Se afișează postările cu eticheta ARMATA ROMÂNĂ. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ARMATA ROMÂNĂ. Afișați toate postările

vineri, 18 ianuarie 2013

COOPERAREA CIVILI-MILITARI (CIMIC) ÎN ARMATA ROMÂNIEI

La momentul actual, armata română participă în cadrul forţei multinaţionale la misiuni CIMIC în Afganistan. În cadrul batalioanelor de manevră există structuri CIMIC, încadrate cu specialişti în domeniu, inclusiv militari femei în FET (Female Engagement Team) care au ca misiune principală menţinerea permanentă a legăturii între forţele aliate şi autorităţile afgane, din zonele de responsabilitate, cu scopul de a crea şi a menţine un climat de securitate pentru trupele proprii. O altă misiune de bază a acestor echipe, o reprezintă sprijinul acordat autorităţilor afgane locale. Acest sprijin este materializat prin dezvoltarea de proiecte care vizează în principal elemente de infrastructură (executare puţuri de apă, terenuri de joacă etc.), educaţie (refacere/renovare, construcţie şcoli) şi asistenţă umanitară (ajutor medical, asigurare resurse de bază necesare traiului zilnic, etc.).

Cooperarea civili-militari/Civil military co-operation, acronim NATO–CIMIC, reprezintă totalitatea acţiunilor şi măsurilor întreprinse pentru realizarea coordonării şi cooperării între structurile militare, pe de o parte, şi autorităţile naţionale şi locale şi populaţia civilă, organizaţiile internaţionale, neguvernamentale şi private de voluntari, pe de altă parte.
În conformitate cu Doctrina pentru cooperarea civili-militari în Armata României, conceptul CIMIC presupune executarea a două tipuri de activităţi:
în sprijinul conducerii acţiunilor militare, desfăşurate cu ajutorul instituţiilor civile şi al populaţiei, pe timpul pregătirii şi ducerii acţiunilor militare, prin stabilirea concepţiei de acţiune şi a cadrului coordonării acestora;
în sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale (locale) sau al populaţiei, desfăşurate pentru restabilirea ordinii constituţionale după încetarea ostilităţilor, în scopul normalizării situaţiei în zonele de conflict ori pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale sau industriale.
Scopul pe termen scurt al CIMIC este acela de a stabili şi a menţine cooperarea deplină între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile aflate în zona de operaţii pentru a crea condiţiile civile sau militare care să-i ofere comandantului cele mai mari avantaje morale pentru a-şi îndeplini misiunea.
Scopul pe termen lung al CIMIC constă în crearea şi menţinerea acelor condiţii care vor sprijini realizarea obiectivelor forţelor militare, în cadrul operaţiilor.
Cooperarea civili-militari este un concept relativ nou în cultura noastră militară. Activitatea în sine nu este un fenomen nou, ea dobândind noi conotaţii, în special, dupa anul 1990. Aceasta ocupa un loc important în sfera de preocupări a NATO, decurgând din necesitatea ca forţele armate să coopereze şi să ofere sprijin autorităţilor centrale/locale şi populaţiei civile în zone de conflict armat sau în situaţii de producere a unor calamităţi naturale sau dezastre.
Trebuie să menţionăm că, iniţial, a apărut termenul de “afaceri civile” (“civil affairs”) încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când trupele americane erau prezente în aproape toate teatrele de operaţii, fiind în contact cu problemele multiple generate de interferenţa cu populaţiile civile autohtone şi cu multitudinea de culturi pe care le reprezentau. Imediat după încheierea marii conflagraţii mondiale, conceptul a fost revizuit şi îmbunătăţit, iar primul proiect “civil affairs” de anvergură a fost Planul Marshall, ale carui rezultate remarcabile se manifestă şi astăzi.
Conceptul CIMIC a luat fiinţă de-a lungul perioadei Razboiului Rece şi a început să prindă contur abia după căderea Cortinei de Fier şi implicarea unor forţe multinaţionale masive în teatrele de operaţii, în special după lecţiile învăţate din războiul din Golf, de la începutul anilor ’90.
În ultima perioadă, pot fi întâlnite în literatura de specialitate în afară de conceptul “afaceri civile” şi altele precum “reconstrucţie naţională sau post-conflict” sau “campanii ale inimii şi minţii”, care reprezintă noţiuni uzitate în principal de forţele americane.
Treptat, atât conceptul, cât şi activităţile CIMIC au dobândit şi dobândesc noi valenţe, devenind parte ale activităţilor militare, putem spune chiar domeniu distinct al acestora şi implicit parte a operaţiilor în sprijinul păcii, incluzând sprijinul acordat de către forţele militare guvernelor sau autorităţilor locale din zona/teatrul de operaţii.
Odată cu sfărşitul Războiului Rece şi cu iniţierea unor noi tipuri de operaţii militare şi statele europene au început să-şi dezvolte structurile CIMIC operaţionale. Maniera de înţelegere a conceptului CIMIC de către majoritatea statelor europene este în concordanţă cu “Doctrina CIMIC a NATO”.
Unele dintre activităţile CIMIC contemporane rămân legate de participarea la dezvoltarea proiectelor de refacere/construire de drumuri, poduri, şcoli, spitale sau acordarea de sprijin autorităţilor civile şi asigurarea de resurse/provizii populaţiei civile.
O caracteristică esenţială a activităţilor CIMIC este aceea de neimplicare politică. Militarii, specialiştii CIMIC funcţionali, sunt folosiţi în acordarea sprijinului pentru refacerea economiei şi infrastructurii civile.
În armata noastră, ca urmare a îndeplinirii obiectivelor de parteneriat, există elemente CIMIC de la nivel brigadă în sus, în toate structurile celor trei categorii de forţe armate (SMFT, SMFA şi SMFN).
La nivelul Statului Major General, se află Compartimentul Cooperare Civili-Militari (CIMIC), care reprezintă structura specializată la nivel central pe linia cooperării civili-militari şi este principalul coordonator al activităţilor CIMIC din Armata României.
La nivel tactic, în cadrul fortelor terestre, funcţionează o structură CIMIC, care a fost înfiinţată ca urmare a îndeplinirii obiectivelor de parteneriat, pe linie CIMIC. Această structură reprezintă elementul principal de execuţie, beneficiind de perso­nal care poate asigura expertiză în diferite domenii de activitate. Structura CIMIC este organizat după standarde NATO şi se află în proces de operaţionalizare deplină, in vederea participării la misiunile pentru care a fost proiectat.
La modul general, personalul care lucrează în domeniul CIMIC trebuie să fie bun cunoscător al limbii engleze şi al culturii şi obicieiurilor locale.
În accepţiunea NATO, CIMIC-ul  reprezintă “coordonarea şi cooperarea în sprijinul misiunii între comandantul forţei şi populaţia civilă, incluzând autorităţile naţionale şi locale, precum şi organizaţiile şi agenţiile internaţionale, naţionale şi neguverna­men­tale.”
Există, de asemenea, o definiţie propusă de ONU, care conferă conceptului o perspectivă mai largă: “relaţie de sprijin reciproc, planificare integrată şi schimb constant de informaţii, necesar la toate nivelurile, între forţele militare şi organizaţiile şi agenţiile umanitare, care acţionează pentru îndeplinirea unui scop comun ca răspuns la o situaţie de urgenţă umanitară”.
Iată cum este definit conceptul CIMIC de către UE: “sarcini sau activităţi specifice desfaşurate de forţele UE, izolat sau în parteneriat, cu una sau mai multe organisme civile, întotdeauna în sprijinul misiunii comandantului”.
Deşi sunt prezente diferenţe de percepţie doctrinară la nivelul statelor care deţin capabilităţi CIMIC se conturează o viziune comună în ceea ce priveşte nevoia de transformare direcţionată spre amplificarea şi multiplicarea fenomenului şi apariţia conceptului de “CIMIC intensificat”.
Iniţial, cooperarea civili-militari a reprezentat un concept pur militar, dar a evoluat ulterior către o soluţie viabilă în diversitatea de situaţii în care operează, conform provocărilor ridicate de o societate în continuă schimbare. Politica NATO, de apărare împotriva terorismului, defineşte trei etape de bază: contracararea terorismului (acţiuni ofensive, preventive), antiterorism (măsuri de securitate) şi managementul consecinţelor care diminuează efectele unui atac. Toate acestea trebuie să includă CIMIC-ul.
Combaterea terorismului în operaţiile de coaliţie precum cele din Afganistan şi Irak se materializează şi prin utilizarea PRT-urilor „echipe de reconstrucţie provincială” şi “plutoanelor de acţiune multinaţionale”. În această situaţie, CIMIC-ul acţionează  ca multiplicator de forţă şi ca multiplicator de asistenţă.
În acest context, acţiunile CIMIC sunt esenţiale pentru restabilirea normalităţii. Sarcinile CIMIC includ coordonarea demersurilor umanitare, sprijinirea procesului de reconstrucţie a instituţiilor civile şi asigurarea coordonării şi concertării eforturilor.
Eforturile actorilor militari şi civili într-o zonă de conflict sunt independente. Experienţa din Balcani, Afganistan şi Irak demonstrează că eforturile civile şi militare depuse în plan internaţional într-o zonă de criză, trebuie să fie mult mai bine coordonate, în condiţiile respectării rolurilor diferiţilor actori.
Dislocarea forţelor NATO în Kosovo a oferit posibilitatea probării şi analizării eficienţei cooperării civili-militari în intervenţii umanitare şi în alte operaţii de stabilitate şi sprijin. Scopul procesului de analiză a experienţelor concrete din teatru constă în găsirea metodelor prin care se poate ajunge la eficienţa maximă a operaţiilor din viitoarele misiuni. Importanţa cooperării civili-militari a fost demonstrată şi în teatrele din Somalia şi Bosnia. În cazul operaţiilor din Afganistan şi Irak, acestea sugerează faptul că CIMIC are de jucat un rol major şi în lupta împotriva terorismului. “Câştigarea inimilor şi minţilor” prin intermediul acţiunilor umanitare şi a celor de reconstrucţie, produce cel mai adesea căile şi informaţiile necesare depistării teroriştilor.
Cooperarea civili-militari reprezintă un element foarte important în planificarea NATO, naţiunile membre punând un accent deosebit pe elaborarea propriilor doctrine CIMIC. Dat fiind rolul de lider al SUA în multe dintre misiunile NATO desfăşurate, armata SUA a urmărit constant armonizarea modului propriu de abordare în domeniul cooperării civili-militari cu cel al aliaţilor. Metoda cea mai eficientă pentru realizarea acestui obiectiv a constat în consemnarea de către contingentele naţionale a celor mai bune practici şi a greşelilor făcute în teatrele de operaţii, sub semnul lecţiilor învăţate, pentru ca ulterior acestea să stea la baza actualizărilor incluse în noua doctrină CIMIC.
    Durata staţionării unei forţe militare într-un singur loc, în cadrul unei operaţii de menţinere a păcii, depinde de cele mai multe ori de capacitatea membrilor acesteia de a coopera cu organizaţiile civile în scopul atingerii obiectivului comun al restaurării păcii şi stabilităţii. Cooperarea civili-militari a devenit o componentă de bază a operaţiilor de menţinere a păcii, sprijinind şi facilitând cooperarea comandantului cu autorităţile locale, cu actorii civili internaţionali şi contribuind astfel la succesul general al misiunii. Este esenţial sprijinul acordat comandantului forţei în utilizarea resurselor civile internaţionale, în prezervarea resurselor şi mijloacelor militare prin eliberarea soldaţilor de responsabilităţile nemilitare. Creşterea numărului organizaţiilor civile implicate în procesul de menţinere a păcii şi în operaţii umanitare a făcut din sprijinul acordat de CIMIC o necesitate absolută. Dacă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial Crucea Roşie Internaţională era principala organizaţie civilă din rândul puţinelor organizaţii active în teatrul de operaţii, astăzi pot fi mii de asemenea grupuri într-un singur teatru. Dacă nu dispune de abilitatea de a comunica şi de a se coordona cu aceste organizaţii, forţa militară nu poate opera eficient în condiţiile actualelor conflicte complexe. Utilitatea unei cooperări şi coordonări mai ample între militari şi actorii civili este recunoscută în întreaga comunitate internaţională, fiind tot mai mult subiectul dezbaterilor şi al instruirii comune.
În ultimii ani forţa militară a urmărit constant eficientizarea relaţiei cu organizaţiile neguvernamentale prin reconfigurarea şi evoluţia Centrelor CIMIC şi a mecanismelor de coordonare, prin numirea ofiţerilor de legătură dedicaţi relaţionării cu aceste organizaţii şi prin creşterea rolului relaţiilor interpersonale la acest nivel.
În prezent, tendinţa de a asuma sarcini de reconstrucţie naţională pe termen lung este în scădere, fapt care conferă CIMIC o şi mai mare importanţă. Modalitatea cea mai sigură de a reduce termenele intervenţiilor umanitare constă în crearea cât mai rapidă a condiţiilor de predare a controlului autorităţilor civile, organizaţiilor neguvernamentale, internaţionale şi private de voluntari. Instrumentul principal în realizarea acestei tranziţii s-a dovedit a fi CIMIC. Aşadar, CIMIC operează ca multiplicator de forţă. Astfel, o forţă mai redusă poate avea aceeaşi eficienţă sau chiar mai mare decât a unei forţe net superioare. Această calitate extraordinară a cooperării civili-militari îi despovărează pe militari de problema resurselor limitate de care dispun şi pune întreg arsenalul CIMIC într-o nouă lumină.
Pentru eficientizarea viitoarelor misiuni întrunite, instruirea privind cunoaşterea profundă a elementelor de cultură şi tradiţie dintr-o zonă vizată, cu accent pe sensibilizare în acest sens, ocupă în prezent un loc central în cadrul general al instruirii. Un accent deosebit fiind pus şi pe reforma mecanismelor de coordonare şi colaborare cu organizaţiile civile din teatru de operaţii, cunoaşterea culturii şi tradiţiei acestora, precum şi organizarea şedinţelor de informare comună cu acestea şi elaborarea unor manuale de instruire întrunită devin condiţii fundamentale.

FOCUS 2

Corlăţean: Analizăm participarea la contribuţia militară UE în Mali; eu voi recomanda acest lucru

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat, joi seară, la Bruxelles, după reuniunea extraordinară a UE, că autorităţile din România sunt în faza de analiză privind participarea la misiunea militară a UE în Mali, iar el va recomanda la Bucureşti să se ia o decizie în acest sens.
"Am menţionat în cadrul dezbaterilor că suntem într-o fază destul de avansată de reflecţie instituţională, analiză, privind o contribuţie concretă la misiunea UE. Şi aici o spun ca posibilitate, putem vorbi de personal care să vizeze operaţiunile de pregătire, de instruire a armatei respective, poate elemente de stat major şi echipament, logistică pentru antrenament", a afirmat Corlăţean, într-o conferinţă de presă.
El a arătat că discuţiile de joi cu colegii europeni şi omologul din Mali, Tiéman Hubert Coulibaly, l-au dus la concluzia că România trebuie să participe concret la misiunea militară a UE şi că va recomanda acest lucru instituţiilor competente de la Bucureşti.
"Discuţiile de astăzi şi informaţiile primite în cadrul reuniunii, inclusiv de la ministrul malian, dar şi de la partenerii europeni, mie mi-au consolidat poziţia privind necesitatea unei contribuţii a României în ceea ce înseamnă un efort necesar de combatere a terorismului şi aceasta va fi poziţia mea la întoarcerea acasă. Voi susţine şi voi recomanda celorlalte instituţii direct competente în acest domeniu să luăm o decizie la nivelul statului român privind o contribuţie din acest punct de vedere", a afirmat Corlăţean.
De asemenea, el a arătat că România şi celelalte state UE care se vor implica trebuie să ia cât mai rapid o decizie în acest sens, având în vedere situaţia din teren.
"Pe de o parte, UE trebuie să se mişte rapid, este nevoie de un sprijin acordat intervenţiei franceze la solicitarea Guvernului malian, dar este o etapă intermediară care să permită forţelor internaţionale conduse de Uniunea Statelor Africane să participe. În 19 ianuarie, pe de o parte, va fi reuniunea la nivelul Uniunii Africane care trebuie să ia o decizie privind deplasarea unor forţe africane, până atunci UE ar trebui deja să facă primii paşi. Ce avem noi de făcut la nivelul statelor membre, cele care vor contribui, şi eu sper ca România să ia această decizie de a contribui efectiv, este să ia decizia cât mai rapid", a subliniat Corlăţean.
El a mai arătat că una dintre cele mai mari vulnerabilităţi din teren este nu numai dotarea, dar şi pregătirea slabă a armatei guvernamentale din Mali, care are nevoie de instructori bine pregătiţi pentru a se confrunta cu forţele din Nord.
Miniştrii de Externe ai statelor membre UE au aprobat, joi, înfiinţarea unei misiuni în scopul formării şi reorganizării armatei din Mali, informează o sursă europeană, citată de AFP.
Această decizie, luată în timpul reuniunii speciale a miniştrilor pe tema crizei din Mali, prevede realizarea misiunii numite EUTM, prin trimiterea la mijlocul lui februarie a 450 de europeni, dintre care 200 de instructori în zona de conflict.
Programul a fost accelerat de câteva săptămâni pentru a lua în calcul noua situaţie, creată după intervenţia militară franceză, lansată vinerea trecută.
La reuniune, ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a declarat că este "normal ca solidaritatea europeană să se exprime".
"Ar trebui să se înţeleagă că, deşi Franţa este precursorul, de fapt, toate ţările europene sunt preocupate de terorism", a adăugat el.
De asemenea, Fabius a spus că este de aşteptat ca "toate ţările europene" să facă nişte "eforturi" financiare, în special pentru a susţine operaţiunea de intervenţie a trupelor din Africa de vest şi pentu a contribui la dezvoltarea statului Mali, unul dintre cele mai sărace din lume.
Potrivit UE, scopul misiunii EUTM, în care Franţa are un rol-cheie, este de a "forma şi consilia forţele armate (...) pentru a contribui la restaurarea capacităţii lor militare şi de a le permite să realizeze operaţiuni de luptă pentru a restabili integritatea teritorială a ţării".
Militarii europeni "nu vor participa la operaţiunile de luptă", a precizat UE.

marți, 8 ianuarie 2013

Şeful SMG: Anul 2013 va fi unul de austeritate, dar şi de referinţă pentru modernizarea Armatei

Bucureşti, 7 ian /Agerpres/ - Şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, a transmis luni cadrelor militare, cu prilejul deschiderii anului de instrucţie în Armata României în toate unităţile Ministerului Apărării Naţionale, că 2013 va fi unul de austeritate, ''în care se va menţine deficitul bugetar pentru operare şi înzestrare''.
Potrivit şefului SMG, anul 2013 va fi şi unul al modernizării Armatei, dar şi al ''restabilirii echilibrului între nevoi şi resurse, în gândire şi acte normative, precum şi în relaţiile dintre oameni''.
''Anul acesta va fi un an de referinţă pentru transformarea şi modernizarea Armatei României, iar Statul Major General are obligaţia de a conduce acest proces şi de a sprijini deciziile politice prin prezentarea unor soluţii corecte, eficiente, viabile şi realiste. Ştim unde ne aflăm, ştim ce avem de făcut, cunoaştem vulnerabilităţile şi problemele ce trebuie rezolvate şi de aceea sunt convins că împreună vom găsi soluţii, ce trebuie atent analizate prin simulări şi evaluări care să le valideze'', a declarat Ştefan Dănilă, potrivit unui comunicat al MApN.

COMUNICAT DE PRESĂ

Anul de instrucţie 2013 în Armata României a fost deschis luni, 7 ianuarie, în toate unităţile Ministerului Apărării Naţionale. Cu acest prilej, la sediul M.Ap.N. a avut loc o adunare la care a participat personalul Statului Major General (SMG).
Generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General, a transmis  cadrelor militare că anul 2013 va fi unul de austeritate, în care se va menţine deficitul bugetar pentru operare şi înzestrare.
“Anul acesta va fi un an de referinţă pentru transformarea şi modernizarea Armatei României, iar Statul Major General are obligaţia de a conduce acest proces şi de a sprijini deciziile politice prin prezentarea unor soluţii corecte, eficiente, viabile şi realiste. Ştim unde ne aflăm, ştim ce avem de făcut, cunoaştem vulnerabilităţile şi problemele ce trebuie rezolvate şi de aceea sunt convins că împreună vom găsi soluţii, ce trebuie atent analizate prin simulări şi evaluări care să le valideze”, a făcut cunoscut generalul-locotenent Ştefan Dănilă.
În opinia şefului SMG, “2013 va fi anul restabilirii echilibrului între nevoi şi resurse, în gândire şi acte normative, precum şi în relaţiile dintre oameni”.



       Biroul de Presă

marți, 18 decembrie 2012

Reuniunea Comitetului Mixt româno-american

 Departamentul pentru politica de apărare şi planificare a găzduit marţi, 18 decembrie, la Palatul Cercului Militar Naţional, reuniunea Comitetului Mixt româno-american pentru implementarea „Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României” şi a „Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România”.
                Copreşedinţia Comitetului Mixt este asigurată de secretarul de stat pentru politica de apărare şi planificare, Sebastian Huluban, din partea României, în timp ce generalul-maior Mark O. Schissler, director pentru strategie şi politici în cadrul Comandamentului SUA din Europa (US EUCOM), asigură copreşedinţia din partea SUA. La lucrări a participat, în calitate de invitat special, domnul Bogdan Aurescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.  Au mai fost prezenţi reprezentanţi ai ministerului Administraţiei şi Internelor, ai Autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii (ANCOM). Delegaţia americană a inclus experţi şi invitaţi din partea Comandamentului Forţelor Terestre în Europa (USAREUR), Comandamentului Forţelor Aeriene (USAFE), Agenţiei de Apărare Antirachetă (MDA) precum şi ai Ambasadei SUA la Bucureşti.
                În cuvântul de deschidere al copreşedintelui român, Sebastian Huluban, a asigurat partenerul de faptul că partea română este pe deplin angajată în îndeplinirea sarcinilor ce îi revin pentru crearea condiţiilor necesare pentru demararea de către partenerul american a lucrărilor  de construcţie a facilităţii din Baza Deveselu.
În cadrul reuniunii, au fost luate decizii importante cu privire la viitoarele activităţi comune şi  a fost analizată situaţia actuală şi de perspectivă a lucrărilor pentru instalarea elementelor sistemului antirachetă american în Baza Deveselu. De asemenea, au mai fost abordate subiecte de interes comun privind activităţile de instruire din 2013, precum şi activităţile specifice de transport multimodal din Baza Mihail Kogălniceanu şi Portul Constanţa. 
                În cadrul reuniunii Comitetului Mixt a avut loc şi ceremonia de semnare, de către cei doi co-preşedinţi, a două aranjamente de implementare, care aduc reglementări noi în domeniului informaţiilor şi protecţiei personalului, precum şi a unui amendament la aranjamentul de implementare privind comunicaţiile. 
           
Biroul de Presă

duminică, 16 decembrie 2012

Armata, solicitată să intervină la deblocarea DN 24 A dintre Vaslui şi Iaşi


Vaslui, 16 dec /Agerpres/ - Prefectul Radu Renga a solicitat duminică Unităţii Militare 176 din Huşi să intervină cu utilaje pentru deblocarea DN 24 A, care face legătura dintre judeţele Iaşi şi Vaslui.
Drumul este blocat din cauza zăpezii abundente care a căzut în zonă şi viscolului foarte puternic, zeci de maşini nemaiputând să înainteze spre Iaşi.
'Am solicitat intervenţia unor utilaje al armatei şi a unor militari de la Unitatea Militară 176 din Huşi. Am decis închiderea drumului 24 A şi am sfătuit oamenii care au pornit spre Iaşi să se întoarcă din drum', a declarat prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.
Intervenţia utilajelor de deszăpezire este îngreunată de condiţiile meteorologice nefavorabile.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Dobriţoiu respinge afirmaţiile preşedintelui referitoare la distribuirea către militari a unor declaraţii denigratoare


Bucureşti, 7 dec /Agerpres/ - Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a respins vineri seara, la România Tv, acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu, în special pe cea potrivit căreia militarilor le-a fost distribuit un articol denigrator în care şeful statului afirmă că 'la Ziua Naţională a României Armata ar fi fost huiduită deoarece a omorât oameni de-a lungul istoriei'.
'Eu sunt surprins. În primul rând, armata nu face politică. În al doilea rând, acela este un pamflet. Dacă luăm în considerare acest pamflet, probabil că mâine ne întoarcem la 'Urzica' sau ce să înţeleg... este un nonsubiect. Cred că logica i-a jucat o festă, nu atât preşedintelui cât mai cu seamă, cred, biroului de presă al domniei sale (...) în afara faptului că există o anumită decenţă în instituţie în raport cu persoanele care sunt ierarhic egale sau superioare pe linie de comandă. Nu se fac glumiţe din astea. Şi n-am auzit să se facă până acum sub niciun ministru. Eu mă îndoiesc, cu toată seriozitatea vă spun, că cineva din armată, indiferent de poziţia pe care o are în sistem, şi-ar fi îngăduit asemenea glumiţe. Nici în glumă nu se fac astfel de lucruri pentru că ele atrag răspundere penală. Eu vă rog să mă credeţi că e mai multă responsabilitate acolo, într-o instituţie unde disciplina, respectul faţă de ordine, faţă de reglementare, este literă de lege', a declarat Corneliu Dobriţoiu.
El a mai spus că afirmaţiile au legătură cu încercarea preşedintelui de a prezenta aspectele negative ale campaniei.
'E vorba de încercarea, de la înălţimea tribunii prezidenţiale, de a prezenta aspectele negative ale campaniei, că este o campanie murdară şi aşa mai departe şi se vorbeşte însuşi despre preşedinte', a completat Dobriţoiu.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat vineri că actuala campanie pentru alegerile parlamentare a fost una nerelevantă faţă de realităţile României şi îndreptată împotriva sa, punctând că le-au fost transmise militarilor informaţii eronate cu privire la unele afirmaţii care ar fi fost făcute de şeful statului.
'S-a făcut o campanie deşănţată împotriva preşedintelui României şi, ultimul element care este o ruşine, distribuit în Armată, în care mi se atribuie cuvinte pe care nu le-am spus niciodată şi care sunt de natură să erodeze chiar încrederea Armatei în conducătorii ei. Mi se atribuie, chipurile într-un articol, afirmaţii de genul 'nu eu am fost huiduit, ci Armata deoarece a omorât oameni de-a lungul istoriei' şi cu o întreagă declaraţie mincinoasă pusă în ghilimele. Iar oamenilor din Armată li s-a cerut să distribuie această minciună. Îi asigur pe militari că preşedintele României nici nu vorbeşte, nici nu gândeşte urât despre Armata ţării. Dimpotrivă, o consider un pilon de stabilitate', a spus Băsescu, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni.
El şi-a exprimat regretul faţă de faptul că actuala coaliţie de guvernământ a dus o campanie 'murdară' la adresa sa, în loc să le explice românilor ce au de făcut.