Damasc, 12 dec /Agerpres/ - Două atentate cu bombă au fost comise miercuri în centrul Damascului şi într-o suburbie a capitalei siriene, provocând moartea unei persoane şi rănirea mai multor persoane, a anunţat SANA, preluată de Xinhua şi AFP.
Două bombe au explodat simultan într-o parcare a Palatului de Justiţie, situat în cartierul Qanawat din Damasc. O persoană a fost rănită şi s-au înregistrat importante pagube materiale.
Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi cinci au fost rănite în urma exploziei a două bombe, tot miercuri, în cartierul Jaramana, cu populaţie majoritar druză şi creştină.
În ultimele din cele aproape 21 de luni de la declanşarea insurecţiei împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, la Damasc se produc aproape zilnic asemenea acţiuni teroriste.
Recent, forţele proguvernamentale au părăsit mari cazărmi de pe teritoriul Siriei concentrându-şi atenţia asupra Damascului şi a împrejurimilor capitalei siriene.
În plan politic, Grupul 'Prietenii poporului sirian' recunoaşte Coaliţia siriană de opoziţie drept reprezentant legitim al Siriei, se menţionează într-un proiect de declaraţie finală elaborat cu ocazia reuniunii organizate miercuri la Marrakech, citează AFP şi Reuters.
Semnatarii documentului avertizează regimul preşedintelui Bashar al-Assad cu o 'replică pe măsură', în cazul utilizării armelor chimice sau biologice împotriva populaţiei siriene.
Conducerea de la Damasc este răspunzătoare de violenţele din Siria, continuă acelaşi comunicat, care condamnă orice acţiune 'teroristă' menită să umbrească imaginea Coaliţiei siriene.
În fine, susţinătorii regimului Assad sunt chemaţi să-şi reexamineze poziţia punând capăt traficului cu arme în Siria.
Principalul obiectiv al celor 120 de delegaţii este 'realizarea unui compromis între ţările participante capabil să dea un nou impuls Coaliţiei siriene privind înfăptuirea aspiraţiilor legitime' ale poporului sirian, a declarat postului France 24 ministrul de externe marocan Youssef El Amrani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu