joi, 4 august 2011

Consiliul de Securitate adoptă o declaraţie în care condamnă represiunea din Siria


NEW YORK (MEDIAFAX) - Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, miercuri seară, după mai multe săptămâni de negocieri, o declaraţie în care condamnă reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor opoziţiei siriene, relatează AFP.
Declaraţia adoptată de cei 15 membri ai Consiliului "condamnă încălcările generalizate ale drepturilor omului şi utilizarea forţei împotriva civililor".
Un diplomat libanez acreditat la ONU a afirmat că ţara sa, membră în Consiliul de Securitate, se desolidarizează de textul privind Siria, apreciind că aceasta nu contribuie la rezolvarea crizei.
Declaraţia adoptată miercuri reprezintă prima luare de poziţie a Consiliului în legătură cu Siria de la declanşarea, la 15 martie, a protestelor împotriva regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad.
Textul declaraţiei - care nu are putere de constrângere pentru membrii ONU - nu include nici o referire la o eventuală anchetă efectuată de Consiliul pentru drepturile omului asupra represiunii din Siria, aşa cum solicitaseră Marea Britanie, Franţa, Germania şi Portugalia, însă afirmă că oficialii responsabili trebuie "să dea socoteală".

"Consiliul de Securitate cere autorităţilor siriene să respecte deplin drepturile omului şi să se conformeze obligaţiilor lor internaţionale", adaugă textul, cerând regimului de la Damasc să coopereze cu Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului.

Turcia a interceptat un transport de armament provenit din Iran şi destinat Siriei, afirmă cotidianul Sueddeutsche Zeitung în ediţia de joi, citând surse diplomatice, relatează AFP. Armele erau probabil destinate mişcării şiite libaneze Hezbollah, care dispune de mai multe depozite în Siria şi care este susţinută de regimul de la Teheran, au declarat sursele citate, fără a preciza data la care a avut loc captura. Ziarul german adaugă că autorităţile turce au mai interceptat, la 30 aprilie, la punctul de frontieră Kilis, cel puţin un camion care transporta arme şi muniţie.

Puterile occidentale acuză Iranul de încălcarea "alarmantă" a sancţiunilor impuse de ONU, în special a embargoului asupra armamentului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu