vineri, 20 ianuarie 2012

Românii au ieşit în stradă şi la Viena


Viena, 20 ian - Corespondentul Agerpres, Smaranda Câmpeanu, transmite: Aproximativ 60 de români s-au adunat joi în faţa Ambasadei României de la Viena, fluturând drapelul naţional şi demonstrând în semn de solidaritate faţă de protestele din ţară.
'Dorim să ne arătăm solidaritatea faţă de românii din ţară întrucât şi noi avem familii în România. Cerem demisia preşedintelui şi organizarea de alegeri anticipate', a afirmat o participantă la manifestaţii.
Participanţii, în marea majoritate studenţi, au protestat paşnic timp de o oră. Ei au ieşit în stradă în urma mesajelor circulate pe diverse reţele de socializare şi forumuri, printre acestea şi comunitatea RomâniiDinViena.ro.

SUA au făcut joi un apel la manifestanţi şi la autorităţile române să 'se abţină' de la orice 'violenţă', în contextul în care populaţia îşi exprimă de o săptămâna nemulţumirea faţă de condiţiile grele de viaţă şi faţă de o clasă politică acuzată de corupţie, transmite AFP. 'Avem ţări în România şi în lume care se găsesc în faţa unor reacţii populare provocate de anumite măsuri de austeritate pe care guvernele au trebuit să le ia în faţa crizei financiare', a declarat Victoria Nuland, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane. 'Susţinem dreptul persoanelor din lumea întreagă de a protesta şi de a-şi exprima punctul de vedere în mod paşnic, dar facem apel atât la manifestanţi cât şi la autorităţi să se abţină de la orice violenţă', a adăugat oficialul american în timpul briefing-ului de presă zilnic.

Rar se întâmplă ca românii să fie văzuţi drept un popor aprig la mânie, însă lucrurile s-ar putea schimba după ce ţara a fost cuprinsă de proteste de stradă care nu par să se apropie de sfârşit, scrie publicaţia britanică The Economist, într-un articol apărut joi pe site-ul său. Nu mai puţin de 10.000 de oameni şi-au continuat protestele în 60 de oraşe din întreaga ţară, cerând alegeri anticipate şi demisia lui Băsescu. Mai mulţi manifestanţi le-au declarat jurnaliştilor că tratamentul care i-a fost aplicat lui Arafat a fost doar 'scânteia' care a declanşat protestele, dar că furia lor este mult mai profundă. Manifestanţii au o arie amplă de nemulţumiri, de la sărăcie la efectul măsurilor de austeritate legate de un program al FMI şi până la o creştere incoerentă a impozitelor. Unii chiar au cerut întoarcerea României la monarhie.
La mişcarea de protest participă un amestec ciudat de studenţi, pensionari şi săraci. Până acum protestatarii s-au ţinut deoparte de orice fel de afiliere politică, mai scrie The Economist, amintind că reprezentanţi ai opoziţiei care s-au aventurat în Piaţa Universităţii, inima protestelor, au avut parte de o primire rece. Protestele marchează 'startul campaniei electorale', spune Sorin Ioniţă, analist la Expert Forum. Traian Băsescu, al cărui mandat expiră în 2014, s-ar putea vedea în postura de a conlucra cu un premier mai puţin docil decât Emil Boc, comentează The Economist. Concluzia publicaţiei britanice este aceea că, deşi poate naviga pe apele învolburate ale prezentului, fostul căpitan de navă trebuie să se aştepte la furtuni pe viitor.

O nouă serie de proteste a avut loc, joi, în Bucureşti şi în întreaga ţară, cele mai importante fiind cele din Capitală - mitingul organizat de Uniunea Social Liberală la Arcul de Triumf şi cel din Piaţa Universităţii, unde manifestanţii au scandat lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale pentru a şaptea zi consecutiv.
Mii de oameni au ieşit din nou în stradă şi au cerut demisia actualei puteri, manifestând paşnic, fără incidente. Pe seară însă, din nou, au avut loc ciocniri violente între manifestanţi şi jandarmi.
Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor Ioan Dascălu a declarat că Jandarmeria şi Poliţia nu vor interveni în forţă cât timp persoanele aflate în Piaţa Universităţii se manifestă paşnic şi civilizat. În jurul orei 23,00 însă, manifestanţii au fost împrăştiaţi din piaţă, jandarmii împânzind perimetrul timp în care protestatarii scandau 'Nu plecăm'.
Protestatarii care rămăseseră în Piaţa Universităţii au blocat cu garduri carosabilul, dar imediat au fost prinşi între cele patru cordoane de forţe de ordine - de la Intercontinental şi la sensul giratoriu cu bd. Elisabeta. Dispozitivele de forţe de ordine au înaintat treptat spre Piaţa Romană, manifestanţii scandând 'Ruşine să vă fie' şi 'De ce, de ce, de ce ne provocaţi'.
Tot joi, un moment mai delicat a fost cel în care manifestanţii de la mitingul USL s-au alăturat celor din Piaţa Universităţii. Grupul compact de peste o mie de persoane venite dinspre Piaţa Victoriei pe bd. Magheru s-a alăturat manifestanţilor de la Universitate, după ce poliţia a încercat să-i împiedice să pătrundă în zonă.
Manifestanţii au blocat însă carosabilul şi s-au alăturat celor aproximativ 700 de persoane, potrivit estimărilor oficiale, aflate deja în Piaţă. De altfel, protestatarii au aşezat pe jos steaguri tricolore pentru a împiedica jandarmii să păşească în zonă.
După mai multe zile în care, deşi erau manifestanţi în zonă, prin Piaţa Universităţii s-a putut circula, iar traficul a decurs normal, joi seară, din nou, oamenii au ocupat carosabilul unde s-au prins într-o horă, în mijlocul ei fluturând steaguri tricolore.
Nici frigul de afară nu i-a împiedicat să plece, deşi e ianuarie, iar în ultimele zile temperatura la Bucureşti a scăzut, protestatarii continuând să scandeze 'Demisia', 'Libertate', 'Vrem o ţară ca afară'', ''Nu confiscaţi Piaţa Universităţii'', ''Suntem prizonierii inconştienţei voastre'', 'Plecaţi şi ne lăsaţi', 'Anticipate'.
După ora 22,00, numărul protestatarilor din Piaţa Universităţii a început să scadă, având în vedere că mulţi dintre cei ajunşi în zonă de la mitingul organizat de USL au început să plece spre localităţile lor de reşedinţă.
Oamenii susţin că au ieşit în stradă pentru că nu mai suportă 'nedreptăţile' care se întâmplă în România, pentru că vor demisia preşedintelui, a primului-ministru şi a Guvernului, pentru că nu au locuri de muncă, pentru că trăiesc foarte greu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, două persoane fuseseră reţinute, până la ora 20,00, pentru port de arme albe, iar alte trei pentru că aveau asupra lor sticle incendiare.
În zona fântânii de la Universitate, un grup de aproape 200 de suporteri ai echipelor de fotbal bucureştene au cântat şi au scandat diverse lozinci, atmosfera fiind întreţinută cu ajutorul vuvuzelelor şi al fluierelor.
În cursul zilei de joi, românii au ieşit în stradă nu numai în România, ci şi la Londra, fluturând drapelul naţional şi demonstrând în semn de solidaritate cu protestele din ţară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu