miercuri, 20 iulie 2011

Al-Qaida în Yemen îi jură credinţă lui Ayman al-Zawahiri


Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA) şi-a exprimat susţinerea faţă de Ayman al-Zawahiri, numit la conducerea reţelei teroriste Al-Qaida după moartea lui Osama ben Laden, potrivit ultimului număr al revistei de limbă engleză a organizaţiei, "Inspire", relatează AFP.
Al-Zawahiri, care a fost adjunctul lui ben Laden, "s-a aflat în prima linie a luptei islamice şi va conduce organizaţia la crearea căreia a contribuit", anunţă un editorial al revistei, citat de grupul american de informaţii SITE, care monitorizează site-urile islamiste.
"Îi cerem lui Allah să îl ajute pe şeicul Ayman (al-Zawahiri) în această mare sarcină", adaugă editorialul, potrivit SITE, care precizează că numărul revistei este datat 18 iulie.
Sub titlul "Alertă Info", o altă secţiune a revistei afirmă că "după martiriul şeicului Osama (ben Laden), conducerea Al-Qaida l-a desemnat pe şeicul Ayman al-Zawahiri, Allah să-l aibă în pază, ca nou emir (lider)", pe baza "experienţei şi înţelepciunii sale".
Al-Qaida l-a desemnat, în iunie, pe al-Zawahiri, în vârstă de 59 de ani, ca succesor al lui ben Laden, eliminat într-un raid american în Pakistan, în mai.
Al-Zawahiri, "planificatorul" operaţiunilor şi principalul purtător de cuvânt al reţelei Al-Qaida, devenea, astfel, cel mai căutat om din lume. Departamentul de Stat a pus, pe capul acestuia, o recompensă în valoare de 25 de milioane de dolari.
AQPA, cu sediul în Yemen, a fost creată în 2009, prin fuziunea filialelor yemenită şi saudită ale reţelei teroriste Al-Qaida. AQPA controlează zone din sudul şi estul Yemenului, unde îi sunt atribuite, în mod frecvent, atacuri împotriva forţelor de securitate.
Liderul AQPA, yemenitul Nasser al-Wahishi, a promis o intensificare a jihadului, pentru a răzbuna moartea lui ben Laden.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu