marți, 22 iunie 2010

INUNDATII... GRATIS!




Aproximativ 30 de localităţi, din care patru oraşe, din judeţul Caraş-Severin au fost afectate de inundaţiile care au avut loc în perioada 15 mai - 1 iunie, valoarea pagubelor ridicându-se la 44,2 milioane lei.
'Speranţa stă în bugetele ministerelor, respectiv ale Mediului şi Pădurilor şi Administraţiei şi Internelor, având în vedere că Fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului este epuizat. Pagubele sunt destul de mari, însă sperăm că finanţarea pentru lucrările de amenajare a mai multor cursuri de apă de pe teritoriul judeţului Caraş-Severin va fi urgentată, dat fiind faptul că există, în momentul de faţă, în cea mai mare parte, întocmite studiile de fezabilitate', a precizat prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea.
Cele mai mari pagube, raportate marţi în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, s-au înregistrat, în perioada amintită, la Anina, Moldova Nouă şi Bocşa.
În total, au fost afectate 43 de case, 37 de gospodării şi anexe, trei poduri, 28 de podeţe, 73 de fântâni, precum şi aproape 5 kilometri de eroziuni de mal. Nu au fost înregistrate victime omeneşti, dar au fost pierdute 37 de animale.
Fenomene hidro-meteorologice s-au înregistrat şi după data de 1 iunie, însă valoarea pagubelor produse în urma acestora urmează să fie stabilită în perioada următoare.
Aici intră pagubele care au avut loc la Vârciorova, unde două biserici au fost decopertate de vânt, ca de altfel şi căminul cultural, dispensarul, şcolile, dar şi peste 60 de case.
În şedinţa de marţi 22 iunie a Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, Prefectul judeţului, Octavian Ţunea s-a arătat sceptic cu privire la primirea banilor necesari , afirmând că fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului este 0, iar rectificarea din luna iulie are şanse să fie negativă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu