Bucureşti, 7 dec /Agerpres/ - Ministrul
Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a respins vineri seara, la România Tv,
acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu, în special pe cea potrivit căreia
militarilor le-a fost distribuit un articol denigrator în care şeful statului
afirmă că 'la Ziua Naţională a României Armata ar fi fost huiduită deoarece a
omorât oameni de-a lungul istoriei'.
'Eu sunt surprins. În primul rând, armata nu face politică. În al doilea rând, acela este un pamflet. Dacă luăm în considerare acest pamflet, probabil că mâine ne întoarcem la 'Urzica' sau ce să înţeleg... este un nonsubiect. Cred că logica i-a jucat o festă, nu atât preşedintelui cât mai cu seamă, cred, biroului de presă al domniei sale (...) în afara faptului că există o anumită decenţă în instituţie în raport cu persoanele care sunt ierarhic egale sau superioare pe linie de comandă. Nu se fac glumiţe din astea. Şi n-am auzit să se facă până acum sub niciun ministru. Eu mă îndoiesc, cu toată seriozitatea vă spun, că cineva din armată, indiferent de poziţia pe care o are în sistem, şi-ar fi îngăduit asemenea glumiţe. Nici în glumă nu se fac astfel de lucruri pentru că ele atrag răspundere penală. Eu vă rog să mă credeţi că e mai multă responsabilitate acolo, într-o instituţie unde disciplina, respectul faţă de ordine, faţă de reglementare, este literă de lege', a declarat Corneliu Dobriţoiu.
El a mai spus că afirmaţiile au legătură cu încercarea preşedintelui de a prezenta aspectele negative ale campaniei.
'E vorba de încercarea, de la înălţimea tribunii prezidenţiale, de a prezenta aspectele negative ale campaniei, că este o campanie murdară şi aşa mai departe şi se vorbeşte însuşi despre preşedinte', a completat Dobriţoiu.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat vineri că actuala campanie pentru alegerile parlamentare a fost una nerelevantă faţă de realităţile României şi îndreptată împotriva sa, punctând că le-au fost transmise militarilor informaţii eronate cu privire la unele afirmaţii care ar fi fost făcute de şeful statului.
'S-a făcut o campanie deşănţată împotriva preşedintelui României şi, ultimul element care este o ruşine, distribuit în Armată, în care mi se atribuie cuvinte pe care nu le-am spus niciodată şi care sunt de natură să erodeze chiar încrederea Armatei în conducătorii ei. Mi se atribuie, chipurile într-un articol, afirmaţii de genul 'nu eu am fost huiduit, ci Armata deoarece a omorât oameni de-a lungul istoriei' şi cu o întreagă declaraţie mincinoasă pusă în ghilimele. Iar oamenilor din Armată li s-a cerut să distribuie această minciună. Îi asigur pe militari că preşedintele României nici nu vorbeşte, nici nu gândeşte urât despre Armata ţării. Dimpotrivă, o consider un pilon de stabilitate', a spus Băsescu, într-o declaraţie la Palatul Cotroceni.
El şi-a exprimat regretul faţă de faptul că actuala coaliţie de guvernământ a dus o campanie 'murdară' la adresa sa, în loc să le explice românilor ce au de făcut.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu