vineri, 18 ianuarie 2013

S-a mai dus un prieten… Yves ultimul ASSAULT


Avea 59 de ani… În urmă cu doi ani ne-am întîlnit la Bruxelles, la o reuniune pe teme de securitate europeană. Bonom şi jovial, Yves mi-a prezentat revista sa ASSAULT unde era director, redactor şef şi reporter special. M-a încurajat să editez şi eu una, în ciuda crizei financiare! Cine o cunoaşte „M”, revista de securitate, reportaje, analize şi informaţii militare, pe care o editez de anul trecut, ca supliment al acestui site, este „o palidă umbră” a ASSAULT. Acum, Yves nu va mai scrie „Ordinul de zi”, începînd de ieri. Împreună cu Septimiu, vor putea discuta despre problemele globale acolo, sus…

Dumnezeu să-l odihnească pe bunul Yves Debay!




BEIRUT (MEDIAFAX) - Jurnalistul francez de origine belgiană Yves Debay a fost ucis de un lunetist ascuns în Alep (nord), unde realiza un reportaj, a anunţat vineri Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), relatează AFP.
Fotografii şi înregistrări video arată cadavrul acestuia, în timp ce legitimaţia lui de presă a fost postată online de militanţii care acuză forţele regimului că sunt responsabile de moartea acestuia. Jurnalistul realiza un reportaj în Siria pentru Assault, o revistă de specialitate pe care el a fondat-o.
El a fost ucis joi în apropiere de închisoarea centrală aflaţă în regiunea de nord a metropolei, zonă de confruntări intensive între opozanţii rebeli şi soldaţii guvernamentali.
"A fost ucis pe un front din Alep, împuşcat de un lunetist al regimului", potrivit centrului de presă al militanţilor anti-regim din regiunea Alep.
Unul dintre membri, Abu Hicham, a afirmat pentru AFP că deţine informaţii de la o sursă din cadrul unui spital militar din metrolola din nordul Siriei.
Un alt militant a declarat pentru AFP sub protecţia anonimatului că a transportat corpul jurnalistului decedat cu o ambulanţă care se îndrepta spre frontiera cu Turcia de la Bab al-Salama.
"Circumstanţele exacte cu privire la moartea sa nu sunt clare, însă este posibil să fi intrat pe o stradă foarte periculoasă unde erau membrii armatei şi cei ai miliţiilor regimului", a adăugat acesta.
Debay realiza în Siria un reportaj pentru Assault, o revistă de specialitate pe care o fondase, după realizarea revistei Raids în 1986.
Descris de apropiaţi drept un tip jovial, dezvoltat fizic, Debay, născut în Belgia la 24 decembire 1954 la Lubumbashi (Congo belgian), înainte să obţină naţionalitatea franceză.
Personalitate controversată, Debay a servit într-una dintre unităţile de elită ale fostei armate rodeziene, serviciile de securitate ale puterii albe aflate la putere până în 1980, în ceea ce avea să devină Zimbabwe.
Ca jurnalist a acoperit o serie de conflicte, printre care războiul din Liban şi cel din Balcani.
Potrivit Reporteri Fără Frontiere, 17 jurnalişti profesionişti, străini şi sirieni, precum şi 44 de cetăţeni-jurnalişti au fost ucişi de la începutul conflictului din martie 2011 în Siria, calificat ca "cimitir ai actorilor informaţiei".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu