CHIŞINĂU, Ianuarie 16, 2012 – Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectură finală proiectul de lege privind instituirea crucii comemorative „Participant la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1991-1992)”.
Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a prezentat documentul în cauză duminică, 15 ianuarie, în şedinţa plenară a legislativului. Distincţia va fi conferită cu ocazia celor 20 de ani de la începutul conflictului armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei R. Moldova şi va fi înmînată în semn de apreciere a contribuţiei pentru apărarea integrităţii ţării.
De menţionat că pentru confecţionarea distincţiei nominalizate, a legitimaţiei şi a cutiei capitonate aferente acesteia, din fondul de rezervă al Guvernului vor fi alocate aproximativ 5 mln. 320 mii lei. Crucea comemorativă va fi acordată celor circa 28 mii de participanţi la acţiunile de luptă. Distincţia va fi oferită militarilor aflaţi în serviciul activ, rezerviştilor chemaţi la concentrare, voluntarilor şi colaboratorilor organelor afacerilor interne. Totodată, crucea comemorativă va fi înmînată colaboratorilor securităţii statului, sistemului penitenciar, incluşi în efectivul unităţilor militare şi structurilor speciale aflate pe poziţii de luptă, dar şi celor delegaţi în aceste unităţi pentru îndeplinirea unor misiuni speciale în scopul eficienţei acţiunilor de luptă.
Crucea comemorativă „Participant la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1991-1992)” se confecţionează din tombac patinat de culoare cenuşie. Aceasta reprezintă o cruce cu braţele egale emailate alb, avînd extremităţile labate în unghi, înscrisă într-un cerc imaginar cu diametrul de 35 mm. Crucea are în centru un medalion rotund emailat alb, înconjurat de o cunună de stejar, cuprinzînd compoziţia aurită a Stemei de Stat a Republicii Moldova, păstrînd cromatica originală a stemei doar în scutul central (tăiat, roşu şi albastru, cu un cap de bour broşînd, însoţit între coarne de o stea cu opt raze, jos în dextra de o roză heraldică, iar jos în senestră de o semilună conturnată.
În conflictul armat din 1991 - 1992, au participat circa 29 mii de persoane, dintre care 286 au decedat, iar alte 284 au rămas invalizi de gradele I, II şi III. În Armata Naţională activează în prezent 64 de veterani ai conflictului armat pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei R. Moldova.
La 2 martie se împlinesc 20 de ani de la conflictul armat de pe Nistru. Ziua de 2 martie a fost proclamată Ziua Memoriei de către legislativul ţării în anul 2011.
Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Alexandru JOSAN, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079707243
Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu