vineri, 20 ianuarie 2012

Act terorist în Irlanda de Nord; două explozii au zguduit centrul Londonderry


Belfast, 20 ian /Agerpres/ - Două deflagraţii puternice s-au produs în acelaşi timp în apropiere de o instituţie a statului şi, respectiv, de un centru turistic, din oraşul Londonderry (sau Derry), transmite vineri BBC Online.

Poliţia a calificat cele întâmplate drept un atac terorist, precizând că este vorba de două dispozitive explozive detonate lângă Departamentul de servicii de sănătate şi sociale şi un centru turistic.

S-a reuşit, potrivit acesteia, evitarea victimelor umane doar datorită faptului că forţele de ordine primiseră, în prealabil, un avertisment telefonic în acest sens de la un anonim, ceea ce a făcut posibilă evacuarea la timp a tuturor persoanelor din zonă.

Locurile unde s-au produs exploziile se află la o distanţă de zece minute de mers pe jos unul de altul.

Încă niciuna din organizaţiile extremiste nu şi-a asumat responsabilitatea pentru respectivul atac. Londonderry este cunoscut pentru sentimentele sale naţionaliste radicale. Cei mai mulţi locuitori doresc reunificarea celor două Irlande şi deci ieşirea Irlandei de Nord din componenţa Regatului Unit.

Cu câteva zile în urmă, forţele de securitate britanice au dejucat un atentat la Ulster. O bombă puternică fusese amplasată în apropierea şcolii catolice Sf. Tereza, în vestul Belfastului. Geniştii au reuşit la timp s-o dezamorseze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu