miercuri, 27 iulie 2011
Voiau să ajute Hezbollah şi talibanii
NEW YORK (MEDIAFAX) - Cei patru bărbaţi arestaţi în urma unei operaţiuni a poliţiei americane în Maldive şi în România, în două cazuri de "narco-terorism", intenţionau să ajute gruparea libaneză Hezbollah şi talibanii afgani, a anunţat marţi justiţia americană, citată de AFP.
Doi bărbaţi au fost arestaţi în Maldive şi alţi doi la Bucureşti, în cadrul a două cazuri separate.
Trei dintre cei patru bărbaţi sunt acuzaţi de complot în vederea susţinerii Hezbollah, considerată de Washington organizaţie teroristă.
Potrivit actului de acuzare, agenţi americani ai poliţiei antidrog, care acţionau sub acoperire, au pretins că acceptă să achiziţioneze câteva sute de kilogame de heroină.
Ei au ajuns apoi la un acord pentru a le vinde suspecţilor "arme de tip militar" destinate Hezbollah, pentru un total de 9,5 milioane de dolari. Discuţia făcea referire în special la rachete sol-aer, arme de asalt de fabricaţie rusă şi americană, precum şi arme de precizie şi muniţie.
Cel de-al patrulea bărbat, arestat separat în Maldive, a fost extrădat la New York, fiind acuzat că a vândut heroină crezând că avea ca destinaţie Statele Unite şi că a vândut arme de asalt despre care credea că sunt destinate talibanilor din Afganistan.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu