vineri, 17 august 2012
Cel puţin 30 de morţi în violenţe izbucnite la o mină de platină din Africa de Sud
Pretoria, 17 aug /Agerpres/ - Peste 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în confruntări ce au avut loc joi între grevişti şi poliţişti la mina de platină Lonmin din Marikana /nord-vestul Africii de Sud/, a anunţat vineri ministrul poliţiei Nathi Mthethwa, citat de France Presse. Un bilanţ precedent furnizat de serviciile de intervenţie regionale vorbea de 25 de morţi.
Chestionat de un post de radio, ministrul a adăugat: 'Numeroase persoane au fost rănite, iar numărul /morţilor/ continuă să crească'. Aceste decese se adaugă altor zece survenite în violenţe între sindicate ce au avut loc începând de duminică la această unitate minieră, unde mai multe sute de grevişti reclamă creşteri salariale semnificative.
Poliţia a deschis focul joi după-amiază asupra unui grup de mineri înarmaţi cu macete, cu bâte şi bare din fier, care refuzau să se disperseze după ce primiseră un ultimatum din partea conducerii minei prin care li se recomanda să îşi reia activitatea, în caz contrar riscând concedierea.
În ceea ce îl priveşte, Ministrul Mthethwa şi-a exprimat regretul faţă de această explozie de violenţă, explicând că forţele de ordine au negociat vreme de trei zile cu greviştii. 'Nu trebuia să se ajungă aici. Am insistat întotdeauna asupra faptului că avem legi în această ţară care le permit oamenilor să facă grevă, să se reunească pentru a manifesta, şi cred că oamenii nu ar trebui să ignore aceşti piloni ai sistemului nostru /.../ este o situaţie groaznică pentru toată lumea'.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei Dennis Adriao a afirmat că forţele de ordine nu au avut de ales. 'Poliţia a fost atacată de grupul de grevişti, care a recurs la diverse arme, inclusiv arme de foc. Poliţiştii, pentru a-şi proteja viaţa în situaţie de legitimă apărare, au fost obligaţi să răspundă în forţă', a subliniat el.
Preşedintele Jacob Zuma, citat de Reuters, a declarat că este 'şocat şi dezamăgit' de ceea ce s-a întâmplat şi ce pare a fi una dintre cele mai sângeroase operaţiuni poliţieneşti de la sfârşitul dominaţiei minorităţii albe în 1994 în cea mai mare economie africană. 'Am instruit agenţiile de impunere a legii să facă tot posibilul pentru a ţine situaţia sub control şi a-i aduce pe cei responsabili de violenţe în faţa legii', a spus şeful statului, într-un comunicat.
Preţurile la platină la nivel global au crescut cu până la 30 de dolari pe uncie - mai mult de 2 procente - pe fondul violenţelor ce au intrat în cea de-a şasea zi în ţara ce deţine 80 la sută din rezervele cunoscute ale acestei resurse naturale preţioase.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu