luni, 16 ianuarie 2012

Irak: Adjunctul lui Saddam Hussein ameninţă cu lupta armată


Cairo, 15 ian /Agerpres/- Primul colaborator al fostului dictator irakian, Saddam Hussein, Ezat Ibrahim al-Duri, care în prezent se ascunde într-un loc necunoscut, a declarat sâmbătă, în primul său mesaj de după retragerea trupelor americane din Irak pe 18 decembrie, că grupările care îi sunt fidele 'se vor opune pe cale armată' procesului politic din Irak, relatează agenţia EFE.

Într-o înregistrare audio difuzată de postul al-Jazeera, al-Duri, considerat liderul rezistenţei partidului Baas irakian, interzis din anul 2003, afirmă că procesul politic actual din Irak este marcat de ocupaţia americană şi serveşte 'intereselor coloniale odioase', pe care a ameninţat că le va combate cu armele.

Fost vicepreşedinte al Consiliului de Comandă al Revoluţiei (organismul de conducere al fostului regim), al-Duri este singurul colaborator apropiat al lui Saddam Hussein care încă nu a fost găsit. El lansează sporadic mesaje pe internet, în care cheamă la continuarea luptei împotriva a ceea ce numeşte ocupaţia Irakului.

Irakul se confruntă din luna decembrie cu o gravă criză politică în urma emiterii unui mandat de arestare pe numele vicepreşedintelui sunit, Tarik Al-Hashemi, acuzat de terorism. De atunci, a avut loc un val de atentate împotriva populaţiei şiite, ultimul fiind cel de sâmbătă din apropierea oraşului Basra, soldat cu 53 de morţi şi 137 de răniţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu