Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, a cerut Parlamentului, astăzi, la Reşiţa, în cadrul unei conferinţe de presă, demararea urgentă a procedurilor constituţionale de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Sorin Frunzăverde a declarat că i se pare inadmisibil ca Traian Băsescu, "un preşedinte nelegitim", să-şi negocieze scurtarea mandatului prezidenţial de demisia Parlamentului, ales de peste 60% dintre cetăţeni, în urmă cu o lună. La întrebarea corespondentului SRR, Frunzăverde a afirmat că face această declaraţie "atît în nume personal cît şi în calitate de vicepreşedinte al PNL".
"Cum va reacţiona Europa şi pieţele financiare în condiţiile unor noi demersuri de suspendare", l-am întrebat pe vicepreşedintele PNL. Sorin Frunzăverde a spus că "Europa nu va spune nimic. Europa politică respectă votul ca expresie primă a democraţiei. În ceea ce priveşte pieţele financiare, acestea nu vor reacţiona negativ pentru că în acest moment există un guvern stabil care se bazează pe o majoritate parlamentară stabilă, iar oamenii de afaceri străini chiar cer Parlamentului o clarificare legislativă. Cred că vor să ştie exact dacă România este o democraţie prezidenţială, sau una parlamentară".
Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, a afirmat că negocierea sugerată de Traian Băsescu reprezintă "nesocotirea votului a 16 milioane de români". "Nu pentru aceste declaraţii ar trebui suspendat Băsescu, ci pentru comportamentul său din campania electorală, acesta este temeiul legal al demersului. Mi se pare incalificabilă condiţionarea scurtării mandatului de demisia Parlamentului ales cu 60% din voturi, conform legii în vigoare, promulgată de Traian Băsescu, apărută într-un context tot de Traian Băsescu generat, respectiv ruperea Alianţei Dreptate şi Adevăr. Cred că, odată pentru totdeauna trebuie să terminăm cu vrajba permanentă. Parlamentul trebuie să înceapă demersurile pentru suspendarea acestui preşedinte nelegitim", a spus Sorin Frunzăverde.
Se afișează postările cu eticheta SORIN FRUNZĂVERDE. Afișați toate postările

joi, 24 ianuarie 2013
marți, 15 ianuarie 2013
SALVATORII ISU "SEMENIC" ŞI-AU FĂCUT "EXEMPLAR" DATORIA ŞI ÎN 2012
73% din tehnica de intervenţie utilizată de pompierii militari din cadrul ISU "Semenic" al judeţului Caraş-Severin este uzată şi foarte uzată, deşi numărul situaţiilor de urgenţă din 2012 a crescut cu 103,6% faţă de anul 2011, iar cele 9 autospeciale achiziţionate de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, cu fonduri europene, şi care au intrat de astăzi, oficial, în dotarea ISU, sînt extrem de utile, dar insuficiente. Aceasta este concluzia analizei de bilanţ a activităţii ISU "Semenic" pe anul 2012, analiză la care au participat prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, în calitatea sa de Preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. şi preşedintele Consiliului JUdeţean, Sorin Frunzăverde.
Cele 9 autospeciale puse la dispoziţia ISU "Semenic" au fost achiziţionate de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin, cu fonduri europene, prin Programul OPeraţional Regional, valoarea autospecialelor fiind de peste două milioane de euro. Preşedintele Consiliului JUdeţean, Sorin Frunzăverde, a promis că acest proiect este doar primul dintr-o serie mai lungă, următoarea achiziţie fiind o autoscară extrem de necesară salvatorilor din judeţ. Prin intrarea în "luptă" a acestor maşini scade timpul de răspuns la intervenţii, de la 41 de minute la 28 de minute, în mediul rural, şi de la 22 de minute la 13 minute, în mediul urban, timp mediu de răspuns în condiţiile unui judeţ de munte, precum Caraş-Severinul.
Înmatricularea şi punerea în circulaţie a unor astfel de autospeciale de intervenţie, precum şi a unor bărci şi alte tipuri de utilaje necesare inspectoratelor judeţene de la nivelul întregii ţări, reprezintă o problemă serioasă pentru autorităţile locale şi judeţene care ar trebui să finanţeze şi astfel de operaţiuni. În aceste condiţii, Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, prefectul Silviu Hurduzeu, a declarat că, dacă se impune, ar putea fi iniţiată o hotărîre de guvern care să scutească de la palta taxelor de înmatriculare autospecialele, rutiere, navale şi aeriene, care intră în dotarea salvatorilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit informaţiilor furnizate, de şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă "Semenic", col. Titus Susan, în anul 2012, 47% din totalul situaţiilor de urgenţă înregistrate au fost incendii. De asemenea, salvatorii ISU "Semenic" au mai intervenit, printre altele, la 82 de inundaţii şi 46 de acţiuni pirotehnice. Valoarea bunurilor salvate a crescut de la 45 milioane lei în 2011 la peste 80 de milioane lei în 2012.
Pentru modul "exemplar" în care şi-au făcut datoria şi în anul 2012, salvatorii ISU "Semenic" au fost felicitaţi de Prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu, şi de Preşedintele Consiliului JUdeţean, Sorin Frunzăverde, în calitatea acestora de preşedinte şi, respectiv, vice-preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Etichete:
IGSU,
ISU SEMENIC CARAŞ-SEVERIN,
SILVIU HURDUZEU,
SORIN FRUNZĂVERDE
Abonați-vă la:
Postări (Atom)