joi, 8 noiembrie 2012

Municipiul Reşiţa, supravegheat de camere video


Reşiţa, 8 nov /Agerpres/ - Autorităţile locale din municipiul Reşiţa au instalat camere de supraveghere a traficului la toate ieşirile din localitate.
Investiţia este în valoare de 15.000 euro, banii fiind alocaţi de la bugetul local.
Autorităţile locale reşiţene spun că aceste camere erau necesare mai ales acum, după reabilitarea carosabilului, când şoferii au tot mai mult tendinţa de a circula cu viteză.
Deocamdată, au fost instalate camere de supraveghere continuă doar în opt locaţii, la patru ieşiri din oraş şi în patru parcuri. Autorităţile locale au anunţat însă că pe viitor se vor mai achiziţiona camere de supraveghere şi pentru intersecţiile importante din Reşiţa.
'Era nevoie de o monitorizare, pas cu pas, a diferite locaţii din municipiu, pentru siguranţa cetăţeanului, pentru prevenirea unor acte antisociale, inclusiv în trafic. Ne dorim ca astfel de investiţii să continue şi în alte locaţii publice', a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa.
Sistemul video stochează imaginile surprinse în trafic sau în parcuri, la centrul Poliţiei Comunitare din Reşiţa.
'Este vorba de un sistem de monitorizare urbană, prin aceste camere fiind surprinse imaginile de la intrările şi ieşirile din oraş, dar şi în parcuri, în timp real. Noi vom stoca imaginile timp de 30 de zile, conform legislaţiei în vigoare', a afirmat Alexandru Ciati, şeful Serviciului Poliţia Comunitară Reşiţa.
Fiind un sistem video de supraveghere omologat, imaginile surprinse vor putea fi folosite, în caz de nevoie, şi ca probă în instanţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu