Timp de mai multe decenii, criza rachetelor a fost descrisă ca un episod gestionat cu o mână de maestru de preşedintele american John F. Kennedy. Dar deschiderea arhivelor americane şi sovietice prezintă o realitate mai prozaică şi arată dificultatea lui Kennedy şi a omologului său sovietic Nikita Hruşciov de a stăpâni înlănţuirea evenimentelor.
Neliniştit de întârzierea acumulată de armata sovietică în dezvoltarea armamentelor strategice şi de ameninţările americane la adresa revoluţiei cubaneze, liderul de la Kremlin a decis în luna mai să trimită peste 40.000 de soldaţi şi zeci de rachete nucleare în insula din apropierea coastelor SUA, dând în acelaşi timp asigurări americanilor că nu va amplasa aici arme ofensive.
Dar, cu ajutorul imaginilor culese de un avion spion U-2, liderii americani află pe data de 16 octombrie despre existenţa rachetelor în Cuba. 'Sentimentul dominant era de şoc şi neîncredere', îşi aminteşte Robert Kennedy, fratele preşedintelui american de la acea vreme. Surpriza strategică era totală. Dar ea a fost totuşi precedată de numeroase rapoarte primite de CIA de la agenţii săi din Cuba, în care se relatează despre deplasarea unor convoaie misterioase pe timpul nopţii, numai în luna septembrie fiind trimise 882 de asemenea note, potrivit lui Michael Dobbs, autorul cărţii 'One minute to midnight'.
La Casa Albă, generalii au propus lovituri aeriene, chiar şi o invazie a Cubei, dar secretarul de Stat al Apărării Robert McNamara şi diplomaţii au sugerat instituirea unei blocade navale asupra insulei, pentru a împiedica navele sovietice să transporte în continuare echipamente militare. Această a doua măsură a fost pusă în aplicare.
Pe 22 octombrie, Kennedy spune americanilor ce se întâmplă şi plasează armata în stare de alertă maximă. Lumea răsuflă uşurată când află că majoritatea navelor sovietice se întorc din drum. Dar în culise drama continuă. Kennedy şi Hruşciov încearcă să găsească o soluţie, însă eforturile lor sunt subminate de imposibilitatea unei comunicări directe şi de mesajele şi evenimentele contradictorii.
Patru zile mai târziu, URSS propune să-şi retragă rachetele în schimbul garanţiei că SUA nu vor invada Cuba, dar a doua zi cere retragerea rachetelor americane din Turcia, această a doua solicitare fiind făcută chiar în mod public.
A doua zi situaţia escaladează periculos şi pare să scape de sub control după ce un avion U-2 este doborât deasupra Cubei. Pentagonul este pregătit pentru lovituri aeriene masive, urmate de debarcarea a 120.000 de soldaţi în Cuba. Atmosfera se mai calmează în cursul serii, când Washingtonul a promis că nu va invada Cuba, iar cele două superputeri convin să-şi retragă rachetele din Cuba şi respectiv Turcia.
Însă abia 30 de ani mai târziu americanii au aflat că 'sovieticii dispuneau de zeci de rachete nucleare tactice pe insulă, echipate cu capete nucleare ce ar fi putut să anihileze o întreagă armată invadatoare', scrie Michael Dobbs.
'Timp de mai mulţi ani am considerat criza rachetelor din Cuba ca fiind criza de politică externă cel mai bine gestionată în ultimii 50 de ani' a afirmat McNamara la o conferinţă ce s-a desfăşurat la Havana în anul 2002. 'Acum trag concluzia că, indiferent de cât de abili am fost, la sfârşitul acestor 13 zile extraordinare, norocul ne-a ajutat să evităm la limită războiul nuclear', consideră el. Pentru fostul şef al departamentului cubanez din cadrul KGB Nikolai Leonov, a fost 'aproape ca şi cum o intervenţie divină ne-a ajutat să ne salvăm'.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu