În cursul zilei de ieri, 04
decembrie a.c., au continuat activităţile în cadrul campaniei naţionale de
informare „Tu decizi! Votează legal”. Astfel, ofiţerul de prevenire din cadrul
Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii alături de lucrători din
cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală s-au întâlnit cu cetăţeni din localităţile
Berzovia, Ramna şi Vermeş. Lucrătorii de poliţie au distribuit în cele trei
localităţi aproximativ 150 de materiale preventive al căror coţinut făceau
referire la dispoziţii legale în vederea evitării săvârşirii unor infracţiuni
prin nerespectarea legislaţiei electorale.
Campania
„Tu decizi. Votează legal!” şi în staţiuni
Poliţiştii au continuat
activităţile de prevenire din cadrul campaniei „Tu decizi. Votează legal!”.
Astfel, în cursul zilelor de 3 şi 4 decembrie a.c., poliţiştii au stat de vorbă
cu cetăţenii din Staţiunea Băile Herculane, dar şi din zonele turistice Semenic
şi Muntele Mic.
Ca de fiecare dată oamenii legii
le-au atras atenţia oamenilor cu privire la faptul că dacă merg la vot, să
voteze legal.
Oamenilor le-au fost împărţite şi
pliante cu caracter preventiv, acestea fiind în număr de aproximativ 500.
Fiindcă au mai rămas doar câteva
zile până la data alegerilor, respectiv 9 decembrie, lucrătorii Ministerului
Administraţiei şi Internelor vor continua activităţile de prevenire şi
informare a cetăţenilor cu privire la mita şi votul ilegal.
Poliţiştii vor fi prezenţi în
perioada următoare în zonele rurale Ocna de Fier, Docnecea, Lupac şi Goruia,
pentru ca mesajul campaniei „Tu decizi.Votează legal!” să ajungă la cât mai
mulţi cetăţeni.
Cetăţenilor le-au fost amintite prevederile
legale în vigoare conform cărora, „promisiunea, oferirea sau darea de bani,
bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să
nu voteze un anumit competitor electoral ori un anumit candidat, precum şi
primirea acestora de către alegător, în acelaşi scop, constituie infracţiuni şi
se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani” (art. 55, al. 1).
Totodată li s-a amintit
cetăţenilor că pot sesiza încălcarea legii la numărul unic pentru apeluri de
urgenţă 112.
Activităţile în cadrul campaniei
vor continua şi în perioada următoare, atât în mediul urban cât şi în mediul
rural din judeţul nostru.
CENTRUL DE COMUNICARE
JUDEŢEAN CARAŞ-SEVERIN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu