miercuri, 17 august 2011
29 de infracţiuni şi 544 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 370000 de lei au fost aplicate de poliţişti în patru zile de acţiuni
În urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti în sistem integrat cu celelalte structuri competente pe parcursul manifestărilor cultural religioase organizate cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului din perioada 12-15.08.2011, au fost aplicate 544 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 370000 de lei şi constatate 29 de infracţiuni, iar valoarea bunurilor confiscate se ridică la 5574 de lei.
Din totalul infracţiunilor, patru au fost constatate de poliţişti în flagrant, 15 au fost de natură economică, 10 la regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar 4 de altă natură.
Cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii rutieri pentru nerespectarea normelor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, acestea fiind în număr de 480, fie că vorbim de depăşirea vitezei legale, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau alte încălcării ale normelor rutiere.
Dintre conducătorii auto cărora le-au fost întocmite procese verbale de contravenţie, 16 au rămas şi fără permisele de conducere, ei având doar calitate de pietoni pentru următoarele săptămâni, iar alţi şase conducători auto au rămas şi fără certificatele de înmatriculare.
Abaterile de la Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice nu au rămas nepedepsite de oamenii legii care au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu