luni, 4 iulie 2011

BULETIN DE PRESĂ

ŞI FĂRĂ PERMIS ŞI CU MOTOCICLETA NEÎNMATRICULATĂ
Poliţiştii rutieri au depistat în cursul zilei de 01.07.2011, un tânăr ce conducea o motocicletă neînmatriculată şi fără a poseda permis de conducere.
O.AUREL, de 22 de ani, conducea autovehiculul fără a purta casca de protecţie pe raza comunei Măureni, când a fost oprit de oamenii legii pentru control.
În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice de către o persoană a unui autovehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.

NEADAPTAREA VITEZEI FACE VICTIME
Lucrători din cadrul Poliţiei Staţiunii Băile Herculane au intervenit în data de 01.07.2011, la un accident rutier produs pe DN 6.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce B.MIHAI, de 25 de ani, conducea un autoturism, în afara localităţii Mehadia, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum într-o curbă, carosabilul fiind umed, a derapat şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea pasagerilor S. IACOB, de 28 de ani, şi D.I., de 17 ani. Ambele victime au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Municipal Orşova pentru îngrijiri medicale, însă amândoi au refuzat internarea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs în după-amiaza zilei de 01.07.2011 pe DN 58 în urma căruia un bărbat a fost rănit uşor.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a constatat că în timp ce M.VASILE, de 54 de ani, conducea un autoturism din direcţia Reşiţa spre Caransebeş, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un parapet din beton situat pe marginea stângă a drumului.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unui pasager în vârstă de 33 de ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru a i-se acorda îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea acestuia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ACCIDENTUL ŞI ÎMBIBAŢIA ALCOOLICĂ
Poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe strada Nicolae Bălcescu din Moldova Nouă în cursul nopţii de 01/02.07.2011 şi soldat doar cu avarierea a două autoturisme.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că în timp ce N.SATA, de 24 de ani, conducea un autoturism, a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp de pe marginea carosabilului acroşând şi un alt autovehicul parcat.
La testarea cu aparatul alcooltest a tânărului a rezultat o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Moldova Nouă pentru a i se recolta două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi distrugere.
După doar o oră un alt bărbat a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
U.DANIEL, de 38 de ani, conducea autovehiculul pe strada Petru Maior din Reşiţa când a fost oprit de oamenii legii pentru control.
La testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean Reşiţa, unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu