marți, 3 mai 2011

A REUŞIT SĂ EVITE COLIZIUNEA FRONTALĂ CU UN TIR

În dimineaţa zilei de 03.05.2011, în jurul orelor 06.30, în timp ce B.AURELIAN, de 52 de ani, conducea pe DN 6, un autoturism din direcţia Timişoara spre Caransebeş, în afara localităţii Constantin Daicoviciu, pe un sector de drum în zona de acţiune a indicatorului „depăşirea interzisă”, într-o curbă periculoasă la dreapta s-a angajat în depăşirea altui vehicul care circula în aceeaşi direcţie, fără să se asigure că din sens opus circula un ansamblu de vehicule, format dintr-un cap tractor şi o semiremorcă, condus de către M.CĂTĂLIN, de 44 de ani, şi pentru a evita coliziunea frontală cu ansamblul de vehicule a frânat şi a virat brusc stânga părăsind partea carosabilă şi s-a răsturnat pe câmp.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a patru persoane, respectiv a pasagerilor B.A. de 2 ani, B.CAMELIA, de 26 d ani, B.ILIETA, de 45 de ani şi a conducătorului auto.
Victimele au fost transportate le Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale, unde B.CAMELIA şi B.ILIETA au rămas sub supraveghere medicală.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu