ACCIDENT PE DN 68
Poliţiştii au intervenit în dimineaţa zilei de 28.07.2011, în urma sesizării prin apelul unic de urgenţă 112, la un accident rutier produs pe DN 68 şi soldat cu o victimă.
Echipa deplasată la faţa locului, a constatat că cetăţeanul turc C.S., în vârstă de 52 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Haţeg, într-o curbă uşoară a efectuat manevra de depăşire a unui alt autoturism, iar la revenirea pe banda sa de mers a pierdut control vehiculului şi a intrat în coliziune cu un copac aflat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga spitalului din Oţelu Roşu, unde în urma efectuării necropsiei se vor stabili cu exactitate cauzele decesului.
PERMISUL ŞI DOSARUL
Lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Berzovia, au desfăşurat o acţiune pe linia circulaţiei rutiere în cursul zilei de 28.07.2011, pe DN 58, ocazie cu care au depistat un bărbat ce conducea un autovehicul înmatriculat în străinătate, deşi nu poseda permis de conducere.
C.NELU, în vârstă de 44 de ani, a fost oprit pe raza localităţii Berzovia pentru control.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere, în cauză întocmindu-se un dosar de cercetare penală.
CONTROL ÎN NOAPTE
În cadrul desfăşurării unei acţiuni privind circulaţia pe drumurile publice în noaptea de 28/29.07.2011, poliţiştii au depistat un tânăr ce conducea un autoturism neînmatriculat.
P.FLORIN, de 20 de ani, conducea autovehiculul pe bulevardul A.I.Cuza din municipiul Reşiţa când a fost oprit de poliţişti pentru control.
La controlul documentelor s-a constatat că autorizaţia provizorie pentru numărul de înmatriculare a expirat în data de 19.07.2011.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu