Kabul, 13 dec /Agerpres/ - Ministrul apărării american, Leon Panetta, şi comandamentul forţelor internaţionale în Afganistan au examinat miercuri la Kabul condiţiile prezenţei americane în ţara asiatică după 2014, când se va retrage majoritatea trupelor Forţei internaţionale a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan /ISAF/, informează AFP.
Această deplasare nu a fost anunţată şi intervine înaintea anunţului preşedintelui Barack Obama privind nivelul efectivelor armatei americane în Afganistan, după retragerea ISAF /aproximativ 100.000 de militari străini, din care două treimi sunt americani/.
Înaintea începerii discuţiilor, Leon Panetta le-a declarat ziariştilor că vizita sa de două zile la Kabul are drept scop facilitarea deciziei pe care Casa Albă urmează o ia în legătură cu prelungirea mandatului unor militari americani în Afganistan după amintita dată.
Guvernul american ar intenţiona să menţină aproximativ 10.000 de militari în Afganistan după 2014, iar comandamentul militar ar opta pentru 15.000 de soldaţi, a indicat la sfârşitul lunii trecute o oficialitate americană de rang înalt.
Afganistanul şi Statele Unite ale Americii au demarat la jumătatea lunii noiembrie discuţii privind pactul de securitate ce urmează să stabilească termenii prezenţei americane în regiune după 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu