miercuri, 22 august 2012
Manifestaţii anti şi pro-Băsescu: peste 400 de persoane la Universitate, câteva zeci la Guvern
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Peste 400 de persoane participă marţi seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, la un miting anti-Băsescu, în timp ce în Piaţa Victoriei, în apropiere de sediul Executivului, câteva zeci de oameni scandează contra guvernului şi a premierului Victor Ponta.
Cei de la Universitate, adunaţi pe trotuarul dinspre Teatrul Naţional, protestează de la ora 14.00, după anunţarea deciziei Curţii Constiţionale (CC) prin care a fost invalidat referendumul de demitere a lui Băsescu. O parte a lor au manifestat, încă de dimineaţă, în faţa sediului CC, după care s-au mutat la Universitate.
Oamenii agită steaguri tricolore, scandează contra lui Traian Băsescu şi afişează pancarte cu mesaje ca "Tu nu mă reprezinţi, eu nu te vreau", "Noi nu te mai vrem preşedinte", "Jos golanul!", "Ruşine, CCR!", "Băsescu, vino aici, să coabităm împreună!" sau "Băsescu, groparul României şi al democraţiei".
Unii protestatari susţin că au manifestat la Universitate încă din ianuarie, când manifestaţiile anti-Băsescu au avut ca pretext scandalul Arafat-Legea sănătăţii. "Nu o să mai plecăm din Piaţa Universităţii decât în momentul în care Traian Băsescu va alege să-şi dea demisia, aşa cum a hotărât poporul la referendum", a spus unul dintre protestatari.
În Piaţa Victoriei, susţinătorii lui Băsescu scandează numele preşedintelui suspendat şi cer demisia guvernului, prin scandări ca "Guvern mincinos, jos, jos, jos!". Pe pancartele aduse la manifestaţie sunt scrise mesaje printre care "Traiane, scapă-ne de bolşevici!", "We love you, Băse!", "Ponta, demisia!" şi " Mr. Ponta: Copy-Paste ?DEMOCRAY?".
"Suntem aici încă de la suspendarea lui Traian Băsescu. Am venit aproape în fiecare seară, pentru a susţine democraţia din această ţară", a declarat una dintre persoanele aflate în Piaţa Victoriei.
Potrivit Jandarmeriei, la cele două manifestaţii nu s-au înregistrat incidente.
Peste 60 de persoane protestează, marţi seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, într-un miting spontan, şi scandează "Jos Băsescu? şi "Băsescu şi CCR, aceeaşi mizerie", după decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Protestatarii s-au adunat, marţi seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca având asupra lor steaguri tricolore şi afişe pe care scrie "Jos piratul mincinos", "Jos Băsescu", "Băsescu în puşcărie", "Băsescu, judecata lui Dumnezeu e dreaptă şi Iadul te aşteaptă", "Băsescu - dictator". Manifestanţii din Piaţa Unirii, scandează "Jos Băsescu?, "Clujule, trezeşte-te!", "Băsescu nu uita, România nu-i a ta", "Ăsta nu e preşedinte, că de 7 ani ne minte", "România, stat poliţienesc", "Veniţi cu noi", "Băsescu, mai rău ca Ceauşescu", "Noi am votat, voi ne-aţi furat" şi "Băsescu şi CCR, aceeaşi mizerie".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că manifestaţiile celor nemulţumiţi de decizia Curţii Constituţionale nu sunt massive, deocamdată, dar sunt "curat spontane", el arătând că aceşti oameni au tot dreptul şi tot interesul să se manifeste public.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu