Cairo, 27 ian /Agerpres/ - Preşedintele egiptean Mohamed Morsi a decretat, duminică seară, stare de urgenţă pentru o lună în trei provincii din nord-estul ţării, unde în ultimele zile au avut loc violenţe soldate cu cel puţin 45 de morţi, transmit Reuters şi AFP.
În cadrul unei intervenţii televizate, şeful statului egiptean a anunţat că în provinciile Port Said, Ismailia şi Suez va intra în vigoare o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, între orele locale 21:00 (19:00 GMT) şi 06:00 (04:00 GMT).
Morsi a lansat un apel la dialog către liderii opoziţiei, în contextul în care Egiptul trece printr-o criză politică agravată de violenţele izbucnite vineri în nord-estul ţării.
Nouă persoane au fost ucise vineri în violenţele produse contextul demonstraţiilor antiprezidenţiale convocate cu ocazia aniversării a doi ani de la 'revoluţia' care a răsturnat regimul Hosni Mubarak.
Alte 31 de persoane au murit sâmbătă la Port-Said (nord-est) în ciocnirile violente care au avut loc după ce un tribunal a condamnat la moarte 21 de suporteri ai clubului local Al-Masri, găsiţi vinovaţi de implicare în moartea a 74 de persoane după un meci de fotbal, în februarie 2012, contra echipei Al-Ahly din Cairo.
Se afișează postările cu eticheta Egipt. Afișați toate postările

luni, 28 ianuarie 2013
marți, 15 ianuarie 2013
Bashar al-Assad a dat ordin ca Israelul şi Egiptul să fie bombardate, în cazul în care va fi ucis (presa israeliană)
Tel Avov, 15 ian /Agerpres/ - Preşedintele sirian Bashar al-Assad a avut recent o întâlnire secretă cu generalii săi, în faţa cărora şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că sistemele avansate de rachete americane, care, conform unor informaţii, au fost recent furnizate rebelilor de către aliaţii lor occcidentali ar putea facilita eliminarea sa, relatează Israel Today, cu referire la publicaţia Inyan Merkazi.
În aceeaşi întâlnire, liderul sirian nu a exclus nici varianta executării sale după scenariul libian, când fostul colonel Muammar al-Gaddafi a fost linşat de mulţimea furioasă, în urma unei revolte sângeroase.
Dacă oricare dintre aceste scenarii ar deveni realitate, al-Assad a ordonat generalilor săi să desfăşoare atacuri masive cu rachete asupra Israelului şi Egiptului, conform canalelor media menţionate. Cu primul din aceste state, Siria se află oficial în război, iar cu al doilea a intrat în conflict după ce mişcarea islamistă Fraţii musulmani (de guvernământ) a decis să-i sprijine pe rebelii sirieni şi nu regimul de la Damasc.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013
Egipt: Atac împotriva poliţiei în Peninsula Sinai, şapte răniţi
Cairo, 11 ian /Agerpres/ - Un ofiţer de
poliţie egiptean şi şase recruţi au fost răniţi de gloanţe vineri în cursul
unui atac ce a avut loc în Peninsula Sinai, au făcut cunoscut surse din cadrul
serviciilor egiptene de securitate, transmite AFP.
Patrula avea ca misiune să protejeze gazoductul ce traversează Peninsula Sinai pentru a aproviziona Israelul şi Iordania şi care a fost ţinta a cel puţin 15 atacuri cu începere din 2011.
Indivizi neidentificaţi au deschis focul asupra patrulei în regiunea Ouja, rănind ofiţerul şi pe cei şase însoţitori ai acestuia, potrivit surselor amintite. Cei şapte răniţi au fost internaţi la spitalul din localitatea Al-Arish.
Peninsula Sinai, pe unde tranzitează ilegal arme cu destinaţia Fâşia Gaza, se confruntă cu o recrudescenţă a instabilităţii după răsturnarea de la putere a lui Hosni Mubarak în februarie 2011, cu o intensificare a acţiunilor desfăşurate de grupările radicale care iau frecvent ca ţintă armata şi poliţia.
Armata a lansat o operaţiune de anvergură la începutul lunii august în această regiune, după un atac soldat cu moartea a 16 grăniceri egipteni.

joi, 3 ianuarie 2013
''Zidul electronic'' ridicat de Israel la graniţa cu Egiptul va fi terminat în trei luni
Tel Aviv, 2 ian /Agerpres/- Ultima porţiune de 12 kilometri din ''zidul electronic'' ridicat de Israel de-a lungul frontierei cu Egiptul va fi finalizat în cel mult trei luni, se menţionează într-un comunicat emis miercuri de biroul premierului Benjamin Netanyahu, citat de AFP.
Principalul tronson de 230 de kilometri a fost inaugurat recent de premierul Netanyahu, iar ultimii 12 kilometri se găsesc în partea de sud a frontierei, în apropierea staţiunii balneare israeliene Eilat.
În campania electorală pentru alegerile legislative de pe 22 ianuarie, premierul israelian mizează în special pe tema securităţii. Potrivit postului public de radio, el şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu 'succesul enorm' al acestui zid, întrucât 'în ultimele şapte luni nici un imigrant ilegal nu a mai ajuns în oraşele israeliene', constatându-se şi 'o scădere semnificativă a tentativelor de atentate şi de infiltrare din Sinai-ul egiptean'. 'Trebuie să terminăm această lucrare şi de-a lungul celorlalte frontiere ale ţării noastre unde mai există riscul unor infiltrări', a adăugat Netanyahu, fără să ofere detalii.
Guvernul israelian a aprobat în luna ianuarie 2010 construirea acestei bariere cu scopul de a bloca imigraţia clandestină, traficul cu arme şi droguri şi infiltrările teroriştilor. Netanyahu, care potrivit sondajelor este favorit în alegeri, a promis în timpul campaniei electorale că va expulza zeci de mii de imigranţi clandestini africani intraţi prin Egipt, subliniind în acelaşi timp eficacitatea unei bariere la frontieră.

Etichete:
Egipt,
FRONTIERĂ,
Israel,
ZID ELECTRONIC
vineri, 7 decembrie 2012
Protestatarii anti-Morsi au incendiat sediul Frăţiei Musulmane din Cairo
CAIRO (MEDIAFAX) - Manifestanţi egipteni au incendiat sediul Frăţiei Musulmane joi seară la Cairo după ce au luat cu asalt clădirea, a declarat pentru AFP Mahmoud Ghozlan, purtător de cuvânt al mişcării islamiste din care face parte şi Mohamed Morsi.
"Două sute de huligani au venit la sediu. Securitatea a încercat să îi împiedice, însă unii au reuşit să pătrundă prin spate, să devasteze locul şi l-au incendiat. Acesta încă arde", a declarat Ghozlan.
Un responsabil al securităţii a precizat, cu toate acestea, că incendiul este limitat şi că poliţia a respins protestatarii.
În noaptea de miercuri spre joi, violenţele între manifestanţii pro şi cei anti-Morsi din jurul palatului prezidenţial s-au soldat, conform celui mai recent bilanţ al surselor medicale, cu şapte morţi şi sute de răniţi. Este vorba de cele mai grave violenţe de după alegerea în iunie a lui Morsi ca primul preşedinte islamist al Egiptului.
Armata egipteană a trimis tancuri şi a stabilit un perimetru de securitate joi în jurul preşedinţiei, unde opoziţia denunţă sporirea prerogativelor lui Morsi şi un proiect de Constituţie care nu asigură, conform acestora, suficiente garanţii în materie de respectarea drepturilor.

joi, 6 decembrie 2012
CRONOLOGIE: Criza politică din Egipt, declanşată de decretul prezidenţial din 22 noiembrie
CAIRO (MEDIAFAX) - Egiptul traversează o profundă criză politică ce divizează ţara de la decretul din 22 noiembrie prin care Mohamed Morsi, primul preşedinte islamist al ţării, şi-a extins în mod considerabil competenţele, relatează AFP, care prezintă o cronologie a acestei perioade.
Aceasta este criza politică cea mai gravă din Egipt de la alegerea, în iunie, a lui Morsi, provenit din rândul Fraţilor Musulmani. Diviziunile sunt din ce în ce mai profunde între mişcarea islamistă şi grupările laice, de stânga şi creştine.
NOIEMBRIE
- 22 noiembrie: Morsi îşi plasează deciziile, prin decret, la adăpost de orice recurs în justiţie şi decide că nicio instanţă judiciară nu poate dizolva comisia constituantă, o instanţă vizată de numeroase critici din partea liberalilor şi laicilor care o acuză că este dominată de islamişti. La 23 noiembrie, opozanţii încep un protest în piaţa Tahrir din Cairo.
- 27 noiembrie: Zeci de mii de egipteni se reunesc în Piaţa Tahrir împotriva preşedintelui. Noi ciocniri au loc în apropierea palatului între tineri şi scutieri. Numeroase manifestaţii, însoţite adeseori de violenţe, s-au soldat în total cu trei morţi şi câteva sute de răniţi.
- 30 noiembrie: După mai multe luni de blocaj, proiectul de Constituţie este adoptat în câteva ore de comisia constituantă, boicotată de opoziţia liberală şi laică, precum şi de Biserca Coptă. Opozantul Mohamed ElBaradei denunţă "o lovitură de stat împotriva democraţiei".
Zeci de mii de egipteni manifestează la Cairo împotriva prerogativelor extinse ale preşedintelui şi împotriva proiectului de Constituţie, acuzat că aduce atingere libertăţii religioase şi de expresie.
DECEMBRIE
- 1 decembrie: Sute de mii de islamişti manifestează pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Morsi, care le cere egiptenilor să se pronunţe prin referendum la 15 decembrie asupra proiectului noii Constituţii.
- 2 decembrie: Înalta Curte Constituţională se alătură Curţii de Casaţie şi altor tribunale într-o grevă pe termen nelimitat pentru a denunţa "presiunile" exercitate de tabăra preşedintelui.
Clubul judecătorilor, un sindicat profesional reprezentând magistraţi din întreaga ţară, anunţă că magistraţii nu vor superviza referendumul.
- 3 decembrie: Consiliul Superior al Justiţiei, instanţă care se ocupă de afaceri administrative ale magistraturii, este de acord să delege judecători şi membri ai Parchetului general pentru a superviza referendumul.
- 4 decembrie: Zeci de mii de opozanţi ai lui Morsi încercuiesc palatul prezidenţial din Cairo pentru a cere retragerea decretului. Manifestanţii, între care numeroşi membri ai opoziţiei laice şi de stânga, s-au putut apropia de palatul situat la Heliopolis, la periferia capitalei, după ce au rupt sârma ghimpată instalată la câteva sute de metri depărtare.
Washingtonul cere opoziţiei să "manifesteze paşnic".
- 5 decembrie: Sute de manifestanţi îşi petrec noaptea în faţa palatului prezidenţial. Alte câteva sute se află în piaţa Tahrir, în zeci de corturi.
Opozanţii lui Morsi cer organizarea unei manifestaţii în faţa palatului prezidenţial, unde Fraţii Musulmani organizează o reuniune de susţinere a şefului statului.
- 6 decembrie: Cinci manifestanţi au murit în confruntările dintre opozanţii şi susţinătorii preşedintelui egiptean Mohamed Morsi din apropierea palatului prezidenţial din Cairo, în noaptea de miercuri spre joi. Armata egipteană mobilizează mai multe tancuri în faţa palatului prezidenţial.

marți, 4 decembrie 2012
Egiptul, în prag de război civil (general egiptean)
Cairo, 4 dec/Agerpres/ - Generalul Sameh El-Yazal, fostul director al Serviciului de informaţii al armatei egiptene, a avertizat într-un interviu apărut în publicaţia Al-Quds al-Arabi că Egiptul se află în pragul 'unui război civil', transmite agenţia de presă Cursor.
În interviu, el a evocat un aflux important de arme dinspre Liban, pe care 'islamiştii intenţionează să le folosească împotriva propriului popor, în contextul conflictului politic actual'.
Generalul Sameh El-Yazal consideră necesară implicarea comunităţii internaţionale în Egipt:'Este nevoie de o intervenţie străină, or Egiptul va aluneca într-un război civil', avertizează el.
Expertul american în problemele Egiptului dr.Mamoun Fandy avertizează, la rândul său, că 'acţiunile preşedintelui Mohamed Morsi duc la divizarea în continuare a societăţii egiptene, ceea ce ar putea conduce într-un final la prăbuşirea ţării'.
'Egiptul riscă să se scindeze, astfel încât ar putea să arate în curând ca Liban sau Palestina, împărţită între Fatah/Autoritatea Naţională Palestiniană/ şi Hamas'/mişcarea integristă/, a opinat el, apreciind că egiptenii nu au realizat pe deplin această ameninţare, iar încăpăţânarea cu care continuă în acest sens ar putea împinge ţara 'în infern'.
Reprezentanţii Fraţilor Musulmani resping orice critici, calificându-le drept 'calomnii'. Purtătorul de cuvânt al acestora, Ahmed Suleiman, liderul aripii politice a mişcării venită la putere în Egipt, susţine că proiectul noii Constituţii include principiile înseşi ale măreţiei Egiptului, care vor conduce ţara în viitor şi îi promit o speranţă mare.
Noul proiect de Constituţie a suscitat un val de proteste în masă, existând suspiciunea că prevederile sale le-ar putea da clericilor musulmani puteri de control asupra legislaţiei, prin care ar putea limita libertatea de expresie, drepturile femeilor şi alte libertăţi.

sâmbătă, 1 decembrie 2012
Egipt: ciocniri între pro şi anti-Morsi la Alexandria
Cairo, 1 dec /Agerpres/ - Ciocniri s-au produs vineri seară între susţinători şi adversari ai preşedintelui Mohamed Morsi la Alexandria, al doilea mare oraş din Egipt, a anunţat o sursă din securitate.
Pro şi anti-Morsi au aruncat cu pietre, în timp ce nicio forţă de securitate nu a fost desfăşurată. Nicio informaţie nu a fost disponibilă imediat asupra unor eventuale victime, notează AFP.
Manifestaţii au avut loc vineri în mai multe oraşe din Egipt, la câteva ore după adoptarea unui controversat proiect de Constituţie de către o comisie dominată de islamişti.
Zeci de mii de egipteni s-au adunat de asemenea vineri seară în Piaţa Tahrir din centrul capitalei Cairo pentru a protesta împotriva preşedintelui Morsi.
'Jos comisia constituţională', scanda mulţimea, în timp ce protestatari purtau banderole denunţând 'dictatura' şefului statului şi formaţiunea din care el provine, Frăţia Musulmană.
Adoptarea acestui proiect de Constituţie are loc în plină criză politică declanşată de un decret săptămâna trecută, prin care Morsi îşi acordă prerogative excepţionale, în special faţă de puterea judiciară.

vineri, 30 noiembrie 2012
Proteste la Cairo după adoptarea proiectului noii Constituţii
CAIRO (MEDIAFAX) - Sute de protestatari s-au
adunat vineri după-amiază, în centrul oraşului Cairo, denunţând noua
Constituţie aprobată de Parlament, informează BBC News online.
Proiectul noii Constituţii a fost aprobat vineri dimineaţă de Parlament şi va fi trimis preşedintelui Mohamed Morsi, care ar urma să convoace un referendum.
Curtea Supremă Constituţională urmează să decidă duminică dacă Parlamentul va fi dizolvat.
Săptămâna trecută, Mohamed Morsi a emis un decret de urgenţă prin care îşi sporeşte atribuţiile, promiţând că va renunţa la prerogativele suplimentare dacă proiectul constituţional va fi aprobat prin referendum.

miercuri, 28 noiembrie 2012
Poliţia foloseşte gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor la Cairo
CAIRO (MEDIAFAX) - Poliţia egipteană a folosit, miercuri, gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor ostili preşedintelui Mohamed Morsi în piaţa Tahrir din Cairo, potrivit unui corespondent al AFP.
Pe timpul nopţii au avut loc confruntări pe străzile învecinate pieţei, iar acestea au continuat în cursul dimineţii. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor, obligându-i să fugă, precum şi împotriva corturilor în care protestatarii campează de vineri.
Televiziunea a difuzat imagini cu manifestanţi care ridicau de jos grenadele lacrimogene şi le aruncau în poliţişti pe o stradă situată în apropierea ambasadei Statelor Unite, în vecinătatea pieţei Tahrir.
Marţi, zeci de mii de egipteni s-au reunit în piaţa Tahrir pentru a protesta faţă de decizia lui Mohamed Morsi de a-şi extinde prerogativele, cea mai importantă mobilizare împotriva preşedintelui islamist de la alegerea sa, în iunie.
Reuniuni similare au avut loc în majoritatea celor 27 de provincii egiptene.
Cel puţin 100 de persoane au fost rănite cu o zi înainte, în cadrul acestor manifestaţii, dintre care 21 la Cairo, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Cel puţin trei persoane au murit într-o săptămână de confruntări între manifestanţi şi forţele antirevoltă.

Israel: Documente secrete publicate în premieră relevă implicarea lui Ceauşescu în negocierile israeliano-egiptene
Tel Aviv, 28 nov /Agerpres/ - Arhivele de stat din Israel au dezvăluit marţi, pentru prima dată, zeci de documente secrete care relevă rolul jucat de fostul dictator român Nicolae Ceauşescu în medierea dintre statul evreu şi Egipt pentru pregătirea vizitei istorice de la 20 noiembrie 1977 a fostului preşedinte egiptean Anwar Sadat în Israel, relatează publicaţia Haaretz.
'Acum voi dezvălui lucruri care nu pot fi făcute publice', a spus premierul israelian de la acea vreme, Menahem Begin, în cadrul unei reuniuni guvernamentale de la 4 septembrie 1977. Begin efectuase la sfârşitul lunii august o vizită în România, singura ţară comunistă cu care Israelul întreţinea relaţii diplomatice.
'Preşedintele Ceauşescu mi-a spus că Sadat este dispus să organizeze o întâlnire între reprezentanţi ai Israelului şi ai Egiptului. L-am întrebat dacă acest lucru presupune o întâlnire a preşedintelui Egiptului cu mine, iar el a răspuns că, la acest moment, acest lucru presupune o întâlnire între reprezentanţi israelieni şi reprezentanţi egipteni. Evident, nu este posibil să fac acest lucru public şi vom vedea cum va evalua', se arată în transcrierea afirmaţiilor lui Begin din timpul reuniunii de guvern, afirmaţii clasificate 'strict secret'.
Şedinţa de guvern respectivă a avut loc cu două luni înaintea vizitei istorice a preşedintelui egiptean în Israel. Transcrierea a fost făcută publică marţi pentru prima dată, la 35 de ani de la vizita lui Sadat de la 20 noiembrie care, în doi ani, va conduce la Acordurile de la Camp David şi la tratatul de pace cu Egiptul.
Arhivele de Stat din Israel au publicat pe pagina lor de internet circa 40 de documente suplimentare legate de eveniment, care acoperă contacte secrete cu Egiptul, negocieri şi pregătiri premergătoare vizitei şi discuţii privind paşii de urmat.
Israelul a încercat să dezvolte relaţiile cu Egiptul prin intermediul României, care avea relaţii bune cu lumea arabă. Vizita premierului Menahem Begin în România a avut loc cu 12 ani înainte de înlăturarea de la putere şi executarea dictatorului român, reaminteşte Haaretz.
Într-o discuţie personală cu Ceauşescu, Begin a aflat că Sadat a fost de acord cu o întâlnire directă între reprezentanţi israelieni şi egipteni. 'Am profitat de oportunitatea oferită de o conversaţie în particular cu Ceauşescu (...), când preşedintele a pus capăt unor discuţii ce s-au întins vreo două ore şi a ieşit la o plimbare cu mine prin grădină, doar cu un interpret', le-a spus Begin miniştrilor săi.
Pe lângă relaţiile cu Egiptul, Ceauşescu a mai cerut ca Israelul să recunoască Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) şi să negocieze cu aceasta. Begin le-a dezvăluit miniştrilor ce a spus Ceauşescu dreptul faptul că 'trebuie să recunoaştem OEP, să lansăm negocieri cu /Yasser/ Arafat - Arafat este o persoană bună - Ceauşescu a vorbit cu el şi sunt indivizi mai răi în cadrul OEP - Arafat este pregătit să recunoască statul Israel'.
În cursul întâlnirii, România a cerut ca Israelul să se retragă din teritoriile pe care le-a ocupat cu un deceniu mai devreme, în 1967. 'El a adus în discuţie problema coloniilor, iar eu i-am răspuns după cum a trebuit', i-a informat Begin pe miniştri. 'El a cerut retragerea la frontierele din 1967. A spus:, este convins, şi a spus asta cu îngrijorare, că sentimentele împotriva evreilor îşi vor izbucni în multe locuri de pe glob', a explicat liderul israelian. 'Vreau să ştiţi că evreii sunt în prezent mai uniţi ca niciodată în jurul Israelului', i-a atras atenţia Begin lui Ceauşescu.
Împreună cu mesajul de la Sadat transmis prin intermediul României, Israelul s-a folosit de contactele sale cu Marocul şi regele Hassan al II-lea ca să faciliteze o întâlnire la nivel înalt între Egipt şi Israel. La 9 septembrie a sosit un răspuns pozitiv: egiptenii erau pregătiţi pentru întâlnire.
La 16 septembrie, ministrul de externe Moshe Dayan a zburat în secret în Maroc unde s-a întâlnit cu vicepremierul egiptean Hassan Tohami. Într-un un raport scris al Mossadului, întâlnirea a fost prezentată în cele mai mici detalii. 'La sosirea lor (...), oaspeţii au fost conduşi la casa de oaspeţi a regelui, aflată în imediata apropiere a vilei acestuia. După o scurtă odihnă (...), au fost introduşi acolo printr-o uşă folosită (...) pentru vizite clandestine şi musafiri speciali', a dezvăluit raportul. Apoi, 'grupul a fost primit de (....) /Mossadul a cenzurat cuvintele ce urmau/, care i-a permis lui Dayan să-şi înlăture machiajul şi să-şi reia înfăţişarea obişnuită'.
Tohami s-a întors spre Dayan şi i-a zis: 'În toţi aceşti ani, am crezut că vă voi întâlni numai pe câmpul de luptă sau într-o înfrângere diplomatică, însă iată-ne aici, amândoi, în căutarea păcii, mulţumită eforturilor depuse de rege şi încrederii pe care Sadat o are în Begin şi în dumneavoastră. Sunteţi lideri puternici şi curajoşi şi considerăm că veţi îndrăzni să luaţi hotărâri decisive pentru o pace deplină şi justă'.
Tohami a adăugat că Sadat este foarte serios în ce priveşte pacea' a subliniat că, în această etapă, discuţiile au fost purtate fără ştirea Statelor Unite.
Chestiunea palestiniană a fost evocată şi ea în cursul discuţiilor. 'Este posibil să se reducă pericolul pe care îl reprezintă radicalii palestinieni dacă ţărilor arabe li se permite să se ocupe de aceştia. Palestinienii vor deveni un factor şi mai puternic dacă nu va fi găsit un răspuns la aspiraţiile lor naţionale. Ţările arabe sunt în măsură să supravegheze tendinţele lor radicale, care în cea mai mare măsură pot fi neutralizate', a amintit demnitarul egiptean. Pe ansamblu, Tohami a reafirmat că Sadat şi-a dat acordul pentru dialogul cu Israelul şi că are încredere în guvernul Begin, dar a condiţionat întâlnirea de o înţelegere în prealabil pentru retragerea din teritoriile ocupate.
Reuniunea a durat timp de patru ore. A mai inclus, bineînţeles, un dineu şi schimbul de cadouri. 'Dayan i-a oferit regelui un set de arme din Canaan din propria colecţie', a scris Mossadul. Vizita s-a încheiat cu bine, însă, potrivit raportului serviciilor israeliene de spionaj, 'unul dintre cei implicaţi a sugerat ca la următoarea vizită Dayan să poarte ochelari mai închişi la culoare, cei purtaţi în prezent fiind prea transparenţi'.
'Acum voi dezvălui lucruri care nu pot fi făcute publice', a spus premierul israelian de la acea vreme, Menahem Begin, în cadrul unei reuniuni guvernamentale de la 4 septembrie 1977. Begin efectuase la sfârşitul lunii august o vizită în România, singura ţară comunistă cu care Israelul întreţinea relaţii diplomatice.
'Preşedintele Ceauşescu mi-a spus că Sadat este dispus să organizeze o întâlnire între reprezentanţi ai Israelului şi ai Egiptului. L-am întrebat dacă acest lucru presupune o întâlnire a preşedintelui Egiptului cu mine, iar el a răspuns că, la acest moment, acest lucru presupune o întâlnire între reprezentanţi israelieni şi reprezentanţi egipteni. Evident, nu este posibil să fac acest lucru public şi vom vedea cum va evalua', se arată în transcrierea afirmaţiilor lui Begin din timpul reuniunii de guvern, afirmaţii clasificate 'strict secret'.
Şedinţa de guvern respectivă a avut loc cu două luni înaintea vizitei istorice a preşedintelui egiptean în Israel. Transcrierea a fost făcută publică marţi pentru prima dată, la 35 de ani de la vizita lui Sadat de la 20 noiembrie care, în doi ani, va conduce la Acordurile de la Camp David şi la tratatul de pace cu Egiptul.
Arhivele de Stat din Israel au publicat pe pagina lor de internet circa 40 de documente suplimentare legate de eveniment, care acoperă contacte secrete cu Egiptul, negocieri şi pregătiri premergătoare vizitei şi discuţii privind paşii de urmat.
Israelul a încercat să dezvolte relaţiile cu Egiptul prin intermediul României, care avea relaţii bune cu lumea arabă. Vizita premierului Menahem Begin în România a avut loc cu 12 ani înainte de înlăturarea de la putere şi executarea dictatorului român, reaminteşte Haaretz.
Într-o discuţie personală cu Ceauşescu, Begin a aflat că Sadat a fost de acord cu o întâlnire directă între reprezentanţi israelieni şi egipteni. 'Am profitat de oportunitatea oferită de o conversaţie în particular cu Ceauşescu (...), când preşedintele a pus capăt unor discuţii ce s-au întins vreo două ore şi a ieşit la o plimbare cu mine prin grădină, doar cu un interpret', le-a spus Begin miniştrilor săi.
Pe lângă relaţiile cu Egiptul, Ceauşescu a mai cerut ca Israelul să recunoască Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) şi să negocieze cu aceasta. Begin le-a dezvăluit miniştrilor ce a spus Ceauşescu dreptul faptul că 'trebuie să recunoaştem OEP, să lansăm negocieri cu /Yasser/ Arafat - Arafat este o persoană bună - Ceauşescu a vorbit cu el şi sunt indivizi mai răi în cadrul OEP - Arafat este pregătit să recunoască statul Israel'.
În cursul întâlnirii, România a cerut ca Israelul să se retragă din teritoriile pe care le-a ocupat cu un deceniu mai devreme, în 1967. 'El a adus în discuţie problema coloniilor, iar eu i-am răspuns după cum a trebuit', i-a informat Begin pe miniştri. 'El a cerut retragerea la frontierele din 1967. A spus:
Împreună cu mesajul de la Sadat transmis prin intermediul României, Israelul s-a folosit de contactele sale cu Marocul şi regele Hassan al II-lea ca să faciliteze o întâlnire la nivel înalt între Egipt şi Israel. La 9 septembrie a sosit un răspuns pozitiv: egiptenii erau pregătiţi pentru întâlnire.
La 16 septembrie, ministrul de externe Moshe Dayan a zburat în secret în Maroc unde s-a întâlnit cu vicepremierul egiptean Hassan Tohami. Într-un un raport scris al Mossadului, întâlnirea a fost prezentată în cele mai mici detalii. 'La sosirea lor (...), oaspeţii au fost conduşi la casa de oaspeţi a regelui, aflată în imediata apropiere a vilei acestuia. După o scurtă odihnă (...), au fost introduşi acolo printr-o uşă folosită (...) pentru vizite clandestine şi musafiri speciali', a dezvăluit raportul. Apoi, 'grupul a fost primit de (....) /Mossadul a cenzurat cuvintele ce urmau/, care i-a permis lui Dayan să-şi înlăture machiajul şi să-şi reia înfăţişarea obişnuită'.
Tohami s-a întors spre Dayan şi i-a zis: 'În toţi aceşti ani, am crezut că vă voi întâlni numai pe câmpul de luptă sau într-o înfrângere diplomatică, însă iată-ne aici, amândoi, în căutarea păcii, mulţumită eforturilor depuse de rege şi încrederii pe care Sadat o are în Begin şi în dumneavoastră. Sunteţi lideri puternici şi curajoşi şi considerăm că veţi îndrăzni să luaţi hotărâri decisive pentru o pace deplină şi justă'.
Tohami a adăugat că Sadat este foarte serios în ce priveşte pacea' a subliniat că, în această etapă, discuţiile au fost purtate fără ştirea Statelor Unite.
Chestiunea palestiniană a fost evocată şi ea în cursul discuţiilor. 'Este posibil să se reducă pericolul pe care îl reprezintă radicalii palestinieni dacă ţărilor arabe li se permite să se ocupe de aceştia. Palestinienii vor deveni un factor şi mai puternic dacă nu va fi găsit un răspuns la aspiraţiile lor naţionale. Ţările arabe sunt în măsură să supravegheze tendinţele lor radicale, care în cea mai mare măsură pot fi neutralizate', a amintit demnitarul egiptean. Pe ansamblu, Tohami a reafirmat că Sadat şi-a dat acordul pentru dialogul cu Israelul şi că are încredere în guvernul Begin, dar a condiţionat întâlnirea de o înţelegere în prealabil pentru retragerea din teritoriile ocupate.
Reuniunea a durat timp de patru ore. A mai inclus, bineînţeles, un dineu şi schimbul de cadouri. 'Dayan i-a oferit regelui un set de arme din Canaan din propria colecţie', a scris Mossadul. Vizita s-a încheiat cu bine, însă, potrivit raportului serviciilor israeliene de spionaj, 'unul dintre cei implicaţi a sugerat ca la următoarea vizită Dayan să poarte ochelari mai închişi la culoare, cei purtaţi în prezent fiind prea transparenţi'.
Etichete:
Egipt,
Israel,
NICOLAE CEAUŞESCU,
OEP,
ORIENTUL MIJLOCIU,
PALESTINA
Manifestaţii de amploare în Egipt, împotriva preşedintelui Mohamed Morsi
CAIRO (MEDIAFAX) - Zeci de mii de egipteni s-au reunit marţi în piaţa Tahrir din Cairo pentru a protesta faţă de decizia lui Mohamed Morsi de a-şi extinde prerogativele, aceasta fiind cea mai puternică mobilizare împotriva preşedintelui islamist de la alegerea sa, în iunie, relatează AFP.
Mai multe marşuri s-au reunit în celebra piaţă din capitala egipteană pentru a denunţa, de asemenea, puternica mişcare a Fraţilor Musulmani, din care provine preşedintele.
Manifestaţii ostile preşedintelui au avut loc şi în alte oraşe din ţară, afectate de o criză gravă de la decizia din 22 noiembrie a lui Morsi de a-şi consolida temporar prerogativele în scopul de a putea realiza reforme, potrivit lui. Dar criticii săi au denunţat un "nou faraon".
"Pleacă!", scandau manifestanţii din piaţa Tahrir, reluând sloganul emblematic al revoltei care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele autocrat Hosni Mubarak, în februarie 2011.
Un banner amplasat la intrarea în piaţă proclama: "Interzis Fraţilor Musulmani".
"Nu vrem să înlocuim un dictator cu altul", a afirmat un student, Asser Ayub, în vârstă de 23 de ani.
Ca de fiecare dată în ultima săptămână, au avut loc confruntări sporadice în piaţă, în apropiere de ambasada Statelor Unite, între tineri şi poliţie, care a răspuns cu gaze lacrimogene la aruncările cu pietre.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012
Egipt: Opozanţii preşedintelui Morsi ocupă piaţa Tahrir
Cairo, 24 nov /Agerpres/ - Opozanţi ai
preşedintelui egiptean Mohamed Morsi au ocupat vineri seară emblematica piaţă
Tahrir din Cairo pentru a-i cere liderului islamist să revină asupra deciziei
sale de a-şi spori semnificativ prerogativele, transmite AFP.
'Toate forţele politice revoluţionare au căzut de acord pentru a lansa vineri un sit-in', a declarat într-un comunicat Curentul popular condus de Hamdeen Sabbahi, candidat de stânga clasat pe locul al treilea la alegerile prezidenţiale din iunie, făcând apel pentru o manifestaţie de proporţii marţi.
Până în prezent, 26 de mişcări şi partide politice au acceptat să se alăture protestului, au făcut cunoscut organizatorii acestuia.
Preşedintele islamist egiptean Mohamed Morsi a promulgat joi dispoziţii cu valoare constituţională sporindu-şi prerogativele pentru 'a proteja revoluţia' din 2011, iniţiativă care, potrivit simpatizanţilor săi, va permite să stabilizeze tranziţie democratică a ţării.
Această decizie este considerată însă de reprezentanţii opoziţiei ca o ameninţare pe calea spre democraţie şi o 'lovitură de stat' ce pune sub semnul întrebării realizările revoltei care l-a răsturnat de la putere în februarie 2011 pe preşedintele autocrat Hosni Mubarak.

CAIRO,
Egipt,
FRAŢII MUSULMANI,
TAHRIR SQUARE
vineri, 23 noiembrie 2012
Egipt: opoziţia cheamă la manifestaţii naţionale după ce Morsi şi-a sporit prerogativele
Cairo, 23 nov /Agerpres/ - Formaţiuni de opoziţie egiptene au denunţat joi anunţul sporirii prerogativelor preşedintelui Mohamed Morsi şi au chemat la manifestaţii naţionale de protest.
'Este o lovitură împotriva legitimităţii... Facem apel la toţi egiptenii să protesteze vineri în toate pieţele din Egipt', a declarat Sameh Ashour, şef al sindicatului avocaţilor, într-o conferinţă de presă comună cu opozanţii Mohamed ElBaradei şi Amr Moussa.
Preşedintele islamist egiptean Mohamed Morsi a promulgat joi dispoziţii cu valoare constituţională sporindu-şi prerogativele, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei egiptene.
Mohamed Morsi a decis totodată destituirea procurorului general, Abdel Meguid Mahmoud, pe care nu reuşise să-l decadă din funcţii luna trecută, a indicat purtătorul de cuvânt Yasser Ali, într-o intervenţie televizată, aminteşte AFP.

miercuri, 21 noiembrie 2012
Armistiţiu va intra în vigoare la ora 19,00 GMT
Cairo, 21 nov /BMTF/ - Israelul şi mişcarea
islamistă Hamas au ajuns la un acord pentru încetarea ostilităţilor începând cu
ora 21.00 (21.00, ora României), informează CNN.
Anunţul a fost făcut, într-o conferinţă de presă organizată la Cairo, de secretarul de Stat american, Hillary Clinton, şi de ministrul egiptean de Externe, Mohamed Kamel Amr.
Egiptul a mediat negocieri indirecte Israel-Hamas privind încetarea focului în Fâşia Gaza. La rândul său, comunitatea internaţională a lansat ample iniţiative în acelaşi sens.
”Aceste eforturi au demonstrat că s-a înţeles necesitatea încetării focului pentru reinstaurarea calmului şi încetarea vărsării de sânge” în regiune, a declarat ministrul egiptean de externe Mohamed Kamel Amr.
Israelul a justificat operaţiunea „Pilonul apărării” prin atacurile cu rachete lansate din Fâşia Gaza împotriva statului evreu. Cel puţin 140 de palestinieni şi cinci israelieni şi-au pierdut viaţa în violenţele din ultimele opt zile.

Al-Jazeera - Cairo, atacat cu cocteiluri Molotov
Cairo, 21 nov /BMTF/ - Birouri ale canalului
panarab de televiziune prin satelit Al-Jazeera din Cairo au fost atacate
miercuri de „agresori necunoscuţi”, care au lansat cocteiluri Molotov provocând
un incendiu, au declarat oficiali din cadrul serviciilor de securitate
egiptene, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Sediul acestui canal de informaţii care transmite non-stop se află în Piaţa Tahrir, unde ciocniri între protestatari şi forţele de securitate au loc începând de luni seara.
'Agresori neidentificaţi' au lansat cocteiluri Molotov care 'au cauzat un incendiu de mare amploare pe care serviciile de urgenţă încearcă să-l stingă', a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate. În incident nicio persoană nu a fost rănită, conform aceleiaşi surse.
Poliţa egipteană a mai anunţat în cursul zilei de miercuri că 118 persoane au fost arestate în timpul ciocnirilor din Piaţa Tahrir în ultimele două zile.

marți, 20 noiembrie 2012
Un armistiţiu va fi anunţat în această seară
Ankara, 20 nov /BMTF/- Ministrul turc de
Externe, Ahmet Davutoglu, a declarat marţi seară că Israelul şi mişcarea Hamas
au convenit un armistiţiu ce ar urma să intre în vigoare la miezul nopţii (ora
22.00 GMT), transmite agenţia Anadolu, citată de EFE, preluată de Agerpres.
Pentru a contribui la eforturile de mediere, şeful diplomaţiei turce a sosit marţi în Fâşia Gaza, aici fiind prezenţi şi Secretarul general al Ligii Arabe alături de mai mulţi miniştrii de externe din această organizaţie.
Anterior, surse din cadrul mişcărilor islamiste Hamas şi Jihadul islamic au anunţat că un armistiţiu între diferitele grupări armate palestiniene din Fâşia Gaza şi Israel va fi comunicat marţi seara la Cairo.

În teren, un militar israelian a fost ucis,
marţi dimineaţă, într-un atac cu rachete lansat din Fâşia Gaza care a vizat
zona Eshkol, în sudul Israelului, anunţă armata israeliană citată de Haaretz,
preluat de corespondentul BMTF la Ierusalim.
Este vorba de primul militar israelian ucis în confruntările cu mişcarea islamistă Hamas.
Operaţiunea "Pilon de Apărare" s-a soldat cu moartea a cel puţin 116 palestinieni şi a patru israelieni.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012
Un grup islamist egiptean afiliat Al-Qaida revendică atacuri cu rachetă contra Israelului
IERUSALIM, 17 nov /BMTF/ - O grupare islamistă egipteană care are legături cu reţeaua teroristă Al-Qaida a revendicat lansarea a cinci rachete din Peninsula Sinai (Egipt) spre Israel, informează site-ul Ynetnews.com, preluat de redactorii noştri.
Mesajul de revendicare a fost trimis ziarului egiptean Al-Shoruk. Nu se ştie cu exactitate când a avut loc atacul, dar este posibil să fi fost miercuri.
Conform ziarului Haaretz, rachetele au ajuns în localitatea israeliană Eshkol, fără a provoca victime.
Mesajul de revendicare intervine în contextul în care Israelul este implicat în operaţiuni militare împotriva grupurilor islamiste din Fâşia Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul Hamas.

vineri, 16 noiembrie 2012
Gaza: Doi palestinieni ucişi în timpul vizitei premierului egiptean
Gaza, 16 nov /Agerpres/ - Doi palestinieni au fost ucişi vineri în cursul unui raid aerian israelian asupra nordului Fâşiei Gaza, în timpul vizitei în regiune a premierului egiptean Hisham Qandil, au anunţat surse medicale locale. Israelul a acuzat mişcarea islamistă Hamas de încălcare a armistiţiului limitat.
'Hamas nu respectă vizita premierului egiptean în Gaza încălcând armistiţiul temporar pe care Israelul l-a acceptat', anunţase un purtător de cuvânt al premierului Benjamin Netanyahu.
O sursă din cadrul securităţii palestiniene a indicat că 'avioane /ale forţei/ de ocupaţie au bombardat un grup de localnici în zona Nazila', în nordul enclavei palestiniene autonome.
Anterior, Israelul se angajase să respecte o încetare temporară a focului cu ocazia vizitei de solidaritate pe care premierul egiptean o efectuează în Fâşia Gaza.
La primele ore ale dimineţii, aviaţia militară israeliană a bombardat Ministerul de Interne al Hamas în Fâşia Gaza, înaintea scurtei vizite în enclava palestiniană a premierului egiptean Hisham Qandil, a anunţat agenţia de presă MAAN, preluată de EFE.
Arhiva Registrului Civil, care se află în subordinea ministrului palestinian şi conţine documente din ultimii 70 de ani, nu a avut de suferit deoarece a fost scanată.
În timpul vizitei, premierul egiptean a făcut răspunzător Israelul de 'tragedia' din Fâşia Gaza. 'Această tragedie nu poate fi ţinută sub tăcere şi lumea trebuie să-şi asume responsabilitatea de a pune capăt acestei agresiuni', a declarat la Gaza Hisham Qandil.
Israelul a lansat miercuri o ofensivă aeriană de anvergură asupra Fâşiei Gaza pentru a neutraliza poziţii lansatoare de rachete asupra statului evreu. Au fost ucişi cel puţin 20 de palestinieni, între care Ahmad Jaabari, şef al operaţiunilor militare ale Hamas, dar şi femei şi copii. Pe de altă parte, trei israelieni au fost ucişi de rachete palestiniene.

joi, 15 noiembrie 2012
Raiduri israeliene asupra Gazei: reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU
Naţiunile Unite/, 16 nov /BMTF/ - Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite urmează să ţină miercuri seară o reuniune de urgenţă pentru a discuta despre tensiunile în creştere dintre Israel şi palestinienii din Fâşia Gaza, au anunţat diplomaţi, citaţi de Agerpres.
Reuniunea cu uşile închise este programată să înceapă la 21.00 /2.00 GMT/ cu reprezentanţi ai delegaţiilor israeliană şi palestiniană, potrivit acestor diplomaţi, citaţi de AFP.
Egiptul a cerut această reuniune după circa douăzeci de raiduri israeliene asupra Fâşiei Gaza în care şeful militar al Hamas a fost ucis. Reprezentantul palestinian la ONU a declarat că cel puţin nouă persoane au fost ucise. Liga Arabă va ţine sâmbătă o reuniune de urgenţă a miniştrilor ei ai afacerilor externe. Şeful Ligii Arabe Nabil al-Arabi pregătea miercuri seară o reuniune de urgenţă a miniştrilor de externe arabi, după seria de lovituri aeriene israeliene mortale contra Fâşiei Gaza, a anunţat un responsabil al Ligii.
Arabi a luat contact cu ministrul de externe libanez Adnan Mansour, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Ligii Arabe, pentru pregătirea acestei reuniuni, în urma unei cereri în acest sens a preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, a precizat el, citat de AFP. Preşedintele egiptean, Mohamed Morsi a decis miercuri rechemarea ambasadorului egiptean în Israel şi a cerut Ministerului Afacerilor Externe să-l convoace pe ambasadorul israelian la Cairo, a declarat purtătorul de cuvânt Yassir Ali, într-o declaraţie retransmisă la televiziunea de stat.
Cabinetul de securitate israelian a autorizat miercuri seară rechemarea unor rezervişti după eliminarea şefului militar al Hamas, Ahmad Jaabari, într-un raid aerian în Gaza şi salvele de rachete trase de grupuri armate palestiniene împotriva Israelului ca răspuns.
'S-a decis în unanimitate... să se autorizeze, la nevoie şi cu aprobarea ministrului apărării, mobilizarea unor unităţi de rezervişti', se subliniază într-un comunicat după o reuniune a cabinetului de securitate.
Convocări au fost adresate unor rezervişti dar această rechemare nu este o mobilizare generală, a precizat un purtător de cuvânt al armatei pentru AFP.
Cabinetul de securitate a ordonat de asemenea armatei şi forţelor de securitate 'să îşi continue operaţiunea puternică vizând infrastructurile teroriste ce operează în Fâşia Gaza împotriva populaţiei civile din Israel, pentru a permite o viaţă normală locuitorilor statului Israel', potrivit comunicatului.
Ahmad Jaabari, şeful operaţiunilor militare ale Hamas, a fost ucis miercuri după-amiază în Gaza de un raid al armatei israeliene, care a lansat o operaţiune împotriva grupurilor armate din teritoriul palestinian.

CONSILIUL DE SECURITATE,
CRIZA,
Egipt,
GAZA,
Israel,
LIGA ARABA,
ONU,
PALESTINA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)