Se afișează postările cu eticheta FORTE SPECIALE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FORTE SPECIALE. Afișați toate postările
duminică, 2 septembrie 2012
Forţele speciale americane au suspendat antrenarea militarilor afgani
Kabul, 2 sep /Agerpres/ - Comandantul forţelor speciale americane în Afganistan a suspendat antrenarea tuturor noilor recruţi afgani în aşteptarea unei noi verificări a eventualelor legături ale acestora cu insurgenţi talibani, a relatat sâmbătă cotidianul american The Washington Post, citat de France Presse.
Acest proces de verificare va implica peste 27.000 de militari afgani, a adăugat ziarul menţionat.
Demersul survine după ce cel puţin 45 de soldaţi americani au fost ucişi în acest an de către afgani purtând uniforma armatei afgane, în ceea ce s-au numit 'atacuri din interior'.
Acest gen de atacuri, foarte greu de prevenit, şi care au făcut, de asemenea, victime şi în contingentele altor ţări din cadrul Forţei internaţionale aflată sub comanda NATO (ISAF), îndeosebi francezi şi australieni, s-au înmulţit în ultimele luni, precizează AFP.
joi, 8 martie 2012
WikiLeaks: Trupe NATO sub acoperire s-ar afla deja în Siria

WASHINGTON (MEDIAFAX) - Trupe NATO sub acoperire s-ar afla deja în Siria, în pofida dezminţilor venite din partea guvernelor lor, potrivit unui e-mail al agenţiei Stratfor, publicat de site-ul WikiLeaks, relatează Russia Today, în pagina electronică.
Informaţia provine de la un e-mail piratat de la agenţia de analiză Stratfor, a cărei corespondenţă este publicată de WikiLeaks începând cu 27 februarie. Mesajul pare scris de pe adresa lui Reva Bhalla (bhalla@stratfor.com), directorul pentru analize al agenţiei, este destinat uzului interne şi detaliază o întâlnire confidenţială la Pentagon în decembrie. La consultări ar fi participat analişti de rang înalt din cadrul forţelor aeriene şi reprezentanţi ai principalilor aliaţi ai Statelor Unite, Franţa şi Marea Britanie.
Puterile occidentale au negat categoric orice implicare militară în conflictul intern din Siria, pentru care nu au mandat internaţional.
Autorul mesajului afirmă că oficialii americani au sugerat "că echipele SOF (forţele pentru operaţiuni speciale), (probabil din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Iordania şi Turcia) sunt deja pe teren, se concentrează pe misiuni de recunoaştere şi antrenarea forţelor opoziţiei". Ulterior, experţii militari american vor extinde rolul comandourilor sub acoperire: "ideea ipotetică este să comită atacuri de gherilă, campanii de asasinare, să încerce să spargă liniile din spate ale forţelor alawite (loiale regimului), ca acesta să se prăbuşească din interior", afirmă mesajul.

joi, 9 februarie 2012
Forte speciale din Marea Britanie si Qatar se afla in Siria - surse din servicii secrete

HotNews.ro
Forte speciale din Marea Britanie si Qatar se afla in prezent in Siria, unde actioneaza sub acoperire, impreuna cu fortele rebele, in localitatea Homs, aflata la circa 160 de km de Damasc, relateaza site-ul DEBKAfile, citand surse din domeniul militar si al serviciilor de informatii. Trupele straine nu sunt angajate in confruntari directe cu fortele pro-guvernamentale ale lui Bashar al-Assad, care de cateva zile bombardeaza orasul.
Soldatii straini actioneaza in calitate de consilieri tactici, coordonand liniile de comunicare ale rebelilor si transmitand in afara granitelor solicitarile acestora pentru armament, munitie, luptatori si ajutor logistic. Potrivit informatiilor, furnizorii ajutoarelor pentru rebeli sunt bazati mai ales in Turcia.
DEBKAfile este primul site care vorbeste despre prezenta fortelor militare straine in Siria.
Sursele au declarat ca cele doua forte speciale straine au infiintat patru centre de operatiuni in Homs - in cartierul nordic Khaldiya, in Bab Amro (est), Bab Derib si Rastan (nord). In fiecare district locuiesc aproximativ 250.000 de persoane.
DEBKAfile afirma ca premierul turc Recep Tayyip Erdogan a profitat de prezenta la fata locului a trupelor britanice si qatareze, incluzandu-le intr-un plan pe care l-a prezentat Parlamentului de la Ankara. Conform detaliilor planului, o forta turca-araba va intra in Homs protejata de trupele speciale straine. Ulterior, forta urmeaza sa ajunga in alte orase cheie ale revoltei siriene.
DEBKAfile afirma ca, in cele 11 luni trecute de la inceputul revoltei din Siria, premierul turc Erdogan a conceput mai multe planuri pentru a contracara represiunea opozantilor de catre regimul lui Bashr al-Assad.
Cel mai important plan este acela ce prevede crearea unor zone tampon, pentru a-i proteja pe rebelii si civili atacati de regimul lui Assad.
Niciunul dintre aceste planuri nu s-a concretizat insa, din cauza ca, de fiecare data cand urma sa se ia o decizie, Assad isi intarea trupele de la frontiera cu Turcia si trimitea baterii de rachete anti-aeriene si sol-sol in zona. In plus, omul forte de la Damasc a lasat sa se inteleaga ca patrunderea trupelor turce in Siria ar duce la declansarea unui razboi total.
DEBKAfile scrie ca e greu de spus daca noul plan al lui Erdogan va functiona. Deocamdata, el l-a trimis la Washington pe ministrul de externe Ahmet Davutoglu, pentru a solicita cooperarea Statelor Unite. In plus, premierul turc se afla in discutii cu oficiali sauditi si din alte state din Golful Persic, sperand sa-i convinga sa sustina planul sau.
DEBKAfile afirma ca prezenta trupelor britanice si qatareze in Homs s-a aflat in centrul discutiilor de marti din capitala siriana, dintre presedintele Bashar al-Assad si seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, insotit de seful serviciului SVR, Mihail Fradkov.
Oficiali occidentali din domeniul serviciilor de inteligenta au descris discutiile dintre liderul sirian si oficialii rusi ca fiind "agitate si tensionate".
Ulterior, Lavrov a declarat ca a primit asigurari de la liderul sirian legate de incetarea violentelor, discutii cu toate partidele siriene si organizarea unui referendum pentru o noua Constitutie.
De fat, scrie DEBKAfile, discutiile dintre cei doi s-ar fi concentrat pe planurile lui Assad de a zdrobi opozitia rebelilor in Homs, unde actioneaza o ruda a liderului sirian, generalul Zuhair al-Assad, comandantul Brigazii 90 de Infanterie.
Primavara siriana
O miscare de protest fara precedent a inceput in 15 martie 2011 in Siria, in urma unui apel lansat pe o pagina Facebook, intitulat "Revolutia siriana impotriva lui Bashar al-Assad 2011", in care se incurajau manifestarile pentru "o Sirie fara tiranie, fara lege de urgenta (in vigoare din 1963) si fara tribunale exceptionale".
Assad a ajuns la putere in iulie 2000, dupa moartea tatalui sau, Hafez al-Assad, care a guvernat tara timp de 30 de ani.
Inegalitatile s-au accentuat in tara, saracia afectand 14% din cei 22 de milioane de locuitori. Rata somajului, care afecteaza in principal tinerii, este evaluata de experti la 22%.
La 2 septembrie, Uniunea Europeana a hotarat sa impuna sanctiuni impotriva exporturilor petroliere siriene, afirmand ca presedintele Bashar al-Assad isi masacreaza propriii cetateni.
Activistii sirieni au anuntat recent ca aproximativ 6.000 de persoane au fost ucise in confruntarile dintre fortele guvernamentale si opozantii regimului lui Bashar al-Assad.
In ultimele zile, trupele guvernamentale au bombardat intens orasul Homs, provocand sute de morti si raniti, conform unor organizatii pentru apararea drepturilor omului si relatarilor opozitiei siriene.
miercuri, 21 septembrie 2011
Forţe speciale europene au intervenit în luptele la sol din Libia, susţine şeful diplomaţiei irakiene

Washington, 21 sep /Agerpres/ - Forţe speciale europene au luptat alături de rebelii libieni pentru a-i ajuta să-l alunge de la putere pe colonelul Muammar Gaddafi, a declarat marţi ministrul irakian al afacerilor externe, Hoshyar Zebari, în timpul unei reuniuni a unui grup de reflexie la New York.
'Nu numai că a existat o ofensivă aeriană asupra Tripoli şi a altor locuri, dar vă pot spune că au existat şi forţe speciale, forţe europene care au mers la sol pentru a lupta împotriva lui Gaddafi', a declarat el în faţa Council on Foreign Relations /CFR/.
Presa franceză şi cea britanică au relatat despre prezenţa unor forţe speciale europene pe pământul libian în sprijinul ofensivei aeriene a NATO, ipoteză neconfirmată însă oficial nici de Paris şi nici de Londra. Această declaraţie a ministrului irakian intervine în aceeaşi zi în care Naţiunile Unite au primit Consiliul Naţional de Tranziţie /CNT/ din Libia.
Sprijiniţi de bombardamentele aeriene ale NATO, combatanţii rebeli au reuşit în şase luni să preia controlul asupra marii majorităţi a ţării în urma unor confruntări cu forţele loiale regimului ce s-au soldat cu 25.000 de morţi, potrivit şefului CNT Mustafa Abdeljalil.
Pe de altă parte, ministrul irakian de externe a afirmat marţi că mişcările de protest din Libia şi din restul ţărilor arabe au fost motivate de exemplul irakian. 'Am fost contactaţi de libieni, de tunisieni, de egipteni pentru a afla cum am procedat noi', a declarat Hoshyar Zebari.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)