joi, 9 august 2012
Cristina Liberis a fost numită News Manager la Kanal D
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Cristina Liberis, un cunoscut jurnalist, realizator de ştiri şi reporter de război, s-a alăturat echipei Ştirilor Kanal D, în calitate de News Manager, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
"Oferta făcută de Kanal D de a prelua departamentul de Ştiri este pentru mine o provocare: să poţi menţine pe primele locuri în audienţă o televiziune care are o cu totul altă viziune asupra ştirilor şi să urci în actuala poziţie depăşind posturi cu vechime în audiovizualul românesc nu e uşor, dar nici imposibil (...)", a declarat Cristina Liberis.
Potrivit comunicatului, unul dintre motivele care au făcut-o pe Cristina Liberis să se alăture echipei Ştirilor Kanal D este "şi viziunea diferită promovată de Ştirile Kanal D, mai apropiată de oameni, pozitivă şi detaşată din punct de vedere al luptelor şi partizanatelor politice".
"Piaţa audiovizuală din România este una dintre cele mai dezvoltate din Europa Centrală şi de Est. Avem peste 700 de posturi de televiziune şi alte sute de posturi de radio. Este destul de greu să faci faţă unei asemenea concurenţe, mai ales pe timp de criză", spune Cristina Liberis, precizând că, în ultimii ani, "plutonul" primelor 10 staţii TV care au susţinut ştacheta audienţei cât mai sus a fost oarecum acelaşi.
Cristina Liberis are o experienţă de două decenii în domeniul ştirilor TV şi al reportajelor realizate în teatrele de război. Timp de 10 ani, Cristina Liberis a fost corespondent special în zone de conflict precum Irak, Afganistan, Iran, Turcia, Spania, Iugoslavia, Israel. Ea a lucrat ca reporter la Soti TV, prima televiziune privată din România, şi a fost prezentator al ştirilor şi producător la Antena 1. A intrat în echipa TVR unde a fost prezentator, moderator, corespondent special, producător executiv al Departamentului de Ştiri. Ulterior, a lucrat la Realitatea TV, ca Senior Editor al Departamentului de Ştiri Externe.
Cristina Liberis a realizat o serie de interviuri cu personalităţi ale lumii. Timp de şase ani a fost coordonator media pentru o serie de campanii sociale, colaborând cu organizaţii precum Salvaţi Copiii, UNICEF, Crucea Roşie şi UNESCO. Este iniţiatoarea proiectului "Copiii războiului", în vederea ajutorării copiilor aflaţi în zonele de conflict.
Televiziunea Kanal D este operată în România de Dogan Media International SA, subsidiară a grupului Dogan Yayin Holding (DYH), care este lider pe piaţa de media din Turcia.
Dogan a intrat pe piaţa de televiziune din România în ianuarie 2007, când televiziunea Kanal D a primit licenţă audiovizuală de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Kanal D a început să emită din februarie 2007.
În prezent, acţiunile Kanal D în România sunt deţinute în proporţie de aproape 17% de grupul media elveţian Ringier.
Etichete:
afganistan,
CRISTINA LIBERIS,
CRUCEA ROSIE,
IRAN,
IRAQ,
KANAL D,
NEWS MANAGER
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu