miercuri, 4 ianuarie 2012

Repatrierea din Afganistan în 2014 dă dureri de cap comandamentului american încă de acum


Kabul, 4 ian /Agerpres/ - Armata americană, care trebuie să-şi încheie repatrierea echipamentului militar din Afganistan până la sfârşitul anului 2014, are multă bătaie de cap cu această operaţiune de anvergură, a declarat marţi un responsabil al acesteia, într-o întâlnire cu presa.

'Afganistanul nu este Irak. Această ţară nu are aceleaşi infrastructuri rutiere, o autostradă largă ducând spre o ţară prietenă, Kuweit, unde camioanele pot să descarce mărfuri şi să plece golite', a observat el.

Relaţiile tensionate cu Pakistanul, care a suspendat traversarea frontierei spre Afganistan după o eroare de proporţii a NATO, soldată cu moartea a 24 de soldaţi pakistanezi, complică şi mai mult problema.

Astfel, înalţi responsabili de la Islamabad au indicat AFP că ţara lor vrea să-şi limiteze cooperarea cu SUA şi s-o clarifice prin acorduri scrise 'negru pe alb'.

Pentru a evita Pakistanul, pe care trupele şi materialul NATO îl tranzitează, 'explorăm opţiuni terestre spre nord, dar continuăm să lucrăm şi cu pakistanezii pentru a vedea dacă ne putem ameliora relaţiile' , potrivit oficialului menţionat. Una din soluţiile studiate ar fi transportarea materialului cu avionul până la un mare port din apropiere, considerată mai puţin costisitoare decât expedierea acestora direct în SUA sau Europa.

Mai multe zeci de mii de vehicule, în valoare totală de peste 30 de miliarde de dolari, sunt vizate prin aceste manevre. 'Nu putem aştepta vara anului 2014 pentru a scoate totul de aici. Trebuie să începem acum', a spus el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu