luni, 5 noiembrie 2012

EMBLEMA DE ONOARE

Ceremonia militară de decorare a amiralul William Harry „Bill” McRaven, comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al Statelor Unite ale Americii, şi de conferire a „Emblemei de Onoare” a Armatei României generalului-maior Michael S. Repass, comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al Statelor Unite ale Americii din Europa, s-a desfăşurat miercuri, 31 octombrie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale.
    Ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, i-a conferit generalului-maior Repass „Emblema de Onoare” a Armatei României, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate şi pentru merite deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României, iar amiralului McRaven i-a fost înmânat Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, de către consilierul prezidenţial Iulian Fota.
    „Am o înaltă apreciere pentru cei doi oficiali americani care au sprijinit eforturile Armatei României de dezvoltare a capabilităţilor forţelor pentru operaţii speciale şi suntem onoraţi să desfăşurăm misiuni împreună în teatrele de operaţii”, a declarat ministrul Corneliu Dobriţoiu.
Biroul de Presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu