vineri, 6 ianuarie 2012

Explozie puternică la Damasc, zeci de morţi


Damasc, 6 ian /Agerpres/ - Un atentator sinucigaş s-a aruncat în aer vineri în centrul capitalei siriene Damasc, ucigând şi rănind zeci de persoane, conform televiziunii de stat siriene, potrivit căreia atacul viza un autobuz al poliţiei, transmit AP şi RIA Novosti.

Explozia s-a produs la o intersecţie în cartierul central Midan, în timp ce zeci de oameni se aflau în zonă, conform televiziunii siriene, care relevă că cele mai multe victime sunt persoane civile.

Atentatul survine la două săptămâni după ce două explozii comise în clădiri ce adăpostesc serviciul de securitate din Damasc s-au soldat cu 44 de morţi.

Un oficial sirian sub rezerva anonimatului a sugerat că atacul viza un autobuz de poliţie.

Televiziunea siriană a difuzat imagini teribile de la locul atentatului, în care apăreau bărbaţi furioşi care duceau resturi dintr-un corp uman, un autobuz deteriorat, cu pete de sânge pe alocuri, precum şi căşti poliţiste pătate de sânge.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu