joi, 5 ianuarie 2012

Talibanii pakistanezi revendică răpirea şi uciderea a 16 paramilitari


ISLAMABAD (MEDIAFAX) Cadavrele a 16 paramilitari răpiţi şi împuşcaţi au fost găsite joi în nord-vestul Pakistanului, bastionul rebeliunii conduse de talibani, au anunţat mai mulţi oficiali din cadrul serviciilor locale de securitate, citaţi de AFP.
Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TTP), aflată în război cu Guvernul de la Islamabad din cauza alianţei acestuia cu Statele Unite, a revendicat aceste răpiri şi asasinate, într-o declaraţie pentru AFP.
Cadavrele ciuruite de gloanţe au fost găsite în regiunea Shawa, în districtul tribal Waziristanul de Nord, principalul refugiu al TTP.
"Şaisprezece membri ai Frontier Corps (paramilitari, n.red.) au fost ucişi la Shawa. Autorităţile locale au fost cele care au găsit cadavrele", a declarat pentru AFP comandantul Frontier Corps, Ali Sher Mehsud. "Toate cadavrele prezintă urme de gloanţe", a adăugat el.
Un oficial local din cadrul serviciilor de informaţii a confirmat bilanţul şi aceste detalii pentru AFP.
Un purtător de cuvânt al TTP, Ehsanullah Ehsan, a revendicat răpirea şi uciderea paramilitarilor afirmând că obiectivul a fost răzbunarea morţii unui comandant rebel ucis recent de forţele de securitate.
Zonele tribale din nord-vest, la graniţa cu Afganistanul, sunt bastionul talibanilor pakistanezi, un sanctuar al aliaţilor lor din cadrul Al-Qaida şi o importantă bază din spatele frontului pentru talibanii afgani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu