Cooperarea civili-militari/Civil military co-operation, acronim NATO–CIMIC, reprezintă totalitatea acţiunilor şi măsurilor întreprinse pentru realizarea coordonării şi cooperării între structurile militare, pe de o parte, şi autorităţile naţionale şi locale şi populaţia civilă, organizaţiile internaţionale, neguvernamentale şi private de voluntari, pe de altă parte.
În conformitate cu Doctrina pentru cooperarea civili-militari în Armata României, conceptul CIMIC presupune executarea a două tipuri de activităţi:
în sprijinul conducerii acţiunilor militare, desfăşurate cu ajutorul instituţiilor civile şi al populaţiei, pe timpul pregătirii şi ducerii acţiunilor militare, prin stabilirea concepţiei de acţiune şi a cadrului coordonării acestora;
în sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale (locale) sau al populaţiei, desfăşurate pentru restabilirea ordinii constituţionale după încetarea ostilităţilor, în scopul normalizării situaţiei în zonele de conflict ori pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale sau industriale.
Scopul pe termen scurt al CIMIC este acela de a stabili şi a menţine cooperarea deplină între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile aflate în zona de operaţii pentru a crea condiţiile civile sau militare care să-i ofere comandantului cele mai mari avantaje morale pentru a-şi îndeplini misiunea.
Scopul pe termen lung al CIMIC constă în crearea şi menţinerea acelor condiţii care vor sprijini realizarea obiectivelor forţelor militare, în cadrul operaţiilor.
Cooperarea civili-militari este un concept relativ nou în cultura noastră militară. Activitatea în sine nu este un fenomen nou, ea dobândind noi conotaţii, în special, dupa anul 1990. Aceasta ocupa un loc important în sfera de preocupări a NATO, decurgând din necesitatea ca forţele armate să coopereze şi să ofere sprijin autorităţilor centrale/locale şi populaţiei civile în zone de conflict armat sau în situaţii de producere a unor calamităţi naturale sau dezastre.
Trebuie să menţionăm că, iniţial, a apărut termenul de “afaceri civile” (“civil affairs”) încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când trupele americane erau prezente în aproape toate teatrele de operaţii, fiind în contact cu problemele multiple generate de interferenţa cu populaţiile civile autohtone şi cu multitudinea de culturi pe care le reprezentau. Imediat după încheierea marii conflagraţii mondiale, conceptul a fost revizuit şi îmbunătăţit, iar primul proiect “civil affairs” de anvergură a fost Planul Marshall, ale carui rezultate remarcabile se manifestă şi astăzi.
Conceptul CIMIC a luat fiinţă de-a lungul perioadei Razboiului Rece şi a început să prindă contur abia după căderea Cortinei de Fier şi implicarea unor forţe multinaţionale masive în teatrele de operaţii, în special după lecţiile învăţate din războiul din Golf, de la începutul anilor ’90.
În ultima perioadă, pot fi întâlnite în literatura de specialitate în afară de conceptul “afaceri civile” şi altele precum “reconstrucţie naţională sau post-conflict” sau “campanii ale inimii şi minţii”, care reprezintă noţiuni uzitate în principal de forţele americane.
Treptat, atât conceptul, cât şi activităţile CIMIC au dobândit şi dobândesc noi valenţe, devenind parte ale activităţilor militare, putem spune chiar domeniu distinct al acestora şi implicit parte a operaţiilor în sprijinul păcii, incluzând sprijinul acordat de către forţele militare guvernelor sau autorităţilor locale din zona/teatrul de operaţii.
Odată cu sfărşitul Războiului Rece şi cu iniţierea unor noi tipuri de operaţii militare şi statele europene au început să-şi dezvolte structurile CIMIC operaţionale. Maniera de înţelegere a conceptului CIMIC de către majoritatea statelor europene este în concordanţă cu “Doctrina CIMIC a NATO”.
Unele dintre activităţile CIMIC contemporane rămân legate de participarea la dezvoltarea proiectelor de refacere/construire de drumuri, poduri, şcoli, spitale sau acordarea de sprijin autorităţilor civile şi asigurarea de resurse/provizii populaţiei civile.
O caracteristică esenţială a activităţilor CIMIC este aceea de neimplicare politică. Militarii, specialiştii CIMIC funcţionali, sunt folosiţi în acordarea sprijinului pentru refacerea economiei şi infrastructurii civile.
În armata noastră, ca urmare a îndeplinirii obiectivelor de parteneriat, există elemente CIMIC de la nivel brigadă în sus, în toate structurile celor trei categorii de forţe armate (SMFT, SMFA şi SMFN).
La nivelul Statului Major General, se află Compartimentul Cooperare Civili-Militari (CIMIC), care reprezintă structura specializată la nivel central pe linia cooperării civili-militari şi este principalul coordonator al activităţilor CIMIC din Armata României.
La nivel tactic, în cadrul fortelor terestre, funcţionează o structură CIMIC, care a fost înfiinţată ca urmare a îndeplinirii obiectivelor de parteneriat, pe linie CIMIC. Această structură reprezintă elementul principal de execuţie, beneficiind de personal care poate asigura expertiză în diferite domenii de activitate. Structura CIMIC este organizat după standarde NATO şi se află în proces de operaţionalizare deplină, in vederea participării la misiunile pentru care a fost proiectat.
La modul general, personalul care lucrează în domeniul CIMIC trebuie să fie bun cunoscător al limbii engleze şi al culturii şi obicieiurilor locale.
În accepţiunea NATO, CIMIC-ul reprezintă “coordonarea şi cooperarea în sprijinul misiunii între comandantul forţei şi populaţia civilă, incluzând autorităţile naţionale şi locale, precum şi organizaţiile şi agenţiile internaţionale, naţionale şi neguvernamentale.”
Există, de asemenea, o definiţie propusă de ONU, care conferă conceptului o perspectivă mai largă: “relaţie de sprijin reciproc, planificare integrată şi schimb constant de informaţii, necesar la toate nivelurile, între forţele militare şi organizaţiile şi agenţiile umanitare, care acţionează pentru îndeplinirea unui scop comun ca răspuns la o situaţie de urgenţă umanitară”.
Iată cum este definit conceptul CIMIC de către UE: “sarcini sau activităţi specifice desfaşurate de forţele UE, izolat sau în parteneriat, cu una sau mai multe organisme civile, întotdeauna în sprijinul misiunii comandantului”.
Deşi sunt prezente diferenţe de percepţie doctrinară la nivelul statelor care deţin capabilităţi CIMIC se conturează o viziune comună în ceea ce priveşte nevoia de transformare direcţionată spre amplificarea şi multiplicarea fenomenului şi apariţia conceptului de “CIMIC intensificat”.
Iniţial, cooperarea civili-militari a reprezentat un concept pur militar, dar a evoluat ulterior către o soluţie viabilă în diversitatea de situaţii în care operează, conform provocărilor ridicate de o societate în continuă schimbare. Politica NATO, de apărare împotriva terorismului, defineşte trei etape de bază: contracararea terorismului (acţiuni ofensive, preventive), antiterorism (măsuri de securitate) şi managementul consecinţelor care diminuează efectele unui atac. Toate acestea trebuie să includă CIMIC-ul.
Combaterea terorismului în operaţiile de coaliţie precum cele din Afganistan şi Irak se materializează şi prin utilizarea PRT-urilor „echipe de reconstrucţie provincială” şi “plutoanelor de acţiune multinaţionale”. În această situaţie, CIMIC-ul acţionează ca multiplicator de forţă şi ca multiplicator de asistenţă.
În acest context, acţiunile CIMIC sunt esenţiale pentru restabilirea normalităţii. Sarcinile CIMIC includ coordonarea demersurilor umanitare, sprijinirea procesului de reconstrucţie a instituţiilor civile şi asigurarea coordonării şi concertării eforturilor.
Eforturile actorilor militari şi civili într-o zonă de conflict sunt independente. Experienţa din Balcani, Afganistan şi Irak demonstrează că eforturile civile şi militare depuse în plan internaţional într-o zonă de criză, trebuie să fie mult mai bine coordonate, în condiţiile respectării rolurilor diferiţilor actori.
Dislocarea forţelor NATO în Kosovo a oferit posibilitatea probării şi analizării eficienţei cooperării civili-militari în intervenţii umanitare şi în alte operaţii de stabilitate şi sprijin. Scopul procesului de analiză a experienţelor concrete din teatru constă în găsirea metodelor prin care se poate ajunge la eficienţa maximă a operaţiilor din viitoarele misiuni. Importanţa cooperării civili-militari a fost demonstrată şi în teatrele din Somalia şi Bosnia. În cazul operaţiilor din Afganistan şi Irak, acestea sugerează faptul că CIMIC are de jucat un rol major şi în lupta împotriva terorismului. “Câştigarea inimilor şi minţilor” prin intermediul acţiunilor umanitare şi a celor de reconstrucţie, produce cel mai adesea căile şi informaţiile necesare depistării teroriştilor.
Cooperarea civili-militari reprezintă un element foarte important în planificarea NATO, naţiunile membre punând un accent deosebit pe elaborarea propriilor doctrine CIMIC. Dat fiind rolul de lider al SUA în multe dintre misiunile NATO desfăşurate, armata SUA a urmărit constant armonizarea modului propriu de abordare în domeniul cooperării civili-militari cu cel al aliaţilor. Metoda cea mai eficientă pentru realizarea acestui obiectiv a constat în consemnarea de către contingentele naţionale a celor mai bune practici şi a greşelilor făcute în teatrele de operaţii, sub semnul lecţiilor învăţate, pentru ca ulterior acestea să stea la baza actualizărilor incluse în noua doctrină CIMIC.
Durata staţionării unei forţe militare într-un singur loc, în cadrul unei operaţii de menţinere a păcii, depinde de cele mai multe ori de capacitatea membrilor acesteia de a coopera cu organizaţiile civile în scopul atingerii obiectivului comun al restaurării păcii şi stabilităţii. Cooperarea civili-militari a devenit o componentă de bază a operaţiilor de menţinere a păcii, sprijinind şi facilitând cooperarea comandantului cu autorităţile locale, cu actorii civili internaţionali şi contribuind astfel la succesul general al misiunii. Este esenţial sprijinul acordat comandantului forţei în utilizarea resurselor civile internaţionale, în prezervarea resurselor şi mijloacelor militare prin eliberarea soldaţilor de responsabilităţile nemilitare. Creşterea numărului organizaţiilor civile implicate în procesul de menţinere a păcii şi în operaţii umanitare a făcut din sprijinul acordat de CIMIC o necesitate absolută. Dacă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial Crucea Roşie Internaţională era principala organizaţie civilă din rândul puţinelor organizaţii active în teatrul de operaţii, astăzi pot fi mii de asemenea grupuri într-un singur teatru. Dacă nu dispune de abilitatea de a comunica şi de a se coordona cu aceste organizaţii, forţa militară nu poate opera eficient în condiţiile actualelor conflicte complexe. Utilitatea unei cooperări şi coordonări mai ample între militari şi actorii civili este recunoscută în întreaga comunitate internaţională, fiind tot mai mult subiectul dezbaterilor şi al instruirii comune.
În ultimii ani forţa militară a urmărit constant eficientizarea relaţiei cu organizaţiile neguvernamentale prin reconfigurarea şi evoluţia Centrelor CIMIC şi a mecanismelor de coordonare, prin numirea ofiţerilor de legătură dedicaţi relaţionării cu aceste organizaţii şi prin creşterea rolului relaţiilor interpersonale la acest nivel.
În prezent, tendinţa de a asuma sarcini de reconstrucţie naţională pe termen lung este în scădere, fapt care conferă CIMIC o şi mai mare importanţă. Modalitatea cea mai sigură de a reduce termenele intervenţiilor umanitare constă în crearea cât mai rapidă a condiţiilor de predare a controlului autorităţilor civile, organizaţiilor neguvernamentale, internaţionale şi private de voluntari. Instrumentul principal în realizarea acestei tranziţii s-a dovedit a fi CIMIC. Aşadar, CIMIC operează ca multiplicator de forţă. Astfel, o forţă mai redusă poate avea aceeaşi eficienţă sau chiar mai mare decât a unei forţe net superioare. Această calitate extraordinară a cooperării civili-militari îi despovărează pe militari de problema resurselor limitate de care dispun şi pune întreg arsenalul CIMIC într-o nouă lumină.
Pentru eficientizarea viitoarelor misiuni întrunite, instruirea privind cunoaşterea profundă a elementelor de cultură şi tradiţie dintr-o zonă vizată, cu accent pe sensibilizare în acest sens, ocupă în prezent un loc central în cadrul general al instruirii. Un accent deosebit fiind pus şi pe reforma mecanismelor de coordonare şi colaborare cu organizaţiile civile din teatru de operaţii, cunoaşterea culturii şi tradiţiei acestora, precum şi organizarea şedinţelor de informare comună cu acestea şi elaborarea unor manuale de instruire întrunită devin condiţii fundamentale.
FOCUS 2
