizarea Lybiei, de unde a recuperat arme, vehicole militare precum şi foşti militari ai armatei Colonelului Ghadaffi şi miliţieni islamişti. În Mali, controlează regiunea muntoasă Adrar Ifoghas, din nord-estul zonei de nord, inclusiv oraşul Kidal. Tawhid wal Jihad în Africa de Vest controlează împrejurimile oraşului Gao. Această mişcare, considerată dizidentă între grupările jihadiste, consideră că AQIM nu a depus toate eforturile împotriva Algeriei şi a Africii de Vest, în particular întinsa zonă deşertică unde ar putea fi instituit un emirat islamic! Gruparea a mai acţionat în Yemen şi Sudan şi s-a stabilit relativ de curînd în Vestul Africii. Formată din jihadişti internaţionalişti, Tawhid wal Jihad în Africa de Vest este o „franciză” a Grupului Tawhid wal Jihad al iordanianului Abu Mussab al-Zarqawi, ce a proclamat un Califat Islamic în Iraq. Al-Zarqawi s-a antrenat în celebra tabără Al-Qaida de la Herat, Afghanistan, pe frontispiciul căreia scria: Tawhid wal Jihad! Ansar al-Dine controlează Tombuktu şi împrejurimile sale. Gruparea provine din Tawhid wal Jihad în Africa de Vest şi se remarcă prin distrugerea sitului de patrimoniu UNESCO de la Tombuktu, precum talibanii au distrus statuile uriaşe ale lui Budha de la Bamyam, în Afghanistan. Reconcilierea religioasă nu face casă bună cu islamul radical salafist, extrem de tentant şi de expansiv, în prezent.  Relaţiile cu celelalte două grupări din Nordul Mali sunt îngheţate pentru a nu atrage o „reacţie militară internaţională” împotriva grupului. Aceste facţiuni îşi dispută controlul asupra statului islamic fantomă Azawad. Statul Independent al Azawadului este un stat nerecunoscut, care a fost declarat unilateral, la 6 aprilie 2012, după conflictul în care Mișcarea Națională pentru Eliberarea Azawadului (MNEA), tuaregă, sprijinită de grupări islamiste, au învins Armata Maliului. Acesta controlează regiunile Tombouctou, Kidal, Gao, precum și o parte din regiunea Mopti, toate fiind recunoscute pe plan internațional ca fiind parte a Republicii Mali. Teritoriul deținut de Azawad are granițe cu Mali și Burkina Faso la sud, Mauritania la vest și nord-vest, Algeria la nord, și Niger la est și sud-est. Gao este capitala și cel mai mare oraș. După dezicerea tuaregilor de grupările islamiste, acestea au preluat puterea, tuaregii rămînînd să controleze doar regiunea Mopti, iar Azawadul a fost transformat în Califat islamic.

Iniţial, tuaregii s-au angajat să restabilească securitatea și să înceapă construirea instituțiilor de stat, ceea ce "va duce la o constituție democratică pentru un stat independent Azawad", cum se scrie pe site-ul oficial al MNEA.

MNEA s-a format în octombrie 2011, cînd rebelii tuaregi locali s-au alăturat camarazilor lor, care au luptat în Libia alături de Muammar Al-Gaddafi, împotriva NTC (Consiliul Național de Tranziție). Înfrîngerea Colonelului a condus la un aflux de arme în deșertul Sahara. Guvernul din Mali a acuzat, în repetate rînduri, AMN de legături cu Al-Qaeda din Maghrebul Islamic şi cu Ansar Al-Dine, un grup extremist islamist.

Algeria a promis că "niciodată nu va pune sub semnul întrebării integritatea teritorială a Mali" Conflictul din Mali a devenit o problemă care priveşte Sahelul şi Sahara. Toate aceste grupări sînt internaţionale: din ele fac parte cetăţeni din Mali, oameni care au venit aici în urma conflictului din Libia, dar şi din Algeria şi Mauritania, Sudan sau Yemen

La rîndul lor, tuaregii dețin încă un număr de poziții în sud-estul teritoriului din nordul Mali.

Pentru a înţelege situaţia din regiune iată cîteva date legate de tuaregi. Tuaregii spun despre ei că sunt „Imushagh”, ceea ce se traduce prin „popor liber”, dar şi „oameni de onoare”. Sînt un popor berber, deci se consideră cei mai vechi locuitori ai Sahelului. Din cauza turbanului albastru sunt denumiţii „Poporul albastru”. Economia lor se bazează, în principal, pe comerţul cu vite, capre, oi, cămile, dar şi pe activităţi de creştere a animalelor, agricultură în oaze, şi, nu în ultimul rînd, transportul sării în caravane. Chiar şi în zilele noastre, aceştia părăsesc oazele di Mali – între Timbuktu şi Taoudeni – Traversînd Niger în drum spre Deşertul Tenere şi pînă la oazele estice de la Fachi şi Bilma. Este evident că natura comerţului s-a diversificat, produselor tradiţionale luîndu-le locul armele, drogurile sau matrialele de contrabandă. Tuaregii trăiau deci în regiune din timpuri imemoriale, înainte de venirea arabilor sau a europenilor. Ei au adoptat religia musulmană, şi un nivel superior de învăţătură!, de la cuceritorii arabi dar nu şi poligamia. Au rămas un popor nomad, numărînd cam 5, 2 milioane de indivizi repartizaţi în 6 ţări: Niger, Mali, Algeria, Burkina Faso, Libia şi Maroc. În toate aceste ţări tuaregii sînt nemulţumiţi. Ei spun că sînt marginalizaţi, chiar dispreţuiţi, uitaţi de puterea centrală, supuşi unor numeroase presiuni de asimilare forţată, culturală şi lingvistică, şi aşa mai departe. Unii tuaregi au abandonat nomadismul dar alţii, cum sînt cei din Mali, se luptă pentru păstrarea tradiţiilor ancestrale. În Occident tuaregii au avut o imagine bună. Simpatia pentru ei s-a mai atenuat cînd aceştia au luptat de partea lui Gaddafi în Libia. Într-o anumită măsură, dezordinile din Mali sînt o prelungire a războiului din Libia unde au intervenit puterile occidentale, în special Franţa lui Szarkozi, pentru a-l debarca de la putere pe Ghaddafi, un martor incomod – spun unii! – în cazul campaniilor electorale ale preşedintelui de dreapta! Tuaregii au luptat de partea lui Ghaddafi, iar în momentul cînd au fost obligaţi să se retragă au făcut-o ducînd cu ei o parte din armamentul greu al arsenalul libian. Cu aceste arme şi-au relansat tuaregii ofensiva împotriva puterii de la Bamako şi s-au dovedit de fapt extrem de eficienţi. Asocierea lor cu cu grupurile care predică războiul sfînt de sorginte „strămoşească” – salafistă! -este un fenomen nou, grav, de natură să provoace panică în regiunea Sahelului şi nelinişte în Europa. Occidentul european a început să se neliniştească în momentul în care tuaregii au declanşat revolta cerînd de fapt mai multă autonomie, sătui de nedreptăţile camarilei prezidenţiale, de segrecarea culturală, sărăcie şi „proasta guvernare” a guvernului de la Bamako. Din păcate, alianţa cu diverse mişcări salafiste s-a întors împotriva lor, pentru că, mai multe oraşe din nordul statului Mali sînt controlate în prezent de islamiştii radicali. Practic, asistăm în această zonă a Africii la un fel de răbufnire a unor forţe care vin dintr-un ev mediu întunecat, o ameninţare care planează deja asupra intereselor nucleare ale Franţei în Niger, un stat de frontieră, unde micile grupuri islamiste, instalate în nordul statului Mali, pot face incursiuni cu destulă uşurinţă.

Unii experţi consideră că situaţia din Mali este asemănătoare cu situaţia din Afghanistan. Ca şi acolo, în Mali, islamiştii sînt mai organizaţi şi mai instruiţi. Experţii consideră că o intervenţie poate duce la intensificarea activităţii islamiştilor în ţările învecinate cu Mali, deoarece graniţele dintre ele sînt simbolice şi, practic, nu sînt păzite. Probabil, o asemenea criză nu poate fi rezolvată numai prin intermediul unei intervenţii militare, deoarece ea include multe probleme. Nu este vorba numai de terorism, ci şi de mişcarea naţionalistă, liderii căreia tind către autonomie şi o mai bună guvernare a ţării. De asemenea, ei insistă asupra unei libertăţi religioase. Prin urmare, activitatea insurgenţilor are numeroase aspecte şi situaţia generală necesită o soluţie complexă.

La baza acestei instabilităţi politice stau mai mulţi factori ce converg într-un punct şi generează astfel de crize: insecuritatea alimentară, deşertificarea, schimbările climatice, procesele de democratizare incomplete marcate de excluderea socială, precum şi o întinerire a populaţiei fără o perspectivă de ocupare a forţei de muncă.

2013, un an critic pentru Europa: UE trebuie să abordeze consecinţele sociale ale crizei (George Friedman)

Washington, 4 ian /Agerpres/ - Sfârşitul unui an ridică întotdeauna întrebări cu privire la care ar putea fi cea mai importantă problemă a anului următor, ce ar putea schimba cursul lumii. Cel mai important loc de urmărit cu atenţie în 2013 este Europa, consideră George Friedman, fondatorul şi CEO al companiei globale din domeniul informaţiilor, Stratfor.

Luată ca entitate geografică unică, Europa are cea mai mare economie din lume. Dacă va rămâne aşa ar putea deveni un rival militar pentru SUA. Europa este unul dintre pilonii sistemului global şi ceea ce i se întâmplă Europei va defini modul în care funcţionează lumea. Friedman este de părere că în 2013 se va obţine limpezime privind viitorul Europei.

Întrebarea este dacă UE se va stabiliza, îşi va opri fragmentarea şi va începe să se pregătească pentru mai multă integrare şi expansiune. Alternativ, tensiunile s-ar putea intensifica în cadrul UE, instituţiile ar putea pierde în continuare legitimitate iar statele membre şi-ar putea creşte ritmul cu care îşi urmăresc propriile politici, atât interne cât şi externe.

Proiectul european controversat

Au trecut mai bine de patru ani de la criza din 2008 şi aproximativ doi ani de când problemele create până în 2008 au generat o criză a datoriei suverane şi o criză bancară în Europa. Din acel moment, criza s-a transformat dintr-o criză financiară în una economică, Europa îndreptându-se spre recesiune iar şomajul crescând pe întreg continentul cu peste 10%. Mai important, a fost o perioadă în care aparatele de luare a deciziilor create la fondarea UE au fost incapabile să genereze soluţii politice, care să fie atât larg acceptate cât şi posibil de implementat. Ţările din UE s-au confruntat unele cu altele mai puţin în calitate de membri ai unei entităţi politice cât ca state-naţiuni individuale care-şi urmăresc propriile interese naţionale, în ceea ce a devenit un fel de joc în care succesul unuia vine pe spezele altuia.

Acest lucru poate fi văzut în două moduri. Prima dimensiune s-a focalizat pe care ţări ar trebui să suporte povara financiară a stabilizării zonei euro. Ţările mai sănătoase financiar au vrut ca ţările mai slabe să suporte povara prin austeritate. Ţările mai slabe au vrut ca ţările mai puternice să suporte povara prin împrumuturi continue, în pofida riscului crescând că împrumuturile nu vor fi rambursate integral. Rezultatul a fost încercările constante de compromis, care nu au rezolvat niciodată situaţia. A doua dimensiune a fost clasa. Ar trebui oare ca povara să fie suportată de clasele de mijloc şi inferioare prin reducerea cheltuielilor guvernamentale de care beneficiază? Sau de elite, prin creşterea impozitelor şi reglementărilor?

Când vorbeşti cu europenii care sprijină ideea că Europa se află în procesul de soluţionare a problemelor sale, întrebarea este: ce probleme rezolvă ei? Problema băncilor? Problema şomajului? Sau problema incapacităţii ţărilor de a găsi soluţii comune? Incapacitatea oficialilor europeni de a configura o soluţie vine din faptul că nu există un acord politic cu privire la cine va plăti preţul din punct de vedere geografic şi social. Tensiunile naţionale şi de clasă au împiedicat configurarea unei soluţii care să poată fi atât convenită cât şi onorată.

Dacă europenii nu produc acest tip de soluţie în 2013, atunci ajungi să te îndoieşti serios dacă o soluţie este posibilă şi prin urmare să te gândeşti la viitorul Europei fără UE sau cu o UE foarte slăbită. Dacă însă Europa vine cu un plan care se bucură de sprijin general şi impuls în spatele ei, atunci s-ar putea spune că începe să iasă din criză şi că va fi singurul lucru cel mai important care se va întâmpla în 2013.

SUA au probleme economice diferite, dar la fel de importante şi sunt de asemenea incapabile să genereze consens cu privire la modul de a le rezolva, aşa cum s-a văzut în timpul recentei afaceri a ''prăpastiei fiscale''. Dar pe cât de valabilă este comparaţia în plan financiar pe atât nu este ea la nivel politic. SUA nu se confruntă cu dizolvarea în cazul în care urmează politici contradictorii. Au o vechime de peste două secole şi au trecut prin probleme mult mai grave, printre care Războiul Civil şi Marea Depresiune. UE are o vechime de circa 20 de ani în forma sa actuală, iar aceasta este prima sa criză semnificativă. Consecinţele proastei administrări a sistemului financiar al SUA sunt importante, dar spre deosebire de Europa, nu reprezintă o ameninţare existenţială imediată.

Celelalte costuri ale crizei

Dimensiunea politică, nu cea financiară, a devenit cea mai importantă. Poate că UE este în proces de abordare a problemelor sale bancare şi ar putea evita alte probleme ale datoriei suverane, dar preţul plătit este atât o recesiune cât şi, mult mai grav, un şomaj la o rată mai mare decât în SUA în general şi extrem de mare în unele ţări.

UE poate fi împărţită în trei categorii, prin comparaţie cu rata şomajului din SUA, care este de circa 7,7%. Există cinci ţări din UE care au o rată semnificativ mai mică decât aceasta (Austria, Luxemburg, Germania, Olanda şi Malta). Există şapte ţări care au şomajul în jurul ratei din SUA (România, Republica Cehă, Belgia, Danemarca, Finlanda, Marea Britanie şi Suedia). Restul de 15 ţări se situează peste nivelul şomajului din SUA; 11 au rate ale şomajului între 10 şi 17%, printre care Franţa, 10,7%, Italia, 11,1%, Irlanda, 14,7% şi Portugalia, 16,3%. Alte două au rate extrem de mari - Grecia, 25,4% şi Spania, 26,2%. Aceste niveluri sunt aproape de rata şomajului din SUA la apogeul Marii Depresiuni.

Pentru ţările industrializate avansate - unele dintre cele mai puternice din Europa - este vorba de cifre uimitoare, susţine Friedman. Este important să se vadă ce înseamnă din punct de vedere social. Rata şomajului creşte pentru lucrătorii mai tineri. În Italia, Portugalia, Spania şi Grecia, peste o treime din forţa de muncă sub 25 de ani este şomeră. Va fi nevoie de o generaţie pentru a reduce rata la un nivel acceptabil în Spania şi Grecia. Chiar şi pentru ţările care rămân la aproximativ 10% o perioadă mai lungă de timp, durata va fi substanţială, iar Europa este încă în recesiune.

În Spania şi Grecia, tinerii - dar şi vârstnicii - se confruntă cu o catastrofă personală. În alte ţări, procentul celor care se confruntă cu o catastrofă personală este mai mic, dar încă foarte real. Nu trebuie uitat că şomajul nu afectează doar o singură persoană, ci şi familia, părinţii şi alte rude. Efectul nu este doar financiar, ci şi psihologic. Creează un sentiment de eşec şi groază. Creează totodată oameni tineri dezrădăcinaţi, plini de energie şi de furie. Şomajul este o rădăcină pentru mişcări anti-statale atât la stânga cât şi la dreapta. Şomerii la scară mare şi fără speranţă au puţin de pierdut şi cred că au ceva de câştigat prin destabilizarea statului. Este greu de cuantificat ce nivel de şomaj generează acest fel tulburări, dar nu există nicio îndoială că Spania şi Grecia sunt în această zonă iar alte ţări ar putea fi.

Deşi Grecia a dezvoltat deja o mişcare de dreapta radicală de anumite proporţii, sistemul politic din Spania, deşi se confruntă cu tensiunile dintre centru şi regiunile autonome, rămâne relativ stabil. Friedman consideră că această stabilitate se bazează pe credinţa că va exista o soluţie la situaţia şomajului. Enormitatea ei nu a fost conştientizată, nici faptul că acest tip de problemă a şomajului nu este fixat rapid. Este profund structural. Rata şomajului din SUA în timpul Marii Depresiuni a fost atenuată într-o măsură de New Deal, dar a necesitat restructurarea din al doilea război mondial pentru a fi abordată cu adevărat.

Din acest motiv, 2013 este un an critic pentru Europa. A mers departe pentru a rezolva criza bancară şi a amâna criza datoriilor suverane, dar provocând o slăbire gravă a economiei şi generând şomaj masiv în unele ţări. Distribuţia inegală a costurilor, la nivel naţional şi social, este ameninţarea cu care se confruntă UE. Nu este doar o chestiune de naţiuni care trag în direcţii diferite, ci şi de mişcări politice emergente, în special din partea sectoarelor cele mai afectate economic ale societăţii, care vor fi atât naţionaliste cât şi neîncrezătoare în propriile elite. Ce altceva se poate întâmpla în acele ţări care se confruntă cu catastrofe sociale? Chiar dacă dezastrul este atenuat într-o oarecare măsură de economia subterană şi emigrarea care reduc şomajul, cifrele variază de la dureros la mizerabil în 14 economii din Europa.

Răscrucile Europei

UE a fost atat de concentrată asupra crizei financiare, încât nu este clar pentru Friedman dacă realitatea şomajului a ajuns la oficialii şi funcţionarii europeni, parţial din cauza unui decalaj crescând în viziunea asupra lumii între elitele europene şi cei care au o experienţă amară privind Europa. Parţial acest lucru s-a datorat şi geografiei. Ţările cu rată a şomajului scăzută tind sa se afle în Europa de Nord, care este inima UE, în timp ce cele cu şomaj ridicat catastrofal sunt la periferie. Este uşor să ignori lucrurile aflate departe, afirmă Friedman.

2013 este anul în care definirea problemei europene trebuie să treacă dincolo de criza financiară, la consecinţele sociale ale crizei. Progresul, dacă nu o soluţie, ar trebui să fie vizibil. Este greu de conceput că stagnarea continuă şi şomajul la aceste niveluri mai pot dura încă un an, fără a începe să genereze opoziţie politică semnificativa, care va crea guverne, sau forţa guvernele existente să se rupă de ţesătura Europei.

Această ţesătură nu este suficient de veche, suficient de purtată sau de solidă pentru a face faţă provocărilor. Oamenilor nu li se cere să moară pe un câmp de luptă pentru UE, ci să trăiască vieţi de mizerie şi dezamăgire. Din moment ce promisiunea centrală a UE a fost prosperitatea, eşecul de a o asigura - şi generarea de sărăcie în schimb, inegal distribuită - nu este sustenabil. Dacă Europa este în criză, cea mai mare economie a lumii este în criză, atât criză politică, cât şi financiară. Acest lucru contează pentru lume, probabil mai mult decât orice altceva, concluzionează analistul.

Europa, principalul risc pentru economia mondială în 2013, consideră Stiglitz

Berlin, 2 ian /Agerpres/ - Europa reprezintă principalul risc pentru economia mondială în 2013, a apreciat laureatul Premiului Nobel pentru Economie americanul Joseph Stiglitz, într-un articol publicat în ediţia de miercuri a cotidianului Handelsblatt, preluat de France Presse.

'Riscul real pentru economia mondială se află în Europa', a apreciat Stiglitz, referindu-se mai ales la dificultăţile economice din Spania şi din Grecia. Aceste ţări 'se află într-o criză din care nu se întrevăd semne că ar putea să iasă', a explicat el.

În ceea ce priveşte ieşirea din agitaţia prezentă în zona euro de mai multe luni, economistul american a respins principiul pactului bugetar, ce 'nu este o soluţie', şi a opinat că achiziţionarea de obligaţiuni de stat de către Banca Centrală Europeană /BCE/ nu poate fi decât un 'medicament temporar'.

'Dacă BCE va face din continuarea politicilor de austeritate o condiţie pentru finanţările sale, aceasta va avea drept singură consecinţă agravarea stării bolii', a subliniat Stiglitz. Până acum, responsabilii politici europeni nu au reuşit să se pună de acord asupra implementării unui adevărat pact de creştere pentru ţările aflate la periferia zonei euro, a continuat el. În fine, profesorul de la Columbia University nu a exclus noi turbulenţe în zona euro în anul ce tocmai a început.

Căderile masive de zăpadă şi viscolul au paralizat Europa; zeci de morţi din cauza hipotermiei

Bruxelles, 10 dec /Agerpres/ - Furtunile puternice de zăpadă şi temperaturile scăzute au provocat moartea a zeci de persoane în ultimele două zile în Europa. Conform unui bilanţ provizoriu, cel puţin 24 de persoane şi-au pierdut viaţa la sfârşitul săptămânii trecute din cauza intemperiilor şi a temperaturilor scăzute, relevă Associated Press şi Businessweek.

Numai în câteva ore de ninsoare continuă, zăpada depusă a atins jumătate de metru în Serbia, Croaţia şi ţările vecine din Balcani. Echipele de salvare au fost nevoite să intervină cu tancurile pentru a deszăpezi autocare blocate pe şosele şi pentru a scoate camioanele care au derapat în şanţurile de la marginea drumurilor. Mai mult de 200 de zboruri au fost anulate în Germania.

În Serbia, medici de la ambulanţă au asistat o naştere direct într-un camion cu prelată, blocat pe o şosea din Voivodina. Fetiţa nou-născută a fost numită de mama sa Snejana, în traducere 'Zăpadă', în amintirea circumstanţelor în care a apărut pe lume.

Echipele de salvare au recuperat circa 661 de persoane, printre care cel puţin 30 de copii, din mijloacele de transport blocate pe şoselele din Serbia din cauza zăpezilor, a anunţat ministrul pentru situaţii de urgenţă Predrag Maric.

Pentru a evita ambuteiajele, autorităţile sârbe au decis să închidă intrarea în ţară pentru camioanele grele. Ca urmare, numai la graniţa cu Bulgaria şirul de camioane se întinde o distanţă de 11 kilometri.

În Croaţia a fost închis sâmbătă pentru câteva aeroportul din Zagreb, iar multe drumuri naţionale rămân şi luni închise. Autorităţile croate spun că este cea mai puternică ninsoare din ultimii 57 de ani.

Viscolul a afectat Slovenia şi Bosnia, iar duminică ninsorile abundente s-au abătut şi asupra României, chiar în ziua alegerilor parlamentare. Militarii români au fost scoşi în stradă pentru a ajuta la deszăpezirea drumurilor, pentru ca oamenii să se poată deplasa la secţiile de votare.

Perturbări grave în traficul aerian s-au înregistrat pe aeroportul din Frankfurt. Mai mult de un sfert din zborurile planificate - 377 din 1210 - au fost anulate în acest al treilea aeroport ca mărime din Europa din cauza ninsorii. În special, au afectate cursele Lufthansa. Angajaţii aeroportului nu au reuşit să cureţe pista de zăpada viscolită. Au fost afectat mai ales cursele interne, dar au fost anulate şi zborurile spre New York, Newark şi Washington.

Temperaturile au scăzut în Germania până la minus 20 de grade în decursul ultimelor nopţi. Meteorologii prognozează că în următoarele 24 de ore stratul de zăpadă să crească cu încă 20 centimetri.

Dintre ţările europene, numărul cel mai mare de victime în urma intemperiilor din ultimele zile se înregistrează în Elveţia, unde 11 persoane s-au trezit acoperite de o avalanşă. Alţi doi turişti au fost răniţi. În Cehia, unde în ultimele nopţi s-au înregistrat minus 27 de grade Celsius, şapte persoane au decedat din cauza hipotermiei; alţi doi au murit din aceeaşi cauză în Serbia şi încă patru în Croaţia.

Rusia lansează construcţia gazoductului South Stream. Nabucco, încă, se mai gîndeşte...

Moscova, 7 dec /Agerpres/ - Gigantul rus Gazprom demarează vineri, în prezenţa preşedintelui rus, Vladimir Putin, lucrările de construcţie a gazoductului South Stream, destinat să livreze Uniunii Europene gaze naturale din Rusia prin Marea Neagră, ocolind Ucraina, transmite AFP.

Ceremonia oficială de inaugurare a şantierului va începe la ora 11.00 GMT la Anapa, pe malul Mării Negre, punctul de pornire a traseului acestui gazoduct.

Vladimir Putin, preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, şi cel al consorţiului South Stream, Marcel Kramer, urmează să ţină câte un discurs cu această ocazie.

Proiectul, cu un cost total estimat la circa 16,5 miliarde de euro, este realizat de un consorţiu alcătuit din Gazprom (50%), grupul petrolier italian ENI (20%), francez EDF (15%) şi german Wintershall (15%), o filială a gigantului din industria chimică BASF.

Gazoductul va alimenta de la sfârşitul anului 2015 Europa de Vest, în special Italia, prin Marea Neagră şi Peninsula Balcanică.

El va permite Rusiei să ocolească Ucraina, principala ţară de tranzit în prezent, ale cărei conflicte tarifare cu Moscova au dus la întreruperi temporare în livrările către ţările din Uniunea Europeană.

În luna ianuarie, Gazprom a anunţat că lucrările, ce urmau să înceapă în 2013, vor fi devansate pentru decembrie 2012, după cum a cerut Vladimir Putin în 2011, la acea dată prim-ministru al Rusiei.

South Stream va fi complementar echivalentului său nordic, Nord Stream, care leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică. Lansat în noiembrie 2011, această instalaţie cu o lungime de 1.220 de kilometri şi-a dublat capacitatea, pentru a ajunge la 55 de miliarde de metri cubi anual, după darea în folosinţă la începutul lunii octombrie a celei de-a doua conducte.

Livrările de gaze naturale din Rusia reprezintă peste un sfert din necesarul de gaze în ţările Uniunii Europene.

Prostituţia în Europa: Vastă operaţiune împotriva reţelelor nigeriene (Europol)

Haga, 27 oct /Agerpres/ - Serviciile de poliţie din nouă ţări europene au desfăşurat o vastă operaţiune de control în mediul prostituţiei cu scopul de a identifica reţelele nigeriene suspectate de trafic de fiinţe umane, a anunţat vineri Europol, potrivit AFP.

Această operaţiune a fost desfăşurată în case de prostituţie din Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Germania, Luxemburg, Olanda şi Suedia.

Ea a vizat 'reţelele criminale nigeriene care acţionează în întreaga Europă', a făcut cunoscut Europol într-un comunicat.

Misiunea fost condusă de poliţia germană şi coordonată de Europol, oficiul interguvernamental care facilitează schimbul de informaţii între poliţiile naţionale din cadrul Uniunii Europene.

'Conform datelor provizorii, 468 de persoane din Africa de Vest, în majoritate femei, au fost controlate şi identificate în ţările respective', se arată în documentul Europol.

Scopul a fost de a identifica persoanele aduse din Africa de Vest în Europa în vederea prostituţiei şi de a obţine informaţii privind criminalii suspectaţi că se ocupă cu traficul de fiinţe umane.

'Autorii recurgeau la voodoo, practicat şi în prezent în Africa de Vest, pentru a exercita presiuni asupra victimelor, a le intimida sau înfrânge rezistenţa', a adăugat sursa menţionată.

Europol a ţinut să precizeze că este în curs de a analiza rezultatele operaţiunii 'pentru a contribui la identificarea figurilor cheie ale traficului cu fiinţe umane în Europa'.

Nebunia austerităţii din Europa (Paul Krugman)

Washington, 28 sep /Agerpres/ - Mai multă austeritate nu serveşte niciunui scop util, iar reducerile drastice ale cheltuielilor nu sunt altceva decât provocarea durerii de dragul de a provoca durere. Politicienii iraţionali duşi de valul cultului austerităţii uită că sunt implicaţi oameni, este de părere economistul american Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie în anul 2008, semnatarul editorialului publicat de cotidianul The New York Times în ediţia de joi.

Cu doar câteva zile în urmă, înţelepciunea convenţională era că Europa ţine în sfârşit lucrurile sub control. Banca Centrală Europeană /BCE/, prin promisiunea de a cumpăra obligaţiuni ale guvernelor cu probleme, dacă va fi necesar, a calmat pieţele. Tot ce trebuie să facă ţările debitoare este să fie acord cu şi mai multă şi mai profundă austeritate - condiţia pentru credite din partea BCE - şi totul va fi bine. Dar ''furnizorii'' înţelepciunii convenţionale uită că aici sunt implicaţi oameni.

Brusc, Spania şi Grecia au fost afectate de greve şi demonstraţii de proporţii. Populaţia din aceste ţări spune că a ajuns la limită. În contextul în care şomajul a atins nivelurile din Marea Depresie iar lucrătorii din clasa de mijloc de odinioară sunt reduşi la a-şi căuta hrana prin gunoaie, austeritatea a mers deja prea departe, iar acest lucru înseamnă că ea nu poate fi o soluţie.

O mare parte a comentariilor sugerează că cetăţenii din Spania şi Grecia amână inevitabilul, protestând împotriva sacrificiilor ce trebuie făcute de fapt. Dar adevărul este că protestatarii au dreptate, afirmă Krugman. Mai multă austeritate nu serveşte nimănui, iar jucătorii cu adevărat iraţionali aici sunt politicienii pretins gravi şi oficialii care cer şi mai multă durere.

Care este adevărata problemă economică a Spaniei?, se întreabă Krugman. În esenţă, Spania suferă de o ''mahmureală'' după bula imobiliară imensă, care a provocat atât un boom economic cât şi o perioadă de inflaţie ce a lăsat industria spaniolă necompetitivă cu restul Europei. Când bula s-a spart, Spania a rămas cu problema dificilă a redobândirii competitivităţii, un proces dureros care va dura ani de zile. Exceptând cazul în care Spania părăseşte euro - un pas pe care nimeni nu vrea să-l facă - este condamnată la ani de şomaj ridicat.

Această suferinţă inevitabilă este foarte mult amplificată de reduceri drastice ale cheltuielilor, iar aceste reduceri nu sunt altceva decât provocarea durerii de dragul de a provoca durere. În primul rând, Spania nu are probleme pentru că guvernul său a fost risipitor. Dimpotrivă, în ajunul crizei Spania a avut un excedent bugetar şi o datorie redusă. Deficitele mari au apărut atunci când economia a crescut rapid, luând cu ea veniturile, dar, chiar şi aşa, Spania nu pare să aibă o povară a datoriei atât de mare.

Este adevărat că Spania are acum probleme de împrumut pentru a-şi finanţa deficitele. Această problemă există în principal din cauza temerilor legate de dificultăţile mai extinse ale ţării - nu în ultimul rând teama de turbulenţe politice din cauza şomajului foarte ridicat. A reduce câteva procente din deficitul bugetar nu va rezolva aceste temeri. De fapt, o cercetare a FMI sugerează că reducerile de cheltuieli în economiile profund deprimate pot reduce de fapt încrederea investitorilor, deoarece accelerează ritmul declinului economic.

Cu alte cuvinte, Spania nu are nevoie de mai multă austeritate. Probabil nu are altă alternativă la o perioadă prelungită de vremuri grele. Dar reducerile sălbatice în serviciile publice esenţiale, pentru a veni în ajutorul celor nevoiaşi, de fapt afectează perspectivele ţării de adaptare cu succes.

Atunci, de ce se cere tot mai multă durere?, se întreabă economistul american. O parte din explicaţie este că în Europa, ca şi în America, mult prea mulţi ''Very Serious People'' /VSP, expresie sarcastică şi peiorativă popularizată de Krugman, dată analiştilor şi legiuitorilor văzuţi în general având opinii respectabile, convenţionale, dar de fapt greşite şi iraţionale, n.red/ au fost duşi de valul cultului austerităţii, prin convingerea că deficitele bugetare, nu şomajul în masă, sunt pericolul clar şi actual, şi că reducerea deficitului va rezolva cumva o problemă generată de excesul sectorului privat.

Dincolo de aceasta, o parte semnificativă a opiniei publice din nucleul Europei - în principal din Germania - are o falsă percepţie a situaţiei. Dacă vorbeşti cu oficiali germani ei vor portretiza criza euro ca o piesă de teatru de moralitate, o poveste a unor ţări care au trăit pe picior mare iar acum se confruntă cu răfuiala inevitabilă. Nu contează că nu aşa stau lucrurile şi că la fel de incomod este şi că băncile germane au jucat un rol important în umflarea bulei imobiliare din Spania.

Mai rău, este şi ceea ce cred mulţi alegători germani, în mare parte pentru că politicienii le-au indus aceasta. Teama de o reacţie din partea alegătorilor care cred, în mod eronat, că sunt expuşi riscului din cauza consecinţelor iresponsabilităţii Europei de Sud, face ca politicienii germani să nu dorească să aprobe împrumuturile de urgenţă esenţiale pentru Spania şi alte ţări cu probleme decât dacă debitorii sunt pedepsiţi mai întâi.

A venit vremea să se pună capăt acestui nonsens crud, susţine laureatul Nobelului. Dacă Germania vrea cu adevărat să salveze euro, ar trebui să lase BCE să facă ce este necesar pentru a salva ţările debitoare - şi ar trebui să o facă fără să ceară mai multă durere inutilă.

Ţările din zona euro au semnat un pact de sinucidere colectivă, consideră Joseph Stiglitz

Washington, 20 ian /Agerpres/ - Înăsprirea politicii fiscale în Europa este un mod greşit de a rezolva criza datoriei şi poate face doar rău, a opinat cunoscutul economist american Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru Economie, profesor la Universitatea Columbia.

'Înăsprirea politicii financiare este o greşeală', a subliniat el, într-un interviu acordat joi Bloomberg Tv. Europa nu-şi va mai recâştiga încrederea, se va ajunge la un rezultat absolut opus, mai consideră Stiglitz.

'Ţările din zona euro au semnat un pact de sinucidere colectivă, pariind pe economisirea mijloacelor bugetare.Acest lucru va duce la colapsul economiilor lor', a evidenţiat analistul american.

Căderea economiilor Europei, care în acest moment au nevoie de sprijin în vederea creşterii, s-ar putea dovedi 'foarte gravă', spune Stiglitz, atrăgând atenţia că 'liderii europeni par incapabili să înţeleagă ceea ce este necesar de făcut' în situaţia dată.

Totodată, mai spune el, anul 2012 va fi unul 'foarte dificil' pentru ţările din Europa, iar situaţia din Lumea Veche va afecta şi economia americană.

Pentagonul sugerează o reducere a numărului de militari din Europa

WASHINGTON (MEDIAFAX) - Un oficial din cadrul Pentagonului a sugerat luni că strategia de apărare americană prezentată săptămâna trecută s-ar putea traduce printr-o scădere a numărului militarilor staţionaţi în Europa, relatează AFP.
Oficial nu s-a făcut nimic, orice decizie fiind legată de arbitrajele bugetare, a declarat pentru presa străină Julianne Smith, directoarea pentru politica europeană şi NATO din Departamentul Apărării.
"Există patru brigăzi de luptă staţionate în Europa, dar o parte parte dintre ele se află în altă parte. De aproximativ zece ani, două dintre aceste brigăzi de luptă sunt în Afganistan", a declarat Smith, potrivit căreia "întrebarea este unde se vor întoarce" acestea.
O brigadă de luptă este o unitate a forţelor terestre (US Army) formată din aproximativ 3.500 de militari. Aproximativ 81.000 de militari americani se află în Europa, potrivit datelor Pentagonului din 30 septembrie 2011. Dintre ei, 43.000 aparţin US Army, iar 31.000 Air Force.
În Germania se află cei mai mulţi militari americani (54.000), aceasta fiind urmată de Italia (11.000) şi Marea Britanie (9.000).
Potrivit documentului ce prezintă noua strategie de apărare americană, prezenţa militară în Europa va "evoalua", dar nicio altă precizare nu a fost făcută.
Cel puţin o brigadă de luptă staţionată în Europa va fi retrasă, a declarat un oficial din cadul Apărării, pentru AFP.

Extremişti de dreapta din Danemarca se pregătesc pentru "un război rasial"

COPENHAGA (MEDIAFAX) - Unii extremişti de dreapta din Danemarca se pregătesc pentru un "război rasial", antrenându-se în vederea utilizării armelor şi pentru lupte, relevă serviciile de informaţii daneze (PET) într-un raport asupra mişcărilor extremiste de dreapta şi de stânga publicat joi, relatează AFP.
O minoritate din cadrul extremei drepte "se antrenează pentru un război rasial în Danemarca şi este pregătită să utilizeze violenţa", anunţă PET, care precizează că aceste persoane deţin "registre cu inamici politici".
Aceste persoane, al căror număr nu este precizat de PET, caută "să se antreneze atât pentru utilizarea armelor, cât şi în practicarea de sporturi de luptă", anunţă serviciile de informaţii daneze.
Ei reprezintă, totuşi, doar un mic număr dintre activiştii unei extreme drepte fragmentate, care caută "să recruteze memebri şi simpatizanţi" mai ales din rândul suporterilor de fotbal violenţi, potrivit PET.
Persoanele descrise acţionează de cele mai multe ori singure, fiind dificil de detectat, potrivit raportului, care analizează în detaliu cazul Breivik din Norvegia.
Un extremist norvegian de dreapta, Anders Behring Breivik, în vârstă de 32 de ani, a ucis pe 22 iulie 77 de persoane, în două atacuri comise la Oslo şi pe Insula Utoya. El a mărturisit că este autorul atacurilor şi susţine că poartă un război împotriva "invaziei musulmane" şi multiclturalismului în Europa.
Serviciile de informaţii daneze se tem că Anders Behring Breivik poate inspira alţi extremişti izolaţi din Danemarca.
PET au cooperat îndeaproape cu serviciile de informaţii norvegiene, efectuând, din iulie încoace, "mai multe interogatorii preventive" în Danemarca.
Însă, subliniază PET, nicio persoană convocată nu trebuie să fie asociată cu acţiunile extremistului norvegian care, potrivit anchetatorilor norvegieni, este suspectat, pentru moment, că a acţionat singur.
Deşi Guvernul danez este, din septembrie, de centru-dreapta, Partidul Poporului Danez (dreapta populistă), care a influenţat politica daneză în ultimul deceniu, reprezintă cea de a treia forţă politică din ţară, la ultimele alegeri obţinând un scor de 12 la sută.