luni, 3 octombrie 2011

Violenţe soldate cu victime şi luare de ostatici, în vestul Iraqului


Bagdad, 3 oct /Agerpres/ - Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au preluat luni controlul asupra unei secţii de poliţie din vestul Iraqului, luînd ostatici mai multe oficialităţi, au anunţat surse oficiale locale, citate de agenţii de presă internaţionale. Atacatorii au luat cu asalt un complex situat în localitatea al-Bagdadi, provincia al-Anbar, provocînd un număr nedeterminat de victime. Există mai multe versiuni legate de aceste violenţe, una din acestea indicînd că insurgenţii au lansat atacul după cel puţin două atentate sinucigaşe, iar şeful secţiei de poliţie din localitate şi încă 15 persoane au fost luaţi ostatici - conform unui ofiţer de poliţie din Ramadi, capitala provinciei sunite.

Al-Anbar a fost fief al combatanţilor suniţi după invadarea ţării de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite ale Americii, din martie 2003 până în 2006, cînd miliţiile tribale i-au izgonit pe insurgenţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu