joi, 23 decembrie 2010
Rezultatele acţiunilor pe domeniul silvic
În ultima lună poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin au desfăşurat mai multe acţiuni pentru combaterea tăierilor ilegale a brazilor de crăciun, dar şi pentru combaterea nerespectării legislaţiei în domeniul silvic.
Cele 487 de acţiuni au fost executate pe drumurile publice, în fondul forestier şi în pieţe şi târguri împreună cu celelalte instituţii abilitate pe această linie (Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare şi Direcţia Silvică).
Au fost constate un număr de 85 infracţiuni din care 20 pentru nerespectarea normelor Codului Silvic.
Pe lângă infracţiuni poliţiştii au aplicat şi 57 de sancţiuni contravenţionale în domeniul silvic a căror valoare se ridică la suma de aproximativ 260 000 lei şi la suma de 297 000 lei pentru cele 623 de sancţiuni aplicate la alte acte normative.
Au fost confiscaţi 49,5 mc de material lemnos, din care 37,5 mc lemn de lucru, 2 mc cherestea şi 10 mc de lemn de foc. Valoarea materialului lemnos se ridică la aproximativ 30 000 lei. Peste 100 de brazi de crăciun în valoare de 3 300 de lei au fost de asemenea confiscaţi.
Acţiunile pe această linie de muncă vor continua şi în perioada următoare.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu