Se afișează postările cu eticheta COMANDOURI FRANCEZE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta COMANDOURI FRANCEZE. Afișați toate postările

duminică, 13 ianuarie 2013

Operaţiunea eşuată în Somalia: Ministrul francez al Apărării recunoaşte că rezistenţa islamiştilor a fost subestimată


 Paris, 12 ian /Agerpres/- În urma atacului eşuat al unui comando francez în Somalia, care nu a reuşit să elibereze un ostatic deţinut încă din anul 2009 de o grupare legată de al-Qaeda, ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a recunoscut sâmbătă că rezistenţa islamiştilor a fost subestimată, transmite AFP.

'Rezistenţa a fost mai puternică decât ne aşteptam, mai ales armele grele folosite de terorişti au fost în mod clar subestimate', a declarat oficialul francez postului France2.

'Au fost lupte violente şi 17 terorişti ucişi. Şi se pare că Denis Allex (ostaticul francez) a fost ulterior ucis de răpitori', a adăugat el. De asemenea, un soldat francez şi-a pierdut viaţa şi un altul este dat dispărut.

'Datoria noastră era să intervenim şi preşedintele Republicii nu a ezitat să facă acest lucru, chiar dacă toată lumea ştie că în astfel de operaţiuni există riscuri majore. Shebab-ul din Somalia este o grupare foarte radicală, conectată cu al-Qaeda şi care nu se dă în lături de la nimic', a încheiat ministrul Le Drian.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Somalia: Raid efectuat de comandouri franceze, afirmă surse islamiste


Mogadiscio, 12 ian /Agerpres/ - O operaţiune militară aeriană a fost efectuată în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în Somalia de comandouri franceze cu scopul eliberării unui compatriot luat ostatic, au declarat combatanţi islamişti /shebab/ şi martori oculari, citaţi de AFP şi AP.

Raidul asupra unei baze islamiste s-a soldat cu mai mulţi morţi, potrivit aceloraşi surse.

'Combatanţi mujahedini au neutralizat presupuse comandouri ale guvernului francez, care au încercat să salveze un ostatic. La locul atacului au fost găsite mai multe cadavre', a declarat şeicul Mohamed Abdallah, comandant al localităţii Bulomarer.

Atacul, produs în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în Somalia, a avut loc în contextul anunţului privind lansarea unei intervenţii militare franceze în Mali.

Trei civili şi-au pierdut viaţa în schimbul de focuri generat de acţiunea comandourilor, a declarat la rândul său un martor ocular.

Autorităţile franceze nu au comentat respectiva informaţie.

Un agent al serviciilor secrete franceze este deţinut în Somalia de la 14 iulie 2009 de către insurgenţi islamişti. Bărbatul, prezentat sub numele Denis Allex, a fost capturat la Mogadiscio împreună cu un alt agent, care a fost eliberat în august 2009.