miercuri, 22 august 2012
Spioni străini sunt implicaţi în atacurile din interior împotriva forţelor coaliţiei din Afganistan
Kabul, 22 aug /Agerpres/ - Guvernul afgan a atribuit atacurile comise împotriva forţelor internaţionale 'infiltrării agenţiilor de spionaj străine', informează Associated Press.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei afgane Aimal Faizi a declarat reporterilor, miercuri, că servicii străine de informaţii, inclusiv din ţările vecine, sunt implicate în majoritatea atacurilor.
În trecut, agenţiile de informaţii din Iran şi Pakistan au fost acuzate că au permis insurgenţilor afgani să destabilizeze ţara. Faizi a afirmat că oficiali afgani din domeniul securităţii au promis miercuri întărirea procesului de verificare pentru recruţii din armată şi poliţie, pentru a ajuta la prevenirea atacurilor.
Totodată, Aimal Faizi a afirmat că preşedintele afgan Hamid Karzai se întâlneşte miercuri cu comandantul NATO, generalul John Allen, pentru a discuta această problemă. Potrivit NATO, în acest an s-au înregistrat 32 de atacuri din interior împotriva forţelor coaliţiei din Afganistan, ce s-au soldat cu 40 de morţi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu