Moscova, 29 ian /Agerpres/ - Rusia se opune 'recroirii' graniţelor în Europa, în special în Balcani, a declarat marţi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în finalul întâlnirii cu omologul său macedonean Nikola Poposki, aflat într-o vizită de lucru la Moscova, transmite ITAR-TASS.
'Suntem împotriva oricărei redesenări a graniţelor în Europa.Considerăm că este esenţial ca toate statele să urmeze cu stricteţe principiile Actului final de la Helsinki, iar acesta este pe deplin aplicabil situaţiei din Balcani, unde în ultimele decenii s-a vărsat mult sânge', a declarat Lavrov.
Ministrul rus a răspuns în acest fel la întrebarea dacă ne putem aştepta la noi conflicte în contextul declaraţiei preşedintelui Albaniei, Bujar Nishani, privind necesitatea de a crea un stat unic pentru toţi albanezii.
Nimeni nu doreşte repetarea cunoscutelor scenarii 'balcanice', a remarcat, între altele, şeful diplomaţiei ruse.
În acest context, Lavrov a amintit de Kosovo şi a afirmat că partea rusă este dezamăgită de reacţia partenerilor ei occidentali la actele de vandalism împotriva monumentelor de cult sârbe din Kosovo. 'Este o tendinţă periculoasă', a atras el atenţia.
La rândul său, ministrul de externe al Macedoniei a subliniat că ţara sa nu 'sprijină naţionalismul şi nu doreşte recroirea graniţelor'. 'O astfel de activitate nu va duce la stabilitate în regiune', a spus Poposki. 'Statele balcanice sunt mici, iar interesul lor este să aspire la integrare şi deschidere', a mai spus acesta.
Se afișează postările cu eticheta FRONTIERĂ. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FRONTIERĂ. Afișați toate postările
marți, 29 ianuarie 2013
joi, 3 ianuarie 2013
''Zidul electronic'' ridicat de Israel la graniţa cu Egiptul va fi terminat în trei luni
Tel Aviv, 2 ian /Agerpres/- Ultima porţiune de 12 kilometri din ''zidul electronic'' ridicat de Israel de-a lungul frontierei cu Egiptul va fi finalizat în cel mult trei luni, se menţionează într-un comunicat emis miercuri de biroul premierului Benjamin Netanyahu, citat de AFP.
Principalul tronson de 230 de kilometri a fost inaugurat recent de premierul Netanyahu, iar ultimii 12 kilometri se găsesc în partea de sud a frontierei, în apropierea staţiunii balneare israeliene Eilat.
În campania electorală pentru alegerile legislative de pe 22 ianuarie, premierul israelian mizează în special pe tema securităţii. Potrivit postului public de radio, el şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu 'succesul enorm' al acestui zid, întrucât 'în ultimele şapte luni nici un imigrant ilegal nu a mai ajuns în oraşele israeliene', constatându-se şi 'o scădere semnificativă a tentativelor de atentate şi de infiltrare din Sinai-ul egiptean'. 'Trebuie să terminăm această lucrare şi de-a lungul celorlalte frontiere ale ţării noastre unde mai există riscul unor infiltrări', a adăugat Netanyahu, fără să ofere detalii.
Guvernul israelian a aprobat în luna ianuarie 2010 construirea acestei bariere cu scopul de a bloca imigraţia clandestină, traficul cu arme şi droguri şi infiltrările teroriştilor. Netanyahu, care potrivit sondajelor este favorit în alegeri, a promis în timpul campaniei electorale că va expulza zeci de mii de imigranţi clandestini africani intraţi prin Egipt, subliniind în acelaşi timp eficacitatea unei bariere la frontieră.

Etichete:
Egipt,
FRONTIERĂ,
Israel,
ZID ELECTRONIC
Abonați-vă la:
Postări (Atom)