vineri, 24 august 2012

POMPIERI ÎN COMPETIŢIE

În perioada 13-15.08.2012, a fost organizată şi s-a desfăşurat în municipiul Suceava, etapa naţională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, ediţia 2012. Dacă la servicii private pentru situaţii de urgenţă, judeţul nostru nu a avut nici un echipaj participant, la servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă, judeţul Caraş-Severin a fost reprezentat de serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al localităţii Tîrnova, alături de reprezentante din judeţele Suceava, Iaşi, Timiş, Argeş, Harghita şi Tulcea. În urma probelor de concurs desfăşurate (,,Pista de îndemânare şi viteză”, ,,Ştafeta 4X100m”, ,,Dispozitivul de intervenţie”) clasamentul pentru primele trei locuri a arătat astfel: Locul I - SVS U al comunei Brodina, judeţul Suceava; Locul II - SVSU al comunei Lespezi, judeţul Iaşi; Locul III - SVSU al comunei Giroc, judeţul Timiş. Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Tîrnova din judeţul Caraş-Severin a ocupat un onorabil loc 7, fiind de apreciat şi faptul că au participat pentru prima dată la un astfel de nivel. Cu această ocazie evidenţiem implicarea autorităţii locale din comuna Tîrnova şi aducem mulţumiri personalului angrenat în pregătirea lotului şi asigurarea participării la această frumoasă competiţie. În final, felicităm toţi participanţii la această competiţie, sperând ca la anul să avem o participare mult mai bună, deoarece aceste concursuri constituie un benefic schimb de experienţă între pompieri, dar şi un prilej de legare a unor confruntări trainice şi durabile. SUBOFIŢER OPERATIV PRINCIPAL I SPPEPP Plutonier Eugen URZICEANU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu