miercuri, 31 august 2011

Atentate la Groznîi soldate cu cel puţin şapte morţi


Şapte persoane, dintre care mai mulţi poliţişti, au fost ucise, iar alte 18 rănite în două atentate comise marţi seara la Groznâi, capitala Ceceniei, au informat agenţiile ruse presă citând autorităţile locale, transmite AFP.
Preşedintele cecen, Razman Kadârov, a anunţat în cursul unei reuniuni de urgenţă că 'cinci poliţişti, un responsabil al Ministerului Situaţiilor de Urgenţă şi un civil' au fost ucişi în două explozii separate, iar 18 persoane au fost spitalizate, conform agenţiei Interfax.
Un responsabil al poliţiei locale, citat de Ria Novosti, a făcut cunoscut că atentatele au fost comise doi terorişti kamikaze.
Prima explozie a fost resimţită în momentul în care poliţişti au încercat să reţină un bărbat suspect pe o stradă din Groznâi pentru a-i verifica actele de identitate. Doi membri ai forţelor de ordine şi-au pierdut viaţa.
Cea de-a doua deflagraţie a avut loc la scurt timp în acelaşi loc în care se adunaseră poliţişti şi curioşi, conform acestui responsabil citat de Ria Novosti.
Atacurile au avut loc în ziua în care musulmanii sărbătoresc Uraza Bairam, încheierea Ramadanului, marcată prin rugăciunea Eid al-Fitr.
Atentate, explozii şi atacuri asupra responsabililor din cadrul forţelor de ordine sunt evenimente cotidiene în republicile din Caucaz.
După primul război din Cecenia, desfăşurat în perioada 1994-1996 între forţele militare ruse şi separatişti, rebeliunea s-a islamizat progresiv şi s-a extins în republicile vecine pentru ca, la mijlocul deceniului trecut, să se transforme într-o mişcare islamistă înarmată, activă în toată regiunea Caucazului de Nord.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu