Se afișează postările cu eticheta Corespondenţă de la Ryiad Mohammed Saad. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Corespondenţă de la Ryiad Mohammed Saad. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Syria: Mii de morţi, milioane de refugiaţi, foamete, sărăcie, război şi Curtea Penală Internaţională. Comunitatea Internaţională reacţionează ca într-o glumă românească.


Damasc, 12 ian /BMTF/ - Corespondenţă de la Ryiad Mohammed Saad – Mai mult de  100.000 de refugiaţi din Syria au fost înregistraţi în ultima lună în ţările din vecinătate şi în Africa de Nord, numărul total al acestora depăşind 600.000, a anunţat, ieri, la Geneva, Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), citat de AFP şi preluat de televiziunea libaneză Al-Manar, controlată de Hezbollah.

Potrivit UNHCR, 612.134 de syrieni au fost înregistraţi drept refugiaţi în statele din vecinătatea ţării lor, pe cînd la data de 11 decembrie 2012 erau numai 509.550.   Peste 176.600 de refugiaţi syrieni se află în Iordania, care este pregătită să primească pînă la 280.000 de compatrioţi. Aproximativ 200.000 de refugiaţi din Syria sînt înregistraţi în Liban, peste 153.000 în Turcia, 69.300 în Egipt, 69.000 în Iraq, 13.000 în Egipt şi peste 5.000 în Africa de Nord, informează UNHCR.

 Trimisul special al ONU şi al Ligii Arabe, Lakhdar Brahimi, s-a întîlnit ieri, la Geneva, cu oficiali ruşi de rang înalt, pentru a găsi o soluţie politică pentru conflictul din Syria, care durează deja 22 de luni, şi a provocat moartea a 60.000 de persoane. ONU consideră că, dacă războiul va continua, numărul refugiaţilor din Syria va ajunge la 1,1 milioane pînă în luna iunie, dacă se păstrează acest raport.

ONU trebuie să reclame conflictul din Syria la Curtea Penală Internaţională (CPI), sînt de părere patru ţări membre ale Uniunii Europene într-o scrisoare comună dată publicităţii vineri de Ministerul austriac de Externe, informează AFP. De la Damasc, acest gest dovedeşte nu numai „un curaj nebun” şi o „implicare” serioasă a Diplomaţiei UE în rezolvarea conflictului, dar este ca într-o glumă românească cu găina care se gîndeşte dacă să fugă sau să stea sau, mai bine, se împiedică, glumă foarte gustată de studenţii syrieni în anii 80! Pe de altă parte, termenul de „război civil” începe să deranjeze şi pe locuitorii care au rămas neutri, dar chiar şi pe cei anti-regim. Neimplicarea unei armate regulate, cu uniforme şi ecusoane distincte, nu înseamnă că războiul e mai puţin militar, iar hainele civile nu le conferă mercenarilor mai puţină instrucţie, tehnică şi îndemînare. Părerea mea, de civil!

”În cursul conflictului din Syria au fost comise crime oribile, însă fără consecinţe pentru autorii acestora” pînă în prezent, scriu şefii diplomaţiilor austriacă, daneză, irlandeză şi slovenă. „Dată fiind profunda îngrijorare în legătură cu acest subiect şi absenţa urmăririi penale în Syria, cerem Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite să reclame urgent situaţia din Syria la CPI', se arată în documentul citat. „A reclama acest caz la CPI ar face limpede pentru orice combatant din rîndul tuturor părţilor implicate în conflict că, în final, crimele cele mai grave vor fi pedepsite”, fie că este vorba despre forţele guvernului de la Damasc, fie de rebeli, menţionează cei patru miniştri.

Scrisoarea lor comună a fost dată de postul american de televiziune CNN şi remisă joi tuturor statelor membre ale ONU, potrivit ministerului austriac, transmite TV Ugarit.

Ei au mai spus că atacul asupra Căştilor Albastre ale ONU comis în noiembrie în această ţară, cînd patru austrieci au fost răniţi, fac necesară intervenţia CPI.

Syria nu a aderat la crearea acestei curţi, astfel încît este necesară intervenţia Consiliului de Securitate pentru ca CPI să fie sesizată în legătură cu crimele comise în cursul conflictului.

Comic, dacă nu ar fi o tragedie pentru ţara mea!

miercuri, 2 ianuarie 2013

Confruntările continuă în Syria, din primele ore ale lui 2013


Damasc, 2 ian /BMTF/ - Corespondenţă de la Ryiad Mohammed Saad – Nimeni şi nimic nu spune că trecerea dintre ani şi primele zile ale Anului Nou, înseamnă repaus şi inactivitate. Grupările rebele par tot mai nerăbdătoare să tranşeze situaţia din ţară, în favoarea lor, desigur! Şi, dacă mă întrebaţi pe mine, 2013 va fi anul în care Levantul nu va mai fi cum a fost!

Confruntări violente aveau loc în această dimineaţă între armata syriană şi rebelii jihadişti, în jurul aeroportului militar Taftanaz din provincia Idleb, în nord-vestul ţării, făcînd victime de ambele tabere, potrivit TV Ugarit. Doi mujahedini şi-au pierdut viaţa în aceste confruntări, iar date preliminare indică faptul că un soldat a murit la rîndul său în aceste violenţe. Alte confruntări sunt, de asemenea, în desfăşurare în apropiere de Wadi Deif, una dintre ultimele fortăreţe aflate încă sub protecţia armatei oficiale, în nord-vestul ţării, asupra căreia Frontul Jihadist Al-Nosra a lansat în urmă cu o săptămînă o ofensivă. Abia cînd Al-Nosra va deveni suficient de puternică îi vom vedea pe cei ce se bucură, acum, de căderea regimului familiei Al-Assad! Mujahedinii şi-au accentuat presiunea în jurul acestei baze încă de la 9 octombrie, de cînd au reuşit să preia controlul asupra unui oraş apropiat - Maaret al-Numan - situat pe ruta strategică ce face legătura între Damasc şi Alep.

Viaţa pare, însă, să-şi urmeze cursul firesc, dacă stai deoparte de politica internaţională. Însă, pentru prima dată de la izbucnirea confruntărilor, în martie 2011, autorităţile au închis ieri, 1 ianuarie,  un aeroport internaţional, cel din Alep, al doilea oraş al ţării ca mărime. Pe de altă parte, artileria a bombardat în această dimineaţă localităţile Duma şi Harasta, la nord-est de Damasc, dar şi cartierul învecinat Qabun din capitala syriană, în timp ce jihadiştii – din ce în ce mai numeroşi în „corul rebelilor” - bombardau cartiere din sudul oraşului.  

Potrivit informaţiilor, în prima zi a anului nou, 2013, 104 persoane au murit în Syria, dintre care 35 de civili neînarmaţi(victime colaterale!), 38 de rebeli şi 31 de soldaţi guvernamentali. Bilanţurile sunt de neverificat din surse independente!