Referitor la informaţiile potrivit cărora una dintre condiţiile FMI ar fi ca pensiile speciale ale militarilor să nu depăşească 350 de lei, Biroul de presă al M.Ap.N. este împuternicit să facă următoarele precizări:
La discuţiile cu reprezentanţii FMI şi ai CE, la care a participat şi ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, nu a fost niciodată luată în discuţie condiţia ca pensiile militare să nu depăşească 350 de lei. Mai mult, oficialii celor două organisme internaţionale au precizat că trebuie îndreptate lucrurile în cazul pensiilor militare care au fost calculate gresit.
Ministrul apărării naţionale consideră că pensionarii militari care şi-au slujit ţara cu onestitate, cu credinţă şi cu onoare şi, independent de voinţa lor, s-au văzut puşi peste noapte în situaţia reducerii veniturilor ce li se cuveneau pe drept, nu trebuie să fie manipulaţi sau să devină victime ale dezinformării.
„Pensiile militare au fost recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale OUG nr. 1/2011, acte normative care, de altfel, au bulversat sistemul pensiilor militare, au creat mari nedreptăţi şi în loc să aducă economii la buget au crescut cheltuielile cu aproximativ 30 la sută”, a apreciat ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu.
Revenirea pensiilor diminuate la cuantumul pensiile din decembrie 2010 este un act reparatoriu, dar astfel de măsuri nu pot fi luate decât după luarea în calcul a tuturor posibilelor implicaţii şi, mai ales, fără să afecteze în vreun fel angajamentele luate de ţară în domeniul fiscal-bugetar.
Biroul de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu