duminică, 9 decembrie 2012

Afganistan: Armata SUA a recuperat un medic american răpit de talibani

Kabul, 9 dec /Agerpres/ - Armata SUA a recuperat un medic american răpit, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate duminică împotriva talibanilor în estul Afganistanului, a anunţat ISAF, forţa armată a NATO din această ţară, transmite AFP.

Operaţiunea a fost lansată după apariţia unor informaţii conform cărora medicul Dilip Joseph s-ar afla 'în pericol iminent de a fi rănit sau omorât', a precizat ISAF într-un comunicat.

Dilip Joseph a fost răpit la 5 decembrie de talibani în districtul Surobi din provincia Kabul.

Şapte persoane implicate în răpirea medicului au fost ucise în timpul asaltului, derulat de forţele afgane şi americane, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al ISAF.

'Misiunea de astăzi (n.r. - duminică) ne arată determinarea de a-i combate pe talibani', a declarat generalul John Allen, comandant al forţelor americane şi ale NATO în Afganistan. 'Sunt mândru de felul în care trupele americane şi afgane au planificat, repetat şi derulat cu succes această operaţiune. Datorită lor, medicul Joseph se va întoarce cât de repede la familie şi apropiaţi', a mai menţionat generalul John Allen.

Medicul se afla în Afganistan pentru a ajuta la construirea de clinici, potrivit unei surse din cadrul forţelor de securitate.

Districtul Surobi s-a aflat sub controlul trupelor franceze până în aprilie 2012, dată la care au fost retrase, iar responsabilitatea pentru operaţiunile de securitate în zonă a fost transferată forţelor afgane.

Un comentariu: