Barack Obama a fost reales marţi preşedinte al Statelor Unite pentru un al doilea mandat până în 2016, depăşind pragul de 270 de voturi electorale necesare în faţa rivalului său republican Mitt Romney, au anunţat canalele de televiziune CNN, MSNBC şi CBS. Este a doua oară, după Bill Clinton în anii '90, când un democrat este reales la Casa Albă după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Candidatul republican Mitt Romney l-a felicitat telefonic pe preşedintele în exerciţiu Barack Obama pentru victoria în alegerile prezidenţiale din SUA, desfăşurate marţi, informează Associated Press, AFP şi Reuters.
''I-am telefonat preşedintelui Obama pentru a-l felicita pentru victoria sa'', a declarat Romney.
Reales marţi după patru ani de mandat dificil şi o campanie încrâncenată, Barack Obama, al 44-lea preşedinte al Statelor Unite şi primul afroamerican aflat la conducerea primei puteri mondiale, îşi păstrează locul în istorie, relatează AFP.
După 1945, un singur democrat a fost ales de două ori la conducerea Statelor Unite, şi anume Bill Clinton, într-o situaţie economică mult mai bună decât cea actuală, marcată de un nivel al şomajului de 7,9 la sută. Niciun preşedinte american nu a fost ales până în prezent atunci când rata şomajului depăşea 7,2 la sută.
Ales în 2008 pe baza unor sloganuri ca "speranţă" şi "schimbare", Obama, în vârstă de 51 de ani, a reuşit să convingă americanii că poate, mai bine decât adversarul său Mitt Romney, să îi conducă pe calea relansării economice în pofida celor patru ani de criză din care ţara îşi revine cu dificultate.
Interlocutorii săi vorbesc de un preşedinte rezervat, cerebral, dar şi foarte competitiv, căruia nu-i place să piardă nici în politică, nici la baschet.
La Convenţia democrată de la Boston, în 2004, care îl învesteşte pe John Kerry să lupte împotriva lui George W. Bush, îşi face cu adevărat apariţia pe scena naţională americană Barack Hussein Obama, fiul unui kenyan şi al unei americance, apărând o abordare consensuală a politicii, care seduce.
Obama, născut în august 1961 în Hawaii şi care şi-a petrecut o parte din copilărie în Indonezia, reprezintă la această dată, de şapte ani, sudul dezmoştenit de la Chicago în Senatul statului Illinois (nord). La începutul anului 2005, el accede în Senatul de la Washington, iar graţie charismei şi elocvenţei de care dă dovadă devine favoritul mass-media.
Patru ani mai târziu, după o ascensiune meteorică în cursul căreia o înfrânge pe Hillary Clinton în alegerile primare democrate pentru ca apoi să triumfe în faţa veteranului republican John McCain în alegerile prezidenţiale, el devine succesorul lui Bush şi se instalează, la vârsta de 47 de ani, la Casa Albă.
Statele Unite au ales "speranţa în locul fricii", a afirmat Obama după ce a depus jurământul la 20 ianuarie 2009.
Dar exerciţiul puterii este adesea frustrant pentru acest avocat şi profesor de drept constituţional care a studiat la Harvard, mai ales după ce republicanii au obţinut majoritatea în Camera Reprezentanţilor, la sfârşitul lui 2010, şi încearcă să pună în aplicare promisiunile de reducere a cheltuielilor fără să crească impozitele.
Obama poate, totuşi, să se prevaleze de un bilanţ respectabil, incluzând o reformă ambiţioasă a asigurărilor de sănătate. Dar şomajul rămâne cu 2,8 puncte mai ridicat decât înainte de criză, în timp ce datoria statului federal a crescut cu mai mult de jumătate începând din 2009.
Deşi devine primul preşedinte american care susţine căsătoria între persoane de acelaşi sex, nu reuşeşte să impună nici adoptarea unei reforme a imigraţiei şi nici un plan de tranziţie către energia "verde".
În afara graniţelor, cel care făcea să se vorbească pentru prima dată despre el în 2002, printr-un discurs împotriva războiului din Irak, îşi îndeplineşte promisiunea la sfârşitul anului 2011 de a retrage militarii americani din această ţară.
În schimb, în Afganistan triplează contingentul în mai puţin de un an, cu misiunea de a relansa lupta împotriva Al-Qaida, un obiectiv urmărit, de asemenea, în Pakistanul vecin prin intermediul unui "război secret" al avioanelor fără pilot. În mai 2011, a triumfat prin eliminarea lui Osama ben Laden.
Dacă accederea unei persoane de culoare la cea mai importantă funcţie a primei puteri mondiale, după 150 de ani de la abolirea sclaviei şi o jumătate de secol de la adoptarea legislaţiei privind drepturile civice, a fost salutată ca un eveniment istoric, Obama, care a albit mult de la preluarea funcţiei, pare să se afle într-o căutare permanentă a normalităţii.
Apare jucând golf, bea bere şi îşi plimbă câinele, făcând o datorie de onoare, după cum spune el, din a-şi întrerupe ziua de lucru pentru a merge să ia masa cu familia. Michelle Obama, o strălucită avocată cu care s-a căsătorit în urmă cu 20 de ani, i-a dăruit două fiice: Malia, 14 ani, şi Sasha, 11 ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu