UNDEVA... ÎN ZABUL, AFGANISTAN

Plutonier-major Lucian IRIMIA

Militarul este un om hotărât, dârz şi curajos. Aflat în misiune, el ştie tot timpul ce are de făcut şi este conştient, încă de la început, ce pericole îşi asumă. Poate seara târziu, după ce misiunea din acea zi s-a sfârşit, gândurile sale zboară rapid către casă, către cei dragi. Patrula camarazilor O misiune externă, chiar în acelaşi teatru de operaţii, implică toată fiinţa unui militar. Acesta s-a pregătit temeinic în ţară. În poligoane, tabere, aplicaţii a fost atent la toate procedurile ce le va executa în misiunea de şase luni. Impactul cu Afganistanul este de fiecare dată altul, pentru că acest teatru de operaţii este tot timpul în schimbare. Aşa că, pe parcursul celor şase luni atenţia, curajul, hotărârea sau determinarea sunt atuuri în lupta cu rutina sau cu insurgenţii. Una din principalele activităţi pe care le desfăşoară aici, în provincia Zabul este executarea patrulelor. Dimineaţa devreme s-a plecat în misiune. Cască, vestă, armă, muniţie şi ... la drum. La pregătirea misiunii s-au specificat tot ce era necesar. Pentru câteva ore, militarul s-a aflat acolo, unde pericolul se simte în orice clipă. Nu a avut timp să se gândească la nimic altceva decât la misiune, poate doar la familie şi la Dumnezeu, atunci când preotul a dat binecuvântarea. Aici, în Afganistan, este importantă misiunea, patrula şi camarazii. Cârcotaşii răi ar spune că este un robot, dar aici nu ai cum să fii aşa ceva. Ochii sufletului văd multe... Militarul a parcurs pe jos sau îmbarcat în MRAP-uri, kilometri după kilometri. Mâna a fost tot timpul încleştată pe armă. Soarele a reuşit să devină la fel de periculos, ca un blestemat de IED (dispozitiv exploziv improvizat). Praf, căldură, atenţie sporită. Pe drumul ce unii îi spun autostradă, el a fost cu camarazii lui şi Dumnezeu deasupra. A păşit atent la fiecare mişcare, piatră, pasăre, animal sau copac. Maşinile acelea împopoţonate, cum doar în Afganistan vezi, treceau pe lângă el şi ai lui. Unii îi făceau din mână, alţii ... Degetul era tot timpul pe trăgaci. S-a oprit. A învăţat detaliile zonei de patrulare. MRAP-ul a venit uşor în spatele lui. Gunner-ul din turelă a strigat. Toţi s-au oprit. Comandantul patrulei a trimis doi militari să verifice. Nimic suspect. Patrula şi-a continuat misiunea. Soarele ardea. Transpiraţia curgea deja de sub cască. Cămaşa şi tricoul erau ude sub vesta antiglonţ. Simţea cruciuliţa de la piept ce se lipise de piele. Dumnezeu este cu noi! Din când în când, apa rece din camelback aducea acea prospeţime necesară. Păşea uşor în spatele camaradului ce folosea detectorul de metale. De nicăieri au apărut copii. Vroiau orice. Apă, fructe, dulciuri. Un copil a aruncat cu o piatră. El s-a ferit. A privit spre el şi a zâmbit uşor. Însă, mâna a rămas încleştată pe armă. Era atent la orice detaliu. Un alt pui de afgan s-a apropiat de el. "Offfff! Priveşte, ăsta mic seamănă cu băiatul meu, aceeaşi ochi...", a spus el. "Ia o bomboană!" Afganul cel mic o luat-o rapid şi s-a depărtat. S-a întors şi a vrut apă. "Ia, copile!" I-a dat o sticlă de apă şi l-a mângâiat pe creştet. Gândul i-a zburat preţ de miimi de secundă acasă. "Oare copilul meu ce face? Pe el cine îl mângâie pe creştet? Nimeni, pentru că tatăl lui este aici, departe de el. Şi este supărat pe tati deoarece, iar l-a lăsat doar cu mami pentru şase luni." O lacrimă s-a scurs pe sub ochelarii balistici. Soarele afgan a avut grijă să o soarbă repede. Gândurile au zburat rapid. Patrula a mers mai departe... El, militarul, era alături de camarazii lui. Atenţi au continuat deplasarea. Militarul s-a oprit pentru un moment şi a privit prin binoclu. "La naiba, ce sunt cu firele acelea ce ies din pământ?" şi-a spus el. Un fior rece i-a trecut prin coloana vertebrală. A dat semnalul şi patrula a îngheţat. Toţi au privit în aceeaşi direcţie. "E clar, este un IED!" au fost toţi de acord. Imediat s-au aplicat procedurile. Fiecare şi-a ocupat poziţia. Armele erau pregătite, cu glonţ pe ţeavă. Oricând se putea întâmpla ceva. Turelele cu mitralierele de pe MRAP-uri, gata de acţiune, cercetau zona. Adrenalina se simţea în aer. Copii au vrut să se apropie. Vocea lui, devenită gravă, i-a trimis la distanţă. Se simţea suspansul. Maşinile civile au fost oprite. S-a format imediat o zonă de siguranţă. Timpul trecea greu... Privirile camarazilor se întrepătrundeau la fiecare secundă. Erau atenţi. Orice mişcare suspectă era analizată rapid. Degetele erau pe trăgace. "Să îndrăznească numai", s-a auzit din spate. A apărut echipa EOD şi... iar proceduri. Minutele s-au scurs încet. Un semnal şi buuuuummmmm! s-a auzit explozia. Un crater a apărut lângă sosea. "Ce s-ar fi întâmplat dacă...", s-au gândit militarii. Misiunea a continuat cu aceeaşi atenţie, curaj şi determinare. După un timp, camarazii au primit ordin de îmbarcare cu direcţia bază, adică casa lor pentru şase luni. Veşti din căsuţa lui Militarii au ajuns în bază. Totul a fost verificat, raportat şi s-a trecut la odihnă. Armele au fost curăţate. După duş reconfortant şi o masă copioasă, toţi s-au îndreptat către camerele lor. Însă, internetul nu funcţiona. Vântul puternic şi praful a deranjat antena tv satelit. "Mamă... tehnica asta!" spuneau, printre dinţi, militarii veniţi din patrulă. Imediat a început operaţiunea "Antena". Toţi se învârteau în jurul ei. Nervi..., dar a apărut un televizor, un receiver de satelit şi doi, trei militari mai îndemânatici au reuşit să prindă canalele TVR şi Protv Internaţional. "Deh... veşti de acasă!" Internetul, însă... se lăsa aşteptat. Unii dintre camarazi s-au culcat. Oboseala de peste zi şi-a spus cuvântul. Alţii ...mai aşteptau. Departe de cei dragi, în camera lui, militarul avea propriile lupte. Una este cea din exterior în praful afgan, iar cealaltă cu sentimentele lui. El, militarul, s-a aşezat în pat. Somnul încă nu vroia să vină. Colegul său de cameră a adormit deja. Aerul condiţionat mormăia liniştit. Gândurile au zburat spre ţară. "Ce fac oare ai mei, acum?" s-a gândit militarul privind tavanul prăfuit. "Copilul a venit de la joacă? Oare ce bunătăţi a mai gătit soţia? Mama săraca... sigur se roagă la ora asta? Sunt sigur prezent,acolo, în rugăciunile ei! Poate tocmai asta ne-a protejat azi pe noi!" Laptop-ul a indicat că era internet. A lăsat gândurile şi s-a îndreptat repede spre el. Soţia şi copilul erau acolo, în faţa calculatorului. A aflat ultimele veşti din căsuţa sa, din România lui dragă. Lupta cu sentimentele este grea. Dragoste, dor, uneori lacrimi. Restul este... intimitatea lui, unde nu avem voie să călcăm. Luna era de mult pe cerul înstelat al Afganistanului. O altă zi s-a scurs. După ce a terminat de vorbit cu ai săi, a închis calculatorul şi s-a culcat în pat. O lacrimă de dor s-a scurs uşor pe obraz. Gândurile îi rămân în cameră, lângă pozele cu cei dragi şi laptop. El, militarul are pregătite casca, arma şi vesta antiglonţ pentru o nouă misiune.