Bucureşti, 15 dec /Agerpres/ - Un cetăţean
irakian a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru tentativă de asasinat
asupra unor diplomaţi britanici şi ai SUA din România.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii efectuează cercetări faţă de Khzr Karim Friad, 38 de ani, cetăţean irakian, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 şi art.32 alin.1 lit.g în ref. la art.32 alin.1 lit. a din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Pe 13 decembrie, Khzr Karim Friad a fost prins, pe raza municipiului Bucureşti, în zona sediului ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, având asupra sa un cuţit cu lungimea de 22 cm.
'Din cercetări a rezultat că inculpatul, adept al regimului Sadam Hussein, s-a deplasat pe teritoriul României în scopul săvârşirii de acte teroriste, respectiv cu intenţia de a comite infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii unor reprezentanţi diplomatici ai Marii Britanii şi SUA în România, în semn de protest faţă de acţiunile întreprinse de guvernele acestor state pe teritoriul statului irakian', susţine DIICOT.
La propunerea procurorilor DIICOT, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.
Procurorii DIICOT au colaborat în instrumentarea cauzei cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DCCO - Biroul de Investigare a Terorismului.
Suportul informativ a fost asigurat de către SRI.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu