luni, 19 noiembrie 2012

12-15 milioane de dolari pe zi - Operaţiunea din Gaza

Tel Aviv, 19 nov /BMTF/ - Operaţiunea militară în Fâşia Gaza costă bugetul statului evreu circa 12-15 milioane de dolari pe zi. Astfel, potrivit ziarului Israel HaYom, preluat de Agerpres, costurile distrugerii unei rachete lansate dinspre Fâşia Gaza se ridică la aproximativ 60.000 de dolari, adică preţul a două sisteme antirachetă Iron Dome, conform aceluiaşi canal media.

Acest sistem de apărare antirachetă din prima generaţie lansează câte două rachetesimultan pentru anihilarea unei singur proiectil inamic. Numai cea de-a cincea baterie desfăşurată sâmbătă în teritoriul evreu este echipată cu un radar avansat şi un sistem de dirijare, consumând doar o rachetă pentru fiecare ţintă.

Destul de costisitoare sunt şi raidurile aeriene al căror număr a depăşit deja cifra de 1.000. Zborul unui avion de vânătoare costă armata israeliană 130-190.000 de dolari, iar cel al unui elicopter de luptă - aproximativ 25.000 de dolari, cele mai 'economice' fiind dronele - doar 2.500 de dolari pe zbor.

Pe de altă parte, peste 44 de milioane de atacuri informatice asupra site-urilor guvernului israelian au fost înregistrate începând de miercuri, când a început ofensiva forţelor israeliene în Gaza, a anunţat duminică guvernul israelian, transmite Reuters. Potrivit ministrului israelian de finanţe, Yuval Steinitz, un singur atac cibernetic a avut succes, însă site-ul vizat a fost paralizat doar timp de şase-şapte minute.

Yuval Steinitz nu a dezvăluit cine au fost autorii acestor atacuri, însă sâmbătă piraţii informatici din gruparea Anonymous au anunţat că au vizat peste 700 de instituţii private şi publice şi chiar au reuşit să blocheze baza de date a băncii Bank of Jerusalem. De asemenea, Anonymous afirmă a blocat pentru scurt timp pagina de Internet a Ministerului israelian de Externe.

Ambele părţi implicate în conflictul din Gaza, în special Israelul, folosesc reţele sociale ca instrumente de luptă. Forţele israeliene sunt prezente pe orice platformă disponibilă în timp ce militanţii palestinieni sunt activi pe Twitter.

În teren, trei palestinieni, dintre care un copil în vârstă de cinci ani, au fost ucişi luni într-un raid al aviaţiei israeliene asupra oraşului Gaza, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii al Fâşiei Gaza, Ashraf al-Qudra.

'Numărul martirilor a ajuns la 80 cu moartea lui Nisma Abu Zorr, 23 de ani, Mohammed Abu Zorr, 5 ani, şi Ahid al-Qatati, 35 de ani, într-un raid aerian', a adăugat purtătorul de cuvânt. Şi 3 israelieni - au fost ucişi, iar 660 de palestinieni şi 41 de israelieni au fost răniţi de la începutul operaţiunilor militare în Gaza. 

În plus faţă de raidul asupra cartierului Zeitun, aviaţia israeliană a distrus complet o clădire a poliţiei din oraşul Gaza în timpul nopţii.

Nave de război israeliene au bombardat de asemenea Fâşia Gaza în timpul nopţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu