Se afișează postările cu eticheta revolutie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revolutie. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 mai 2012

Tunisia: Cel puţin 338 de morţi şi 2.174 de răniţi în timpul revoluţiei (document oficial)

Tunis, 5 mai /Agerpres/ - Un număr de 338 tunisieni şi-au pierdut viaţa, iar 2.174 au fost răniţi în cursul mişcării populare ce s-a încheiat cu alungarea de la putere a fostului preşedinte Zine el-Abidine Ben Ali, în ianuarie 2011, potrivit unui bilanţ oficial dat publicităţii vineri de guvernul tunisian, relatează AFP. Bilanţul a fost făcut cunoscut de comisia naţională însărcinată cu anchetarea abuzurilor comise după 17 decembrie 2010, data declanşării mişcărilor de protest. 'Bilanţul nu este definitiv', a precizat preşedintele acesteia, avocatul Taoufik Bouderbala, care a prezentat presei rezultatul investigaţiilor din cele 2.489 de dosare examinate din februarie 2011. Potrivit raportului comisiei, 66% dintre persoane au fost ucise de gloanţe, 60% dintre ele fiind originare din Tunis, Kasserine, Gafsa şi Sidi Bouzid, oraş de unde s-a răspândit revolta după ce Mohamed Bouazizi, un vânzător ambulant, şi-a dat foc. Poliţia este responsabilă în 79% din cazurile de deces şi în 96,18% din cele de răniţi, conform documentului citat. Printre cei care şi-au pierdut viaţa se află 14 poliţişti, 5 militari şi un agent al pazei civile, precum şi 83 de deţinuţi ucişi în revoltele şi incendiile din închisori. Bărbaţii reprezintă 96,5% dintre cei ucişi care în mare majoritate (82%) au sub 40 de ani, acest segment de vârstă regăsindu-se la 76% dintre cei răniţi, potrivit detaliilor din raport. Dacă majoritatea celor care şi-au pierdut viaţa au fost ucişi după 14 ianuarie, 68% dintre răniţi au fost loviţi între 17 decembrie 2010 şi 14 ianuarie 2011, data la care Ben Ali a fugit în Arabia Saudită. Bouderbala a ţinut să sublinieze că 'responsabilitatea pentru aceste crime şi acte de violenţă revine preşedintelui Ben Ali care a dat ordinul de a îneca în sânge mişcarea de protest', apoi ministerelor de Interne, Apărării, Comunicaţiilor şi Sănătăţii.

vineri, 30 martie 2012

Spania: violenţe la Barcelona, poliţia foloseşte gloanţe de cauciuc


Madrid, 29 mar /Agerpres/ - Violenţe au izbucnit la Barcelona, în paralel cu manifestaţia organizată cu prilejul grevei generale din Spania, între tineri şi forţele de ordine care au folosit gloanţe de cauciuc, a anunţat Ministerul regional de Interne, citat de AFP.
'Poliţia a fost nevoită să intervină şi a folosit gloanţe de cauciuc' în confruntarea cu un 'grup destul de numeros' care a declanşat 'incidente violente', a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.
'S-a tras la nivelul solului şi gloanţele au ricoşat ca să lovească numai la picioare', a adăugat el. Poliţia 'nu a putut să tragă în aer', a precizat purtătorul de cuvânt, menţionând că forţele de ordine au utilizat şi fumigene.
Oficialul catalan a explicat că un grup de tineri 'a incendiat numeroase containere şi a spart vitrina unui magazin'. 'Au incendiat tot ce au putut', a adăugat el.
'Au mai dat foc unei cafenele Starbucks, dar incendiul a fost stins', a mai afirmat purtătorul de cuvânt.
Televiziunea din Barcelona a difuzat imagini ce arătau grupuri de tineri în timp ce dădeau foc unor coşuri de gunoi şi atacau membri ai forţelor de ordine, dotaţi cu căşti de protecţie. Aceştia din urmă au tras mai multe gloanţe de cauciuc la nivelul solului.
Tinerii au aruncat cu proiectile în direcţia poliţiştilor şi au încercat să distrugă camioanele acestora. Un poliţist a fost văzut în timp ce lovea cu bastonul un manifestant.
De asemenea, protestatarii au incendiat saci cu gunoi aflaţi în apropiere de Bursa din Barcelona.
Incidente sporadice au izbucnit pe tot parcursul zilei în capitala catalană, unde zeci de mii de manifestanţi au defilat joi seara la finalul unei zile de grevă generală, convocată de sindicate în întreaga Spanie.
Incidentele de la Barcelona au fost cele mai violente, dar ciocniri între poliţie şi protestatari au avut loc şi în alte oraşe, cum ar fi la Madrid în primele ore ale grevei.
În total, au fost reţinute 176 de persoane, 58 de poliţişti şi 46 de manifestanţi au fost răniţi în întreaga ţară, potrivit Ministerului spaniol de Interne.

marți, 10 mai 2011

MARŢEA SOLIDARITĂŢII


DAMASC (MEDIAFAX) - Cîteva sute de persoane au manifestat luni la Damasc şi Banias (nord-vest), pentru a denunţa represiunea din Siria, unde arestările s-au multiplicat, cu o zi înainte de organizarea unei zile de "marţi a solidarităţii cu deţinuţii", relatează AFP. Uniunea Europeană (UE) a adoptat, de altfel, în mod oficial, un embargo asupra armelor împotriva Siriei, dar şi interdicţii de intrare pe teritoriul Uniunii şi blocarea averilor a 13 sirieni, identificaţi ca responsabili pentru reprimare. Aceste măsuri intră în vigoare chiar de marţi.

Luni seara, aproximativ 200 de persoane au manifestat în centrul capitalei, Damasc, pentru a cere ridicarea asediului asupra oraşelor siriene, fiind dispersate, ulterior, de forţele de securitate, care au procedat la mai multe arestări, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH). Manifestanţii, reuniţi în Piaţa Arnus, au intonat imnul naţional. Mai mulţi dintre ei au fost arestaţi, între care şi scriitorul şi jurnalistul Ammar Daiub şi medicul Jalal Nofal, a anunţat organizaţia non-guvernamentală (ONG), într-un comunicat. Protestatarii arborau pancarte care făceau apel la "ridicarea asediului asupra oraşelor", "oprirea tirurilor" şi pledau "pentru dialog naţional ca soluţie" la criză şi pentru "o societate civilă liberă". În oraşul de coastă Banias, sute de femei au manifestat, pentru a cere eliberarea rudelor lor. Înfruntând agenţii de securitate şi armata, ele s-au îndreptat către puncte de control instalate în cartierele din sudul Banias, unde, sîmbătă, şase persoane au fost ucise. În această localitate, de aproximativ 50.000 de locuitori, "percheziţiile în case au continuat, în noaptea de luni" spre marţi, potrivit lui Rami Abdel Rahman, preşedintele Observatorului, cu sediul la Londra.
"Mii de bărbaţi au fost conduşi de forţele armate şi de securitate pe stadionul municipal, pentru interogatorii. Ei au fost loviţi. De asemenea, peste 400 de persoane sînt, în continuare, deţinute de autorităţile din domeniul securităţii", a declarat acesta. Liderii mişcării de contestare de la Banias, între care şeicul Anas al-Ayrout, considerat liderul mişcării, dar şi Bassam Sahyouni, au fost arestaţi duminică seara. Proprietarii magazinelor de produse informatice care vînd materiale pentru conectare la Internet au fost, de asemenea, arestaţi, potrivit lui Abdel Rahman. Tancuri erau, în continuare, prezente pe faleză şi în cartierele din sud, iar "apa, electricitatea şi comunicaţiile telefonice erau întrerupte", a adăugat el. Al-Watan, un cotidian apropiat puterii, a anunţat că "la Banias s-a instalat calmul, în timp ce diviziile de armată deţin controlul (asupra oraşului), după lupte feroce între elemente armate".

O consilieră a preşedintelui Bashar al-Assad, Bouthaina Shaaban, a apreciat, într-un interviu pentru cotidianul New York Times, că "grosul" revoltei a trecut şi că "momentele cele mai grele au fost depăşite". La vest de Damasc, localitatea Muadamiya era "încercuită de forţele armate şi de securitate", potrivit unui militant pentru drepturile omului, care a precizat că în localitate au fost auzite tiruri, luni dimineaţa. La Homs, în centru, al treilea cel mai important oraş din Siria, de asemenea asediat de armată, "trei explozii puternice au izbuncit către mierzul nopţii (de luni spre marţi), în cartierul Baba Amr", potrivit unui militant. Trei persoane au fost ucise duminică, între care şi un copil, în vârstă de 12 ani, potrivit acestei surse.

În pofida represaliilor, pagina Syrian Revolution 2011 a avertizat, pe Facebook, că "manifestaţiile vor continua zilnic", făcînd apel la organizarea unei zile de "marţi a solidarităţii cu prizonierii de conştiinţă din închisorile regimului sirian criminal". În plus, o misiune umanitară de evaluare a ONU a fost împiedicată să se deplaseze la Deraa (sud), unde aproximativ 300 de persoane ar fi fost împuşcate de armată, potrivit unui purtător de cuvînt al Naţiunilor Unite, Farhan Haq. Purtătorul de cuvânt al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi Palestinieni (UNWRA), Christopher Gunness, a anunţat că agenţia este îngrijorată, pentru că "nu mai poate să furnizeze serviciile sale unui număr de aproximativ 30.000 de refugiaţi palestinieni la Deraa", mai ales unui număr de "120 de pacienţi (...) care depind de UNRWA pentru a obţine doze vitale de insulină".

Potrivit Al-Watan, preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat, duminică, primind o delegaţie a locuitorilor din Latakia (nord-vest), că "criza se va opri, iar reformele administrative, politice şi (în domeniul) mass-media vor avansa". Autorităţile au promis reforme democratice, în special abolirea stării de urgenţă, o lege asupra pluralismului şi liberalizării mass-media, dar au continuat reprimarea sîngeroasă a manifestaţiilor. Damascul îi acuză pe cei care provoacă aceste tulburări că sînt utilizaţi de străinătate, pentru a produce haos. Abdel Rahman a denunţat alegerea "soluţiei militare" de către aurtorităţi. "Lucrurile vor fi soluţionate doar prin construirea unei societăţi democratice", a spus el.

De la începutul mişcării de contestare, la jumătatea lui martie, între 600 şi 700 de persoane au fost ucise, iar alte cel puţin 8.000 au fost arestate, potrivit ONG-urilor.