Se afișează postările cu eticheta TERORISTI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta TERORISTI. Afișați toate postările

vineri, 18 ianuarie 2013

Algeria/ostatici: Asaltul, singura opţiune, consideră experţi militari


Alger, 18 ian /Agerpres/ - Algeria, fidelă doctrinei sale militare, a dat asaltul asupra complexului de gaze naturale In Amenas /Sahara algeriană/ pentru a elibera sute de ostatici, iar această operaţiune a fost singura sa opţiune în pofida rezervelor exprimate de Occident, au apreciat vineri experţi în domeniul militar, citaţi de AFP.

Algeria urmează 'de multă vreme o strategie care nu oferă nicio şansă terorismului', care a dat roade şi care a 'luat prin surprindere Occidentul', explică Frederic Gallois, fost şef al Grupului de intervenţie al jandarmeriei naţionale franceze /GIGN/, specializat în acest gen de operaţiuni.

'Algerienii sunt în măsură să ştie mai bine decât oricine că nu se poate negocia cu ei /teroriştii/. De aceea de 20 de ani' Algeria luptă împotriva islamiştilor, a declarat pentru AFP şi scriitorul Yasmina Khadra, un fost ofiţer algerian. Acest veritabil război a costat viaţa a 200.000 de oameni.

'Obiectivul politic' al forţelor algeriene 'vizează înainte de toate neutralizarea teroriştilor, iar pentru noi misiunea prioritară este salvarea vieţii ostaticilor', analiza Frederic Gallois. 'Cel de-al doilea lor obiectiv este de a tăia din rădăcini propaganda islamistă deoarece nu doreau ca această criză să dureze o săptămână', conform aceleiaşi surse.

O altă prioritate a forţelor algeriene este securizarea complexului energetic, considerat un sector economic crucial pentru Algeria.

În opinia lui Yasmina Khadra, răpitorii care au acţionat la obiectivul In Amenas au iniţiat o 'misiune sinucigaşă' menită se provoace o mulţime de victime şi după toate probabilităţi pentru a arunca în aer complexul pentru extracţia gazelor naturale. Acest lucru 'explică reacţia imediată a forţelor algeriene', care au estimat că nu au de ales: atacul şi încercarea de a salva vieţi omeneşti, a indicat fostul ofiţer algerian.

Spre deosebire de Londra şi Tokyo, Parisul a insistat asupra caracterului 'complex' al operaţiunii, avertizând în legătură cu o serie de critici facile.

Un cercetător occidental, care a preferat anonimatul, a evocat 'logica rusă' a operaţiunii algeriene. 'În fond, ruşii au eradicat unele din cele mai violente grupări teroriste din lume', a insistat Frederic Gallois evocând acţiunile antiislamiste ruse la un teatru din Moscova şi la şcoala din Beslan.

Potrivit lui Eric Denece, specialist în domeniul serviciilor secrete la Centrul francez de cercetare privind informaţiile /Cf2R/, în principiu, Algerul nu se opune negocierilor. În dosarul diplomaţilor capturaţi la Gao în aprilie anul trecut, până săptămâna trecută Algeria a mers pe calea negocierilor cu grupările islamiste, scrie specialistul francez într-un comunicat transmis AFP.

'Poziţia sa a evoluat însă în doar câteva zile, drept urmare a ruperii negocierilor' în amintitul caz, iar luarea de ostatici la In Amenas 'a convins Algerul să reia lupta împotriva teroriştilor', conform aceleiaşi surse.

Nu se poate vorbi despre incompetenţă în cazul algerienilor. Forţele lor speciale au intervenit în Ciad, în Niger, în Mali, în Mauritania şi în Libia pentru a neutraliza bande armate ale Grupării salafiste pentru predică şi luptă /GSPC/, care a trecut recent sub conducerea organizaţiei Al-Qaida în Maghrebul islamic /AQMI/, a insistat cercetătorul francez. Forţele algeriene au desfăşurat 3.000 de militari în sudul ţării pentru a lansa o operaţiune de eliberare a respectivilor diplomaţi, notează Eric Denece.

Armata, jandarmeria, securitatea naţională şi serviciile de informaţii în Algeria dispun de 'unităţi de comando sau antiteroriste' precum Grupul de intervenţie special /GIS/, înfiinţat în 1987 după modelul GIGN şi care este antrenat de instructori occidentali. Fără a beneficia de 'tehnica forţelor speciale occidentale, aceste unităţi au 'o foarte bună experienţă' şi dispun de echipamente moderne, a mai spus expertul francez.

Există însă multe semne de întrebare privind securitatea obiectivului care a fost atacat de islamişti în Sahara algeriană. Comandoul a lansat o operaţiune într-o zonă ultrasecurizată în Algeria, dar care este vizată frecvent de combatanţi islamişti, a sintetizat Jean-Luc Marret, un specialist în studii strategice.







Românul şi doi filipinezi, angajaţi ai companiei nipone JGC, din Algeria se află în siguranţă(Kyodo, AFP)

Tokyo, 18 ian /Agerpres/ - Un român şi doi filipinezi angajaţi ai companiei nipone JGC care operează pe platforma petrolieră din Algeria vizată de islamişti se află în siguranţă, a anunţat vineri compania japoneză, informează Kyodo şi AFP.

În total, JGC are 78 de angajaţi în Algeria, dintre care 17 japonezi. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi 61 de angajaţi străini, doar despre cei trei (românul şi cei doi filipinezi) a fost confirmat faptul că s-ar afla în siguranţă, în timp ce situaţia celorlaţi 58 rămâne încă necunoscută.

Compania niponă a precizat că a reuşit să intre în contact cu doar trei dintre cei 17 salariaţi japonezi din Algeria. 'În privinţa celorlalţi 14, există informaţii contradictorii şi nu putem să le confirmăm situaţia', a precizat un purtător de cuvânt al JGC.

Ca represalii la intervenţia militară a Franţei în Mali, extremişti islamişti înarmaţi au atacat miercuri un complex petrolier din estul Algeriei, administrat de grupul britanic BP, norvegian Statoil şi algerian Sonatrach, şi au luat zeci de ostatici.