miercuri, 17 august 2011

SUA au desfăşurat atacuri aeriene în Iraq şi după încheierea oficială a operaţiunilor de luptă


Statele Unite au desfăşurat în iunie două atacuri aeriene în Iraq împotriva unor grupări de insurgenţi şiiţi susţinuţi de Iran, care atacau trupele americane, a afirmat marţi purtătorul de cuvînt al forţelor americane în Iraq, generalul James Buchanan, relatează AFP. Este prima dată cînd Statele Unite recunosc acest tip de acţiune după ce şi-au încetat oficial operaţiunile de luptă în Iraq în vara lui 2010.

În cadrul unei vizite la Bagdad, la începutul lui iulie, secretarul american al Apărării Leon Panetta a afirmat că s-a decis să se "acţioneze unilateral" împotriva grupărilor de insurgenţi şiiţi susţinuţi de Teheran. Unul dintre atacuri, efectuat cu ajutorul elicopterelor Apache, a vizat un grup de combatanţi şiiţi care se pregăteau să lanseze rachete împotriva unei baze americane situate în apropiere de aeroportul din Basra (sud), a mărturisit generalul Buchanan. "A fost o acţiune unilaterală dar şi de legitimă apărare", a afirmat el, precizînd că militanţii vizaţi aparţineau într-adevăr Brigăzii zilei promise, o miliţie creată de şeful radical şiit Moqtada al-Sadr. Al doilea atac a vizat doi militanţi identificaţi în timp ce aveau asupra lor un detonator legat la o mină artizanală amplasată pe o stradă pe care trec de obicei convoaie americane.

Generalul Buchanan s-a exprimat la o zi de la moartea a cel puţin 74 de persoane în diferite atentate în Iraq. Aceasta a fost ziua cea mai violentă din ţară din ultimul an.
Chiar dacă aceste atacuri sînt atribuite Al-Qaida, organizaţia sunnită radicală este mult la slabă decît era în urmă cu trei ani, a apreciat el. Grupările şiite reprezintă o ameninţare mult mai importantă potrivit lui, "din cauza" susţinerii pe care o primesc în fiecare zi din partea Iranului".

Cei 46.000 de militari americani încă prezenţi în Iraq urmează să părăsească ţara la sfîrşitul anului. Autorităţile iraqiene au anunţat totuşi că au acceptat să deschidă negocierile cu Washingtonul în legătură cu menţinerea unei prezenţe militare americane după 2011, pentru misiuni de antrenament.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu