miercuri, 4 mai 2011

BULETIN DE PRESĂ

COMBUSTIBIL LA MARE CĂUTARE
În data de 03.05.2011, în jurul orelor 04.00, în timp ce o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist şi un jandarm, desfăşurau activităţi de siguranţă şi ordine publică pe strada Ardealului din Caransebeş, au observat că în spatele unei autoutilitare se afla un autoturism, iar pe partea unde se afla rezervorul două persoane de sex masculin sustrăgeau carburant din autoutilitară.
La somaţia oamenilor legii, cei doi au încercat să fugă, însă s-a reuşit imobilizarea unuia dintre aceştia.
În urma cercetărilor s-a constatat că cei doi se numesc M.IULIAN şi M.DANIEL. Aceştia au sustras din rezervorul autovehiculului cantitatea de 150 de litri de motorină, combustibil ce a fost depozitat în şapte bidoane de plastic într-un autoturism.
În cauză poliţiştii continuă cercetările şi au întocmit şi un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Cu aproximativ trei ore înainte, în timp ce lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş desfăşurau activităţi de supraveghere a traficului rutier pe strada Ardealului au oprit pentru control un autoturism care circula din direcţia Oţelu - Roşu spre Caransebeş.
În urma verificărilor s-a constatat că autovehiculul a fost condus de către H.CIPRIAN, de 23 de ani, iar pe scaunul din dreapta se afla S.ANDREI, de 22 de ani.
La controlul efectuat, în portbagajul maşinii au fost găsite trei bidoane din plastic a câte 20 de litri fiecare în care se afla combustibil.
Din cercetările efectuate de către poliţişti s-a constatat că cei doi, în noaptea de 02/03.05.2011 s-au deplasat pe raza localităţii Bucova şi au sustras combustibilul din rezervorul unui excavator, urmând să îl comercializeze.
S.ANDREI a declarat că din municipiul Caransebeş şi până în localitatea Iaz s-au deplasat cu un alt autoturism pe care l-a condus el deşi nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie.
În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere.



NEATENŢIA ŞI NEACORDAREA PRIORITĂŢII COSTĂ
În cursul zilei de 03.05.2011, în jurul orelor 14.00, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină la un accident de circulaţie produs pe DN 58 A.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce D.GHEORGHE, de 60 de ani, conducea o autoutilitară din direcţia Soceni spre Lugoj, din cauza neatenţiei a acroşat cu partea superioară a caroseriei grinda transversală a unei porţi de gabarit instalată înaintea trecerii pe sub un pod de cale ferată pe relaţia Caransebeş - Reşiţa.
În urma impactului grinda a căzut pe autoutilitară blocând ambele sensuri de circulaţie.
În urma accidentului nu au rezultat victime ci doar avarierea autoutilitarei şi porţii de gabarit, traficul fiind deblocat în urma intervenţiei lucrătorilor SDN Caransebeş.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit şi un proces-verbal de contravenţie pentru sancţionarea conducătorului auto.
Şi poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului Rutier de la Poliţia Staţiunii Băile Herculane au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs în jurul orelor 13.00 pe strada Trandafirilor.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce R.FLAVIUS, de 28 de ani, conducea un autoturism, la intersecţia cu DN6 nu a acordat prioritate de trecere unui ansamblu de vehicule format dintr-un autotractor şi o semiremorcă, care se deplasa pe drumul prioritar şi a intrat în coliziune cu ansamblul de vehicule care se deplasa regulamentar pe drumul prioritar şi era condus de P.MARIAN, de 22 de ani.
În urma accidentului conducătorul auto R.FLAVIUS a fost rănit grav, fiind transportat la Spitalul Judeţean Drobeta Tr. Severin unde a rămas internat.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

ÎMBIBAŢIE LA VOLAN
Pe parcursul desfăşurării de activităţi de supraveghere a traficului rutier pe raza oraşului Moldova Nouă în cursul zilei de 03.05.2011, în jurul orele 15.30, poliţiştii au oprit pentru control un autovehicul ce se deplasa pe strada A.I.Cuza.
În urma verificărilor s-a constatat că L.IOAN, în vârstă de 31 de ani, conducea un autoturism având o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat la testarea cu aparatul alcooltest.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Moldova Nouă unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

VITEZA + CURBĂ = ACCIDENT
Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş – Biroul Rutier, au fost solicitaţi să intervină la producerea unui accident rutier produs în cursul zilei de 03.05.2011, în jurul orelor 19.00.
În urma cercetării la faţa locului efectuate de poliţişti s-a constatat că în timp ce P.ALEXANDRU, în vârstă de 36 de ani, conducea pe DN 6, în afara localităţii Constantin Daicoviciu, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă după care s-a răsturnat pe partea laterală dreapta.
În urma accidentului conducătorul auto a fost rănit, acesta refuzând însă deplasarea cu ambulanţa la Spitalul Caransebeş declarând că se va prezenta la Spitalul Drobeta Turnu Severin.

S-A RĂSTURNAT DUPĂ CE A RUPT UN INDICATOR RUTIER
În ziua de 03.05.2011 Poliţia Oraşului Oraviţa a preluat un apel pe numărul unic de urgenţă 112, prin care s-a sesizat producerea unui accident rutier pe strada Zona Gării, în jurul orelor 18.00.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că în timp ce T.VICTOR, de 18 ani, conducea un autoturism pe un drum în aliniament, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, deşi se apropia de o trecere de pietoni semnalizată prin marcaj şi indicator rutier. În momentul în care ajunge în faţa unui complex de pe strada Zona Gării, a încercat să ocolească un microbuz ce intrase în parcarea din faţa complexului, însă nu a observat că din sens opus se apropia un alt autovehicul condus de către V.GIANI, de 36 de ani. Conducătorul auto T.VICTOR a încercat să evite coliziunea dar l-a tamponat în partea dreapta faţă după care a fost proiectat în stâlpul de susţinere al indicatorului trecere de pietoni pe care l-a rupt, răsturnându-se pe partea stângă.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto T.VICTOR şi a pasagerei M.LARISA, ambii fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru investigaţii medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ACCIDENT CU MOTOCICLETA
În cursul zilei de 03.05.2011, în jurul orelor 18.30, personalul spitalului din Caransebeş a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că la unitatea spitalicească s-a prezentat victima unui accident rutier produs între localitatea Vama Marga şi Băuţar.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orelor 18.00, în timp ce T.PETRIŞOR, de 53 de ani, conducea o motocicletă din direcţia Haţeg spre Caransebeş din cauza vitezei excesive şi a oboselii a pierdut controlul vehiculului, a părăsit carosabilul şi a intrat în coliziune cu treptele de beton din faţa unui imobil.
În urma accidentului conducătorul motocicletei a fost rănit grav fiind internat la Spitalul Municipal Caransebeş.
T.PETRIŞOR a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Din primele cercetări s-a stabilit că bărbatul purta cască de protecţie în momentul producerii accidentului

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu